Aceste metode te vor ajuta să scapi pentru totdeauna de dăunători într-un mod sigur pentru sănătatea întregii familii.
1. Cum să scapi de gândaci
Ai nevoie de 1 ceapă galbenă și 1 linguriță praf de copt.
- Toacă ceapa mărunt.
- Amestecă bucățelele de ceapă cu praful de copt.
- Pune amestecul în locurile cele mai frecventate de gândaci.
Repetă operațiunea de câte ori este nevoie.
2. Cum să scapi de furnici
Pune puțin mălai în locurile unde știi sigur că își duc furnicile mâncarea și pe traseele frecventate de ele. Vei vedea primele rezultate după câteva săptămâni.
3. Cum să scapi de țânțari
Ai nevoie de 1-3 picături ulei esențial de levănțică sau eucalipt, 1 burete de vase curat și 1 borcan.
- Pune uleiul pe burete.
- Pune buretele în borcan și închide-l pentru 24 de ore.
- Deschide borcanul și lasă mirosul să se răspândească prin cameră.