Adica mi-am pus in minte trei lucruri: 1) sa scriu un scenariu de Oscar - pentru ca tot imi plac filmele de la Hollywood si nu numai, 2) sa abordez pe alocuri - cat sa nu deranjeze - subiectul Johnny Depp "mon amour" si 3) sa presar pe ici pe colo cateva replici (zic eu) spumoase despre relatiile dintre oamenii buni cu suflet bun si care au sau nu au curaj sa spuna ce au pe suflet.
Marturiseam in urma cu fix 7 luni cum iubesc eu si ma comparam cu o vaca. Prietenele si cunostintele mele de sex feminin s-au amuzat, au ras copios, ba chiar au comentat la postarea mea. Si da, mi-am facut singura bad publicity acum 7 luni, comparandu-ma cu o vaca.
In definitiv, sa nu uitam ca motto-ul blogului meu este "Criticand oameni din 1987", iar prin "oameni" se intelege ca ma critic inclusiv pe mine. Nu imi place sa ma exclud de la nimic. Dar sa revenim la ghiveciul meu de astazi, intitulat "Daca vacile ar scrie scenarii, m-as marita cu Johnny Depp".
Mi-am dat seama recent ca in mintea mea, sinapsele si neuronii lucreaza mai ceva ca scenaristii de la Hollywood intr-o zi de non-greva. Ii intrec pe marii scenaristi precum Tim Burton, Pedro Almodovar, Lars von Trier si Jim Jarmusch in cele mai productive zile din carierele lor. Recunosc, am exagerat un pic cu comparatia. Dar ati prins ideea...
Imi fac planuri, sperante si idei. (Si nu oricum, ci in legatura cu un El pe care il plac mai mult decat credeam ca ar fi posibil intr-un interval de timp pe care il notam cu T zero, cu viteza pe care o notam cu v mic, la o acceleratie gravitationala normala notata cu g mic, intr-un spatiu determinat si notat cu s mic, ca la Fizica, daca va amintiti).
Acum, cunoscand datele problemei, scenariul si ipotezele sale se scriu usor ca buna ziua. Incep sa capat incredere in oameni (a se citi barbati), dupa ce initial am ridicat niste ziduri, am daramat alte ziduri, si iar le-am ridicat - la fel ca o albinuta harnica dintr-un stup corporatist bucurestean din secolul 21. La un moment dat, ajung sa cred sau sa ma conving ca am gasit ce cautam, ca El, personajul principal din scenariul meu de Oscar, este Mister Super-Duper.
Insa imi dau seama rapid (sau mai tarziu, dupa caz, in functie de viteza cu care nu imi raspunde la telefon, de presiunea atmosferica din norii ce planeaza deasupra capului meu si de densitatea apei din raul de lacrimi pe care le-am varsat in camera mea) ca ma insel amarnic.
Mai trist este ca nu stiu daca este un scenariu de film horror, este o drama de Oscar, este o comedie romantica, un desen animat sau pur si simplu un documentar de pe Animal Planet, care spune povestea unei vacute care pleaca de acasa si se maturizeaza, sufera un pic si invata lucruri despre barbati in episodul cu numarul 90210 difuzat in prime time, in direct si in reluare.
Scenariul continua, dupa caz, cum am mai spus. Ajung sa ma dau cu capul de peretii imaginari si cu cerneala ramasa pe ei, scriu a 100-a replica dintr-un scenariu care incepe practic sa se scrie singur... Vedeti ce usor este sa scrii scenarii? Si o iau iarasi de la capat.
Apare un alt Mister Super-Duper, masinaria de scris scenarii isi invarte rotitele, iar Hollywoodul meu incepe sa produca scenarii de dimineata pana seara - inclusiv in somn, in tramvai, in autobuz, la birou, la masa etc. Si produce si tot produce pana imi toaca toti nervii si pana imi vine sa pun mana pe pix si pe hartie.
In mintea mea se scriu si se rescriu zilnic milioane de cuvinte, milioane de dialoguri, sute si mii de ipoteze pe principiul "what if..." Numai ca ele nu ajung niciodata pe hartie si, ce este si mai dificil, nu ajung niciodata realitate pentru ca nu prind curajul de a da frau liber vorbelor. "De ce sa ii spun lui X lucrul Y? De ce sa imi dau cu stangul in dreptul? De ce sa cedez eu prima? De ce sa sun eu prima?" Si tot asa.
Ba chiar mi s-a spus recent ca fac scenarii in mintea mea, dupa ce am incercat intr-o anumita situatie sa pun piciorul in prag. Ma rog, prin "pus piciorul in prag" se intelege ca am fost sincera cu un om si i-am spus ce cred si ce as vrea de la el.
Ideea este ca, daca m-as apuca intr-adevar sa scriu scenarii (pe ideea de mai sus, ca iubesc ca o vaca) la adevaratul meu potential imaginar si creativ, si daca aceste scenarii ar prinde viata cu adevarat, poate asa as obtine si eu ce imi doresc. Poate ca astazi as fi maritata cu faimosul si talentatul domn Johnny Depp. Din nou exagerez, dar eu nu ma pot abtine (daca stiti reclama la biscuiti, veti intelege.)
Dar iata ca exact asta fac acum. Mintea mea scrie un scenariu, o ia deja pe aratura si se indreapta catre actorul meu preferat, care imi bantuie orele si zilele si colegele de birou. Nu, nu as vrea ca vacile (adevaratele vaci de pe ogoarele patriei) sa ajunga sa scrie scenarii. Si nu as vrea sa ma marit cu Johnny Depp.
Dar macar pentru o zi, pentru 24 de ore, as vrea sa invat SA NU mai scriu scenarii in care ajung sa cred si care se dovedesc apoi ca dauneaza grav sanatatii si vietii mele amoroase (existente sau inexistente).
Acum incercati sa fiti sincere... Cand ati "scris" ultima data un scenariu?