Una din cele mai cunoscute modalitati este furtul. Copilul fura jucaria fratelui sau, la locul de joaca, al celuilalt copil. Elevul fura, mai in gluma, mai in serios, stiloul colegului de banca. Sau sandvisul fetitei din prima banca; iar asta in ora de sport, de la care s-a sustras. Adolescentii si tinerii fura adesea de prin magazine; de cele mai multe ori, lucruri fara valoare. Adultul fura lucruri ce sunt “la indemana”: o sticla de bautura din supermarket, galeata vecinului, sau chiar ziarele din cutia de scrisori. Toate aceste furtisaguri, gainarii, sunt de fapt o modalitate de a striga dupa ajutor.furt
Ce face de fapt un hot, atunci cand fura ceva? In primul rand, se pune in pericol. Chiar daca isi asuma riscul de a fi prins, de fapt, hotul isi doreste lucrul asta. MACAR in felul acesta, cineva il va observa si pe el, ii va acorda atentie. Caci despre asta este vorba. Despre lipsa de atentie, de…afectivitate. Persoana in cauza se simte neglijata, nebagata in seama, neiubita. Chiar daca lucrurile nu stau astfel in realitate, el asa se simte. Si, ca sa scape de aceasta frustrare, de aceasta tensiune interioara, apeleaza la astfel de gesturi disperate.
Cam tot pe acolo, in acest cadru, se plaseaza si fuga de acasa. Auzim adesea de copii disparuti, fugiti de acasa. Si putin probabil ca au facut-o dintr-un mediu securizant, in care s-au simtit iubiti si apreciati. Cel mai adesea este tot o intentie de a atrage atentia asupra lor.
“Daca nu ma vede si nu ma simte, daca nu are grija de mine si nu ma iubeste, atunci plec de acasa. Macar in felul asta isi va da seama ca nu mai sunt. Si ma va cauta si ma va iubi in sfarsit (spera fugarul!). Daca tot e sa fiu singur, macar sa incerc sa ma descurc singur, cum oi putea. Cine stie, poate voi gasi pe cineva care sa ma iubeasca si pe mine.”
Cam asta gandeste un copil care fuge de acasa, de la parintii lui. Desigur, cand nu e maltratat si/sau abuzat. Pentru ca, in cazul asta, nu mai fuge din lipsa de atentie si iubire. Fuge pentru ca sentimentul de siguranta, pe care ar fi fost normal sa i-l ofere parintii lui, s-a transformat in teroare si groaza. Abuzul moral, psihic, fizic si sexual ajunge sa fie perceput ca atentie si dragoste numai in cazurile disperate, care trec in teritoriul patologiei. Dar, unele dintre instinctele de baza ale omului, este acela de supravietuire. Iar copilul nu are cum percepe pozitiv niste parinti abuzivi. Ii percepe ca pe niste factori toxici, care ii pun in pericol viata. Asa ca se “indeparteaza” de ei, fugind cat mai repede si cat mai departe. E si asta un mod de a-ti salva viata.
Iata ca, desi avem la indemana limbajul articulat - invatam inca de mici sa vorbim, sa comunicam, apelam totusi la comportamente pentru a arata celorlalti ce simtim sau ce gandim. Mai ales in cazul copiilor, stiind lucrul asta, putem sa fim mai “atenti” si sa intervenim la timp, pana astfel de nazdravanii sa se transforme in obiceiuri proaste.
Si, oricum, sa ne intrebam mai intai care este adevaratul motiv al unui astfel de comportament pe care il clasam ca iesit din normele si regulile cu care suntem obisnuiti.