Amalia, mai mult decat sotia lui Ilie Nastase

Cum ai ajuns sa lucrezi pentru Copii in Dificultate?
Au venit ei la mine. Eu m-am dus la intalnire cu Ilie, crezand ca de fapt pe el il vor. Mi-au spus ca nu, ca pe mine ma vor. “Sunteti siguri?”, am spus, “ca pot sa va recomand pe altcineva… Nu? Bine atunci”. Si asa a ramas.

Ce presupune rolul tau de ambasador?
Inainte de toate, le promovez numele si interesele. Copii in Dificultate e o organizatie activa la noi inca din 1992, dar nu au avut parte de prea mult PR.

Cati parinti spirituali ati reusit sa strangeti pana acum?
Programul de adoptii spirituale abia a inceput. Pe langa asta, el nu are o data limita de desfasurare. E un proces continuu, pe care noi, prin evenimentul de la Marriot, am vrut sa il facem cunoscut in lumea noastra. Mai nou, am ajuns sa intreb pe toata lumea “nu vrei (n.r. sa ajuti) un copil?”

Poate oricine sa infieze spiritual un copil in dificultate?
Da. Nu exista o limita minima si nici maxima pentru donatii. Iar un copil in dificultate poate avea nu doar unul, ci mai multi parinti adoptivi, care vor fi afla lunar vesti despre el , cum se simte, ce progrese a mai facut.

E vorba doar de copii din Romania?
Da. De asemenea, e vorba doar de copiii fundatiei Copii in Dificultate.

Am inteles. Ce le-ai raspunde celor care ti-ar reprosa ca faci asta doar de dragul publicitatii?
Faptul ca esti ambasadorul unei fundatii denota ca esti din start o persoana cunoscuta. Nu ar apela nimeni la tine, ca necunoscut, sa-ti propuna chestia asta, pentru ca nu i-ai putea ajuta cu nimic. Bineinteles ca fiind vorba de acte caritabile esti pus intr-o lumina buna, ca impui un anumit respect. Pana la urma cui nu i-ar placea acest lucru? Nu pot sa fiu ipocrita. Dar daca pot si imi este la indemana sa ajut niste copii bolnavi, necajiti, de ce sa nu o fac? Ca mine, poate sa ajute oricine. Cand esti parinte vezi lucrurile altfel iar suferinta unui copil e mai presus de felul in care te vede lumea. Pana in prezent nu am primit laude. Am strans insa ceva bani pentru a-i ajuta pe acesti copii. Eu nu sunt vedeta asa ca nu am de ce sa-mi cresc imaginea. Eu nu vand nimic. Nu am niciun show de televiziune, nu am de gand sa am vreunul, nu scriu la vreo revista si atunci nu se pune problema. Bineinteles ca ma flateaza aceasta imagine si ca poate cumva astept si putina recunoastere.

Ce fel de recunoastere?
Adica "uite, poate si ea sa ajute, nu numai sa-si cumpere genti si pantofi. Mai poate sa faca si altceva cu numele pe care l-a imprumutat de la sotul ei..."

Ca esti mai mult decat sotia lui Ilie Nastase?
Exact.

Ai doi copii frumosi, un sot bogat, influent. E imaginea perfecta. E totul chiar atat de simplu?
Nu a fost si nu este simplu pentru ca traim ca intr-un glob de sticla. Mai sunt si zile in care nu te simti bine, in care esti artagoasa dar trebuie sa bravezi si sa fii ok pentru ca daca iti face cineva poze certandu-te cu barbatul…(rade) Desi, n-as putea spune ca avem parte de presa “rea”. Poate si fiindca suntem niste oameni normali.

Probabil ca au fost oameni la inceput care nu va dadeau prea multe sanse impreuna. Cum ai supravietuit acestor rautati?
Bineinteles ca au fost, cu atat mai mult cu cat intre mine si Ilie exista o diferenta mare de varsta (n.r. 30 de ani). Mi-am luat-o la inceput si de la ziaristi, si de la prieteni, sau mai bine spus de la asa-zisii prieteni. Dar nu am plecat prea mult urechea la parerile lor. Pentru mine e important ce cred apropiatii mei si atat. La inceput ma enervam, nu intelegeam ce au cu mine, ce vor de la mine, dar am inteles ca asta e treaba lor.

Dar acum se scrie de bine despre tine…
Da. Nu stiu, probabil ca a trebuit sa fiu supusa la acest test de anduranta (rade).

Care a fost cel mai neadevarat lucru care s-a scris?
Au spus la un moment dat ca Ilie ar avea un copil din flori cu o prietena de-a mea care intamplator este si nasa Alesiei. Ea are intr-adevar o fetita dar aceasta fetita are si un tata, cu care seamana izbitor. Au scris aceste minciuni si in ziua nuntii noastre, cand noi eram la Paris. Atunci chiar m-a amuzat, dar cata rautate sa ai ca sa scrii asa ceva chiar in ziua in care doi oameni se casatoresc? Cu atat mai mult cu cat jurnalistii respectivi stiau ca acest lucru nu este adevarat. Dar nu le port ranchiuna. Cu unii ziaristi care au scris urat despre mine la un momentat dat eu si Ilie chiar ne-am imprietenit.

Fetitele voastre au crescut. Alesia are deja 5 ani iar Emma, 2. Ce mai fac?
Emma e in parc iar Alesia, la scoala, de unde iese la 4 iar apoi merge la inot. Si copiii au programul lor. Niciuna nu sta cu nasul lipit de geam asteptandu-ne sa venim. De doua ori pe saptamana merge la inot, o data la desen, o data iese cu rolele in parc. Cu totii suntem ocupati, mai ocupati decat am fi fost in urma cu douazeci de ani. Nimeni si nimic nu mai e ca acum douazeci de ani. Nu mai sta nimeni la cratita sau doar cu copiii. Cei mici oricum nu apreciaza acest lucru. Trebuie sa-i lasi alaturi de alti copii, sa-i dai sa faca sport. Din acest punct de vedere, fetele noastre sunt destul de ocupate.

Cum de inot si nu tenis?
Asta i-a placut ei cel mai mult si a trebuit sa ne conformam. Se mai roaga din cand in cand de Ilie sa joace tenis cu ea, dar el se plictiseste. Trebuie sa o ducem la un profesor, dar mi-e sa nu fie prea devreme si sa se plictiseasca ea. Asa ca pana atunci ne mai jucam prin curte.

Si Emma?
Emma e inca la varsta la care se tine dupa noi. Vrea si e sa faca ce face Alesia. Daca o intrebi zice ca are 5 ani. In rest, inca mai are program de bebe: doarme la pranz, merge in parc, are prieteni, danseaza.

I-ai vorbit Alesiei despre ce faci tu in calitate de ambasador?
I-am vorbit despre copiii saraci, despre copiii care nu-si pot permite jucarii, rechizite, sa mearga la scoala. Stie ca copiii care cersesc la stop sunt copii fara parinti.

Intreb pentru ca afara, cel putin, sunt copii de vedete care nu inteleg de ce mamicile si taticii altor copii nu apar la televizor.
Cred ca oarecum e normal, dar cu varsta esti nevoit sa le explici iar ei inteleg ca nu toti parintii sunt asa, desi toti copiii sunt egali. Alesia invata la Scoala Americana iar acolo toti sunt pe pozitii egale. Fiecare copil isi stie nota lui, dar nu si pe cea a colegului si astfel isi vede fiecare de ale lui, fara sa-I judece pe ceilalti, “uite, ala are doar B-uri, doar D-uri”. Ca-si mai spun ei unii altora, e altceva. Alt lucru care mi-a placut acolo e ca profesoara nu pune accent pe ortografie. Ne-a zis-o direct la sedinta “aveti toti calculatoare si secretare are o sa a corecteze scrisorile. Nu asta e important ci ceea ce scriu cand le dau de facut un eseu, ce gandesc, dincolo de “s-au” si “sau”. Mi-am adus aminte de lucrarile mele din scoala care toate erau rosii si nu ma mai puteam gandi la nimic decat unde sa pun cratima, unde sa pun i-ul. Imi place foarte mult ca se pune accentul pe ceea ce gandeste copilul, nu pe virgule.

Asta a fost, sa inteleg, unul dintre motivele pentru care ati ales o scoala particulara?
Da. In al doilea rand, am ales-o pentru ca are cele mai bune dotari din Bucuresti. Am vizitat multe scoli iar asta ne-a placut cel mai mult. Fiecare copil are asigurati cate 16m patrati in clasa, sunt locuri de joaca pentru toate varstele. Alesia nu este in clasa intai. Are 5 ani si merge la pre-school, unde face deja matematica, scrie, citeste. Nu face mare lucru dar face totul jucandu-se si astfel e si pentru ea interesant. Sunt foarte relaxati, nu cum am fost eu. Pe mine m-a terorizat scoala romaneasca. Pana in clasa a opta credeam ca nu stiu absolut nimic, ca sunt ultima proasta din clasa. Pentru ca scriam urat, nu ca celelalte fete, pentru ca nu eram atenta. Pentru ca mi se spunea asta tot timpul. E greu sa capeti incredere in tine ca adult daca toata lumea iti spune tot timpul ca esti prost cand esti mic. La un moment dat mi-am dat seama ca nu sunt chiar asa de fraiera si am mers mai departe. De asta am ales sistemul asta pentru copiii mei, ca sa aiba incredere in ei.

Si ii place la scoala?
Da, foarte mult!

Care sunt valorile pe care vrei cel mai mult ca ele sa si le insuseasca?
Nu as vrea sa se bazeze pe nimeni altcineva decat pe ele insele pentru a reusi in viata. Nu pe numele lor, nu pe ceva material. Vreau sa invete si sa fie stapane pe viata lor, sa nu minta, sa inteleaga ca trebuie sa-i ajute pe cei din jur care au mai putin si sa munceasca. Imi doresc foarte mult ca copiii mei sa munceasca si sa nu fie niste razgaiati.

Ce faci concret in acest sens? Nu e usor cu niste copii care au deja tot…
Alesia stie ce i se cuvine si ce nu, stie ca trebuie sa faca anumite lucruri ca sa primesca la schimb ceea ce isi doreste. Negociem permanent. Asa am inceput. Nu stiu cum vor fi cand vor mai creste, dar momentan ne intelegem, chiar daca nu intotdeauna le convine ce au de facut. Nu sunt copii care sa se tavaleasca pe jos ca vor nu stiu ce jucarie. Au pornit bine si speram sa o tina tot asa, pentru a nu imi plac crizele de personalitate, nici in copilarie, nici in viata adulta.

S-ar putea spune ca fetele au o educatie mai stricta decat multi copii mai putin privilegiati…
Nu stiu cum isi educa altii copiii. Sunt multi copii cu care nu poti sa iesi din casa. Eu cu fetele mele pot sa ies fara grija la un restaurant.

Care sunt lucrurile pe care nu le-ai lasa niciodata in grija bonei?
Fetele petrec foarte mult timp cu mama mea, in care am foarte mare incredere, nu doar cu bonele. Ele se ocupa mai mult de Emma, care trebuie schimbata, hranita cu lingurita....

Spuneai la un moment dat ca sunt cateva lucruri pe care orice femeie le poate face pentru a-si pastra barbatul. Care ar fi acestea?
Daca exista respect intre soti, nu se va ajunge la infidelitate. Dar respectul asta trebuie si el castigat. O femeie, dupa ce a nascut, nu trebuie sa se neglijeze. Daca ea isi pune mainile in sold si spune “am facut doi copii, gata”, pai norma ca el se duce pe campii. Vede una de 20 de ani, trasa prin inel si, normal, stiti vorba, ochiul vrea, inima cere. Banuiesc ca asta ar fi una dintre cauze. Mai important de atat este insa ca intre soti sa existe o relatie solida. Eu si Ilie suntem o echipa in tot ceeea ce facem. Nu stiu cum e in alte familii, dar noi facem aproape totul impreuna.

Ce faci pentru a te mentine in forma?
Multe (rade), dar nu de mult. Doar de vreo sase luni. La sala ajung cam de trei ori pe saptamana. Iar in zilele in care nu ma duc, fac powerplate acasa, sub indrumarea unui instructor. Mai merg din cand in cand si la inot. Trebuie sa faci sport, mai ales atunci cand iti permiti sa-ti rupi o ora doua pe zi sa faci asta. Cu totii imbatranim. Nu zic sa arati mereu ca la 20 de ani. E absurd! Dar daca poti sa intarzii putin acest proces, de ce nu? E pacat pentru ca romancele sunt femei foarte frumoase. Dar daca trec de o anumita varsta si au un copil, dintr-o data se ofilesc, indiferent daca au sau nu au bani. Trebuie neaparat sa facem sport! Slaba, grasa…indiferent! Fumatul este alta problema. Abia astept sa vina 1 ianuarie si sa se interzica in toate locurile publice! Cat despre obiceiurile alimentare, inca mai persista aceasta mentalitatea de a goli farfuria, acea “mananca, mama, ca avem bani, ne permitem”. Pe deoparte e firesc, pentru ca atunci cand eram mici nu ne permiteam si nici nu se gaseau atatea lucruri. Si mie mi se intampla uneori sa cumpar excesiv de mult de la supermarket.

Cat de mult conteaza sa-ti pastrezi independenta, ca femeie, intr-un cuplu?
Independenta financiara?

Independenta in general, din toate punctele de vedere.
Pentru mine lucrul acesta s-a intamplat natural. Poate si fiindca ma duce un pic capul si chiar fac ceva. Asa ca nu e nevoie sa fac din asta un statement, sa strig “sunt independenta!”. E drept, eu fara Ilie nu as avea ce sa marketizez, pr-izez si atunci, poate ca nu-mi doresc sa-mi spuna lumea ca sunt independenta. Nu-mi doresc sa fiu indepedenta. Noi doi formam impreuna o echipa si asa imi convine cel mai mult. M-a mai intrebat cineva daca vreau sa am o afacere pe cont propriu. Nu vreau sa am. Toate afacerile pe care le avem le conducem impreuna.

Sa inteleg ca te implici activ in afacerile lui?
Da. Peste tot suntem trecuti amandoi. Eu ma ocup de administrarea banilor, de follow-ups. Bineinteles, cu acordul lui si cu el alaturi, caci el pana la urma Ilie cel mai important asset (rade).

Cum arata o zi din viata familiei Nastase?
Ne trezim pe la 7:00-8:00 si fugim care incotro: Alesia la scoala, Emma prin parc, noi pe la afacerile noastre. 80% din timp alergam aiurea dupa chestii care in alta tara s-ar rezolva in cinci minute. La noi insa, daca ai nevoie de ceva de la Electrica, trebuie sa se duca Ilie Nastase in persoana sa le ceara, altfel dureaza noua ani s.a.m.d. Pe la pranz eu si Ilie ne mai intalnim si mancam impreuna. Dupa care, seara ne strangem de pe drumuri, mai organizam cateodata mese, stam impreuna. Fetele se culca pe la 20.30 iar ziua noastra, a adultilor, se termina pe la 02:00.

In afara de Copii in Dificultate te mai ocupi si de alte actiuni caritabile?
Au existat cateva cazuri care m-au emotionat in mod special, ale unor copii pe care i-am ajutat inca dinainte sa devin ambasador la CiD. E vorba de trei copii care m-au impresionat enorm. Doi dintre ei au murit. Unul insa a scapat de cancer fiind acum in afara oricarui pericol, desi medicii din Romania nu-i mai dadeau nici doua luni de trait. Il cheama Denis si pentru mine e ca al treilea copil.

Povesteste-ne un pic despre el.
Denis e fiul fostului fotbalist Cosmin Pascovici de la Dinamo. Am aflat de cazul lui de la televizor, din intamplare. Am pus mana imediat pe telefon si am luat legtura cu el prin Cristi Borcea. Noi tocmai ne intorsesem de la Paris unde ajutasem un alt copilas bolnav, de doar 1 an si 2 luni, care din pacate nu a supravietuit. Forma de cancer la creier pe care o avea Denis a fost insa mult mai responsiva la tratament. Parintii lui au stat cu el in spital un an si jumatate plus inca sase luni in casa noastra de la Paris. A facut radioterapie, a intrat de zece ori in coma. Asta se intampla in urma cu doi ani, cand Denis nu avea mai mult de doi anisori. Doctorii din Romania nu ii dadusera de trait mai mult de doua luni. Ne-au zis sa-l luam acasa, sa-l ingrijim. Cu alte cuvinte, sa-l asteptam sa moara. Am zis, ok, daca are doar doua luni de trait, hai sa mergem cu el la Paris, sa incercam sa-l ajutam daca tot nu mai avem nimic de pierdut. Si l-am dus la niste doctori extraordinari, aceiasi care se ocupasera si de soarta lui Rares, baietelului mic care murise. Denis a luptat insa mai ceva ca un adult. Ca un leu! Si iata, acum au trecut doi ani de la tratament si e sanatos, nu mai are nicio celula canceroasa, nu a ramas cu sechele de la radioterapie. Este bine. Nu cred sa existe suferinta mai mare decat cea de a-ti pierde copilul. Nu o poti explica nimanui. La fel, sentimentul de a nu fi in stare sa-ti ajuti copilul este groaznic. Lucrurile astea m-au facut sa ajut atat cat pot. Iar invitatia fundatiei Copii in Dificultate a picat exact la momentul potrivit.

Foto: George Popescu