"Stampila asta "eco" nu ma incanta prea mult, nu ma intereseaza sa fiu "in trend", ci doar sa traiesc frumos si asta depinde de fiecare dintre noi. Nu pretind ca sunt mai catolica decat Papa, nu imi fac un scop in viata din a arata cat de "eco" sunt eu, ci doar imi doresc sa vad curatenie in tara mea si o anumita disciplina necesara unui trai civilizat.", a declarat vedeta intr-un interviu acordat Green-Report.
Cu toate ca de curant a intrat in randul vedetelor implicate in activitatea eco-friendly fosta prezentatoare a emisiunii "Surprize, surprize" nu ar renunta la X5-ul pe care il conduce in favoarea unei masini hibrid.
"Imi place masina mea si iata ca nu e usor sa renunti la tot ce iti face viata mai usoara ca sa fii eco, dar mai cred si ca nu se face primavara cu o floare. Am vazut asa-zise vedete care pretind ca sunt atente la mediu, pozeaza in conducatori auto ai unei masini hibrid doar pentru ca o primesc gratuit de la o firma sau alta in schimbul publicitatii, dar de fapt mai au o masina in garaj, mai ochioasa, pe care o conduc atunci cand nu sunt in fata aparatelor foto. Mi se pare o mare prefacatorie si eu prefer sa recunosc cinstit: da, la asta renunt, la asta inca nu. Nu ma intereseaza sa dau bine in poza", a declarat Andreea.