As vrea sa inteleg ce mi se intampla. Am obosit sa caut un inteles. Incerc sa nu judec pe nimeni si nimic. Dar oare e corect sa cauti raspunsuri si sa ti se dea doar jumatati, sferturi de raspus? Niciodata un raspuns intreg, dus pana la capat. De cate ori am gasit un raspuns, de fiecare data mi se demonstreaza ca am gresit sau nu este ceea ce cautam. Cand vine seara, ma apuca un sentiment groaznic de singuratate, de instrainare. Ma uit cum stau cocotate hainele in sifonier si cum zac pe pat cartile mele de la faculate. Ascult muzica, albumul : "Cafe Archy". Are un ritm bun si relaxant. Am vazut emisiunea pe Tv Cultural cu Marin Moraru. Eugenia: "atuncea cand spui doaaamne, cat sunt de nefericit..." Marin Moraru: "...deja esti fericit. pai da. trecut in normalitate." Traim niste timpuri nebune. Cautam ca nebunii ,totul in forma. Ne imbracam Versace, aratam ca Madona, vorbim ca Brad Pitt, Traim in forma Sex and The City si murim singuri. Nu exista silicon pentru a mari responsabilitatea si intelegerea, nu s-a inventat inca asa ceva.