Ben Affleck nu mai este sex-simbolul care a cucerit-o pe Jennifer Lopez si recunoaste ca trecerea timpului si-a spus cuvantul intr-un interviu acordat publicatiei Details.
Actorul in varsta de 40 de ani a povestit cum Blake Lively, in varsta de 25 de ani, a reusit sa il faca sa se simta batran.
"Cand filmam pentru "The Town", conduceam alaturi de colegii de platou prin Boston. Eram cu Blake si am vazut casa unde a crescut Matt si i-am spus ca acolo a copilarit, iar ea m-a intrebat "Cine?"."
Ben Affleck i-a raspuns ca era vorba despre Matt Damon, iar Blake i-a raspuns, entuziasmata: "Dumnezeule, il cunosti pe Jason Bourne?!", facand referire la personajul jucat de Matt Damon in filmul "The Bourne Identity", ce a aparut in 2002.
Ulterior, actorul a aflat ca Blake Lively nu cunostea succesul pe care Ben Affleck si prietenul sau cel mai bun, Matt Damon, l-au avut in 1997, cu "Good Will Hunting", film nominalizat la Oscar.
"Chiar nu stia. Si m-am gandit ca aceasta este prima generatie de tineri care au ratat propaganda din perioada respectiva cu Matt si Ben. In mare parte, m-a facut sa ma simt batran." Cand "Good Will Hunting" a aparut pe ecrane, Blake Lively avea numai 11 ani.