Cancerul – de orice natura sau orice localizare ar avea – este perceput ca una din cele mai infricosatoare boli secolului nostru – in majoritatea cazurilor, diagnosticul “cancer” vine ca un verdict implacabil, sau ca anuntarea inceputului unui sir indelungat de suferinte. De regula, cancerul este tratat alopat prin 3 metode: tratament cu citostatice, radioterapie sau interventie chirugicala. Primele doua metode sunt extrem de invazive si traumatizante la nivelul intregului corp si lasa in urma, pe langa stoparea pe moment a dezvoltarii formatiunii cancerinice, un organism slabit, cu sistemul imunitar debusolat si agresat de citostatice sau de iradierile repetate. Efectele secundare ale chemioterapiei sunt binecunoscute, la fel si cele ale iradierilor. Interventia chirurgicala nu face decat sa indeparteze tumora – fara insa a interveni la nivelul informational, acolo unde este cauza declansatoare a cancerului. Sunt cazuri de paciente cu chisturi ovariene sau tumori uterine carora, pentru siguranta, li s-au inlaturat complet uterul si ovarele, dar cancerul s-a “reinstalat” pe sani dupa un timp.
In tratamentul holist al cancerului, scopul nostru NU este indepartarea simptomelor, ci rezolvarea cauzei care a provocat boala. Sursa tumorii nu este tumora in sine, ci informatia de reproducere anormala a celulelor, corelata cu disfunctiile diverselor organe sau glande endocrine, totul pe un fundal mental-emotional care favorizeaza aceasta dezvoltare maligna. Rezolvarea cauzei duce la disparitia efectului – este principiul de baza al medicinei holistice, la fel ca si “primum non nocere” – in primul rand, sa nu daunezi organismului.
Sunt nenumarate cazurile in care, dupa tratamente chimice sau operatii devastatoare, care afecteaza profund natura si sensibilitatea femeii, cancerul revine cu alta localizare. Totusi, din lipsa de informare sau de cunoastere, sau din lipsa unor alternative, oamenii recurg cu ochii inchisi la aceleasi tipuri de tratamente invazive. Suntem, in situatiile limita, mult mai responsabili in alegerile pe care trebuie sa le facem, daca stim ca putem evita suferinte inutile printr-o alegere sau alta. Momentul in care facem aceste alegeri este extrem de important - fiindca uneori, timpul nu mai are rabdare.
Boala poate fi un instrument prin care invatam, printre altele, importanta unei alegeri – asa cum veti afla din marturisirea de mai jos, impartasita in urma rezolvarii prin tratament holistic a unui cancer uterin metastazat.
Alegeri dificile
Pe tot parcursul vietii suntem pusi sa alegem intre doua sau mai multe variante de rezolvare a situatiilor in care ne aflam si numai Timpul ne poate demonstra daca am apelat la solutia potrivita sau ne-am inselat.
De cum ne ivim pe lume alegem sau refuzam sanul mamei, ne jucam neintrerupt sau mai punem mana si pe-o carte, iubim persoane care ne pot implini sau secatui, alegem meseria care ne place sau ne chinuim muncind, avem prieteni de nadejde ori dezamagitori, ne casatorim cu omul pereche sau e o dragoste trecatoare, si, atunci cand ne loveste suferinta fizica, hotaram sa ne tratam intr-un fel sau…altul! Toate acestea ne netezesc destinul, dau consistenta sau goliciune vietii noastre si de alegerile pe care le facem depinde intreaga noastra existenta . Tocmai de aceea am rugat mereu Cerul sa contribuie la alegerile pe care le fac si, daca se poate, sa primesc chiar un semn, sa traiesc o intamplare care sa-mi inlesneasca drumul catre ceea ce e bine.
Papanicolau IV!
Asa s-a intamplat acum un an cand, vorbind cu sora mea la telefon, aceasta mi-a spus intr-o doara ca are o problema care o nelinisteste: sangerari la contactul sexual. Sora mea este un om modest, locuieste intr-un sat din apropierea Bucurestiului, are 39 de ani, este casatorita, are doi copii si nu daduse importanta neplacerilor cauzate de sangerari atata vreme cat acestea nu dureau.
A facut un Papanicolau al carui rezultat ne-a ingrozit pe toti: clasa IV. Medicul respectiv ne-a indicat pe un ton alarmant operatia dar noi, ca oameni carora nu le vine a crede ca i-a lovit asa o napasta, am repetat testul. Rezultatul insa a fost identic cu primul. Am efectuat colposcopia si de data aceasta medicul ne-a trimis in graba la Spitalul Fundeni, singurul care se mai poate ocupa de noi in stadiul in care ne aflam, intrucat este un cancer avansat, cu metastaze si slabe sanse de supravietuire. Moartea iminenta a surorii mele a fost rostita raspicat de un medic care si-a dat “verdictul” fara echivoc, privindu-ne cu raceala in ochii ingroziti.
In clipa acea totul s-a prabusit , vietile si familiile noastre fiind cutremurate de dramatismul vestii cazute peste noi.
Timpul trecea in defavoarea noastra …
Au urmat zile de cosmar, de framantari, de cautari, si era cu atat mai greu cu cat nu alegeam pentru mine ci pentru sora care isi pusese viata si nadejdea in mainile mele. Aceasta responsabilitate m-a speriat ingrozitor dar am inceput sa ma rog cu ardoare, mergeam zilnic la biserica, negociam cu Dumnezeu si-i ceream un semn, o solutie salvatoare caci sora mea s-a opus din start ideii de operatie. Ce puteam insa face?! Medicatia alopata a salvat atatea vieti, de ce sa nu avem si noi incredere?! Si totusi…
Cum zilele treceau in defavoarea noastra iar acolo Sus toti erau ocupati, am hotarat sa mergem la operatie. Trecusera deja cateva saptamani de spaima, de indoieli si am ales un medic la cabinetul caruia am mers, cu sufletul facut ghem, pentru programare. Asteptam emotionata sa iasa persoana de dinantea mea si in acel moment mi-a sunat telefonul. La capatul lui era o fosta colega de serviciu cu care nu vorbisem de luni bune si ma anunta intristata ca i-a murit artisul de jazz preferat. Am ascultat-o politicos, apoi i-am spus si eu ce am pe suflet si in clipa aceea colega m-a oprit cu inversunare din demersul meu. Mi-a spus ca stie pe cineva care a vindecat sute de cazuri, (chiar noi aveam la serviciu doua persoane lecuite) si sa refuz categoric operatia. In acel moment s-a deschis usa cabinetului, asistenta ma poftea grabita sa intru la medic iar la telefon cineva imi spunea cu inversunare sa ies de acolo.
Grea alegere, nu?!
Am intrat totusi la doctor, am convenit pentru a doua zi o intalnire preliminara operatiei si am plecat nauca sa ma intalnesc cu insistenta mea colega si cu cel care aparuse deodata in tumultul acelei zile, dr. biolog Ovidiu Buciscanu. Sora mea astepta infrigurata s-o anunt cand va fi operata iar eu alergam pe strazi spre omul despre care auzisem multe dar la care nu ma gandisem nici o secunda in timpul acelei agitate perioade. Am patruns in sediul centrului istovita, neincrezatoare, speriata dar…dupa 3 ore de discutii am hotarat sa risc. Puteam oare sa ignor telefonul acela picat intr-un moment de maxima tensiune?!
Se aflau la centrul de medicina holistica oameni sinceri, deschisi si calzi care mi-au demonstrat ca totul este cat se poate de serios. Pe doua din persoanele bolnave de cancer vindecate in urma tratamentului holistic le cunosteam personal, pentru ca lucrasem impreuna o buna bucata de vreme si am asistat “pe viu” la vindecarea lor de boala necrutatoare.
Am fost alaturi de sora mea, ca si cum am fi fost amandoua bolnave
Si uite-asa a inceput lupta cu devastatorul cancer. M-am comportat in aceasta perioada cu sora mea ca si cum am fi fost amandoua bolnave, am sprijinit-o enorm, pentru ca terapia nu este comoda, am incurajat-o, am inveselit-o si ne-am rugat continuu.
De un an de zile mergem la tratament, unde nu am intalnit doar un doctor al trupului: medicul nostru terapeut are grija ca si sufletul sa fie sanatos. Am descoperit treptat si am ajuns aproape dependenta de atmosfera si mediul de la centru, in care discutiile despre politica si criza economica nu-si gasesc locul, iar cele despre muzica, poezie si tot ce e frumos pe lume sunt obligatorii.
Analizele au confirmat: cancerul nu mai exista!
Nu stiam nimic despre medicina holistica dar va pot spune doar atat: dupa un an sora mea a refacut testul Papanicolau si, spre stupoarea tuturor, mai putin a terapeutilor de la centru, a iesit clasa a II-a, iar cancerul nu mai exista! Neputand sa-si creada ochilor aceasta transformare, doamna de la analize chiar mi-a “sugerat” ca poate analizele initiale nu au fost bune, ca poate n-a fost vorba de cancer… Ii intelegeam refuzul de a crede, dar diagnosticul fusese confirmat de analize repetate de doua ori!
Am luptat pentru viata
Am luptat acerb pentru viata, pentru absenta durerilor, pentru ca nepotii mei sa aibe o mama, si bucuria traita atunci cand ni s-a spus ca boala a disparut, a fost fara margini. Am facut echipa buna cu Ovidiu, cu Emil, cu toti cei de la centru si am invins un cancer despre care putem vorbi la timpul trecut.
Nu stiu daca ceea ce am facut noi se potriveste si altora, dar m-am convins ca bolile noastre sunt dezechilibre energetice, ca mai intai te doare sufletul si apoi cedeaza “invelisul”, si m-am mai convins ca atunci cand Dumnezeu, medicul, prietenii si familia isi dau mana intru salvarea unui suflet, este posibil miracolul.
Rodica Petre
Bucuresti 26.06.2009
Despre acnee si ... increderea in sine
