Ieri seara vizionam un film artistic si, spre finalul acestuia, mi-a atras atentia un fragment, pe care am sa incerc sa-l redau aici cat mai fidel posibil.
"_Sa stii ca, incet, incet, ai devenit pentru mine o persoana foarte draga...
_Dar...
_Si tocmai de aceea as vrea sa-ti fiu cat mai aproape.
_Da, dar pana acum eu nu am fost... Adica am detestat ideea de a te sti, cumva, in preajma -
_Stiu, stiu si asta. Dar cand ti-e draga o persoana, nu o faci pentru ca vrei, ci pentru ca asa... simti. Intelegi?!?
_..."
Intorcandu-ne la destin, si lasand la o parte filmul si fictiunea, din ce in ce mai putini inteleg si... si mai putini apreciaza(aplica)marele adevar sufletesc al ideei ce se desprinde (mai ales) din ultima fraza a acestui dialog, la originea sa fictional.
Ca sa nu mai adaug ca extrem de putini si-ar asuma si frazele 1 si 3( impreuna sau separat) - fie in gand, fie cu voce tare sau si-si.
Si asta pentru ca, in mod just si logic, sentimentele si reciprocitatea lor nu sunt obligatorii, ci vin dinlauntrul fiintei.
Dar nu al oricarei fiinte(*si/sau fie cum o fi), cu toate ca teoria, cel putin, s-ar grabi, furtunos sau pâs-pâs -, sa contrazica atat aceasta constatare debusolanta, cat si realitatea insasi.
Cea pe care fiecare o simte, in felul sau, pe propria piele(si la propriu si la figurat),
ori asa:
ori asa:
ori in ambele feluri sau cine mai stie cum. Ori DELOC, ar zice ba unii, ba altii, - ca un gol imens, - brusc, fost, viitor sau perpetuu, survenit din fel si fel de motive, cauze si/sau conjuncturi... Explicabile, credibile ori dimpotriva.
Si asta nu(doar)intr-o pelicula sau alta, ci in special in viata. ... Bucuresti, 22 aprilie 2010
Intre
