Am fost de curand la un eveniment de promovare a unui produs care venea in intampinarea noastra cu semnificatia si continutul unui mesaj pe care nu il analizam zilnic si caruia nu ii constientizam latura interioara, de profunzime a simplei lui aduceri la viata, desi unii dintre noi o facem de mai multe ori intr-o zi. E vorba despre simpla expresie "Iti multumesc". Sa fie oare retrogradata la stadiul de "simpla expresie"? Astazi, din pacate, da! Stai si te intrebi ce ar fi de spus despre un asemenea gest in afara faptului ca rasplatesti gestul cuiva care ti-a facut o favoare sau ti-a oferit un ajutor; in afara faptului ca e un automatism ce survine inconstient cand oamenii au cei "7 ani de acasa" sau sunt scaldati intr-o caldari de bun simt? Personal, mi se pare ca azi sunt mai multe de spus despre aceasta expresie, decat atunci cand a fost ea initiata in societate ca "moneda verbala" de schimb intre gesturi, comportamente, relatii. Astazi, semnificatia lui a suferit mutatii importante, unele mai placute, altele mai putin placute, despre care mi-ar placea sa discut in cele ce urmeaza, din experienta si observatie proprii.
Demult uitaram vorbe ca "iti multumesc", "cu placere", "o zi buna" ,"imi cer scuze", "incantata de...". De foarte mult timp am inecat in negura amara a vremurilor uzul cuvintelor gentilete, cordialitate, amabilitate, politete. Ce mai sunt ele si pe cine mai intereseaza astazi cand singurele cuvinte de pe buzele tuturor sunt bani, pilitica, guvern, masuri de austeritate, pensii, instinct de autoconservare. Mi s-a intamplat adesea sa aud si sa vad totodata exprimata pe fata multora insemnatatea unei fraze ca "scuzele nu imi tin de foame" sau la locul de munca "daca seful imi spune 'multumesc pentru efortul depus', acest lucru nu imi plateste chiria"...si toate acestea pentru ca astazi totul se cantareste in recompense materiale, pe cand "iti multumesc" este un "capital social", asa cum spune dna Liiceanu, ce are ca "remuneratie" castigarea poate a increderii, poate a unei cunostinte, poate chiar a unei amicitii sau a unei relatii de lunga durata.
Insa am avut placerea sa le redescopar la o sueta intre fete, in care coordonatorul principal, adica dirijorul subtil al discutiilor a fost nimeni alta decat Aurora Liiceanu, o prezenta atat de placuta care probeaza fiecare cuvintel spus prin prisma experientei proprii, ceea ce face lucrurile si mai interesante.
"Va multumesc" si un zambet usor - si starea de paralizie apare..."ce? de ce? pentru ce? cine e? ce vrea?"
Cam asa se traduce astazi acest gest pentru oameni care se regasesc, din ce in ce mai rar, in ipostaza unor asemenea mici recompense imateriale care chiar iti pot face o zi mai buna. Pe de-o parte sunt cei care le primesc, dar nu le valorizeaza, pe de alta parte sunt cei care tanjesc dupa ele si nu le primesc. Am observat, ca multi altii inaintea mea, reactiile vanzatoarelor si ale altor comercianti cu care intru in contact atunci cand ii solicit. Nu mereu disponibili in a-ti oferi cele mai bune servicii, poate si coplesiti de probleme diverse, unii dintre ei chiar paralizeaza cand vine o persoana si ii roaga frumos sa ii ajute intr-o problema, iar la sfarsit daca mai si multumesti frumos, completand cu un zambet sincer si o urare de zi buna, deja se buimacesc si nu stiu cum sa reactioneze. Am dat nas in nas deseori cu situatii in care "cu placere, o zi buna" sunt resurse rare, pe care ei nu le ofera adesea. Poate ca pentru ca nici nu primesc la randul lor prea des un multumesc la sfarsitul unui serviciu prestat, ca de exemplu acela de a te servi cu 2 paini sa zicem, mai mult chiar, nici macar nu se mai asteapta sa primeasca aceasta recompensa sociala. "Ii inteleg pe oameni: sunt tristi, abatuti, impovarati cu probleme, nu le mai arde sa se gandeasca si la asta". Ciudat, caci credeam ca este un automatism, pe care chiar daca nu il incarcam de fiecare data cu semnificatie, il transformam intr-un gest uzual, ca de exemplu, simplul "alo" la telefon.
Asadar, eu, care nu ezit nicio clipa sa multumesc de cate ori am ocazia, m-am lovit de instaurarea paraliziei si de un moment oarecum al uitarii; eu zic zambind (ce-i drept nu zambesc mereu, de data asta insa am facut-o) "va multumesc frumos. o zi buna sa aveti", iar ea, cu ochii mari, usor confuza, ramane stana de piatra si ca un copil care parca a uitat poezia, asa ca sta cateva secunde sa isi aminteasca ce trebuie sa spuna, balbaie oarecum rusinata "cu placere. si dvs la fel", si pana sa ies pe usa, am vazut schitandu-se un usor zambet. Poate nu valoreaza mult, dar e un zambet si ar trebui sa il pretuiasca ca atare, decat grimase reci, triste, ar trebui sa prefere zambetele unor momente confortabile, placute, atat de simple!!!!
"Un cuvant spus cu bunavointa naste incredere"....si nu falsitate, cum se crede astazi!
Si trec astfel la o alta perceptie gresita a majoritatii oamenilor: si anume, ca daca spui de prea multe ori aceste sintagme, daca mai si zambesti, daca nu eziti sa zici "sanatate" unui stranut, chiar si de zeci de ori in aceeasi zi, esti o persoana falsa, care o face dinadins, "sa dea bine", si nu din suflet. Dar de ce oare sunt romanii atat de suspiciosi pana si in privinta gesturilor frumoase, gratuite, din care spre nefericirea lor poate, nu au nimic de castigat? De ce trebuie sa gasim partea negativa in orice? Oricum ar fi, si poate nedemonstrabil, mi-as dori sa vad o Romanie care stie sa zambeasca, care emana prin fiecare gest cordialitatea de care vorbeam mai sus, care exprima fara ezitare politetea, care nu se chinuie sa fie amabila, si totusi barfita ca fiind o tara falsa in care oamenii nu fac altceva decat sa...fie amabili. Oauu, ce vis frumos!
Vorba dulce, mult aduce!
Desi unii cauta o bogatie materiala in aceasta zicala, adevarata "aducere" vine catre propria persoana intr-un scop spiritual. Cam ce ai vrea sa aduca o vorba buna, am intrebat cateva persoane, iar raspunsurile lor categorice au fost: "mai multi bani", "oportunitati", "o alinare", "o bucurie", "multa iubire" etc. - au trecut prin toate fazele: de la bani, la cariera, la iubire, familie si pana la alinarea sufletului, poate ranit si atacat din mai multe parti.
Dar trebuie sa stii sa savurezi cu propria simtire ceea ce aduce o vorba dulce: fara sa relatezi, ci doar sa exprimi prin comportamentul tau, prin starea ta de spirit. Un simplu "iti multumesc" poate avea acelasi efect asupra ta ca atunci cand cineva ti-ar spune "esti atat de frumoasa astazi", "ai reusit! ai incheiat acest contract mare!" sau ca atunci cand jumatatea iti face o propunere pentru intreaga viata "vrei sa fii sotia mea?". Imagineaza-ti cum te simti in astfel de situatii si gandeste-te si ca cel caruia ii multumesti frumos pentru ceva se simte ca si cand te-ar fi fi fost util, a avut on contributie, a meritat. Ma simt bine cand cineva imi multumeste pentru ca stiu ca nu o face gratuit, pentru ca stiu ca am contribuit cu ceva la binele lui, oricare ar fi acela...ma simt excelent si cand multumesc cuiva ca mi-a facut un bine, ca am ajutat...
"Iti multumesc" inseamna pana la urma o stare de bine, pe care o poti institui atat de usor si gratuit, fara efort, dar de care ne instrainam din ce in ce mai tare. De ce suntem atat de zgarciti cu gesturile si cu vorbele bune care aduc atat de multe beneficii?
Azi, in vremuri de alienare, cred ca ar trebui ca la un "iti multumesc" sa raspundem cu acelasi "iti multumesc"!
Tocmai de aceea, prin prisma relatarilor, ajung la ceea ce vroiam sa subliniez inca de la inceputul materialului. Gandindu-ma la aceasta expresie, la cum internediaza relatii, cum ofera incredere, cum deschide usi, nu cred ca mai putem raspunde unui gest cu o insemnatate asa mare doar cu "cu placere". E prea putin, intr-o lume atat de zgarcita cu astfel de vorbe si cu valoarea din spatele lor!
Astazi, cand cineva iti spune "iti multumesc", ar trebui sa ii raspunzi cu aceeasi moneda, cu acelasi "multumesc si eu". De ce? Gandeste-te bine cui ii multumesti zilnic si pentru ce, gandeste-te bine pentru ce multumesti si o sa-ti dai seama ca tu ar trebui sa le multumesti celor care isi manifesta multumirea fata de tine, pentru ca exista, pentru ca sunt alaturi de tine (chiar si cei cu care ai poate o relatie informala), ca te ajuta, ca te respecta, ca isi deschid propria persoana in fata ta (chiar daca unii nu la modul cel mai intim)...in ultima instanta, astazi, in vremuri de rastriste morala si spirituala trebuie sa multumim pentru ca avem cui sa multumim - fie ca e iubit, mama, tata, sora, colaborator, partener, sef, coleg, amic, vanzator sau doar un om pasager care, trecand pe langa tine ti-a implinit viata printr-un gest care ti-a facilitat accederea chiar si la cel mai banal gest hedonic, acela de a te rasfata de gustul unei ciocaletele cumparate de la magazinul din colt. Daca nu era acel vanzator care sa te serveasca cu ravnitul produs, cum iti mai satisfaceai pofta? Probabil ca la alt magazin, nu-i asa? Doar ca problema este universal valabila...vanzatorul fiind un simbol al tuturor negustorilor posibili...cum ar fi sa nu mai simti niciodata gustul ciocolatei?
Uneori, multumim si nonverbal, prin gesturi, e adevarat! Dar astazi, mai mult ca oricand, simtim nevoia cuvintelor in viata noastra! Asa ca sa spunem mai des si mai tare "iti multumesc"! Sa descoperim noi sensuri ale multumirii, sa le cream noi si sa le inradacinam in randul copiilor inca de mici, explicandu-le exact insemnatatea acestui gest! I-ai multumit vreodata copilului tau? Mai mult chiar, ti-ai cerut iertare vreodata in fata lui? Le-ai implementat in relatia ta cu copilul, chiar si in sensul invers: de la parinte la copil? Cate veti descoperi facand aceste gesturi, dar mai ales intelegandu-le si revarsandu-le asupra lor ...dar aceasta este alta discutie, ce ocoleste subiectul meu...dar e o tema de gandire, "pentru acasa" ce si-a deschis portile tocmai la acea sueta intre fete cu doamna Liiceanu...poate cu alta ocazie o vom dezbate pe indelete...
Va multumesc,:)
Asadar, tu cui i-ai multumi astazi si de ce ai mai face-o?
Nu meritam Sarbatorile Dragostei! Suntem ipocriti!
