Biciclistii care au participat la BikeWalk s-au adunat in Piata Presei si au urmat, pe pista amenajata, traseul: Arcul de triumf - Piata Victoriei - Piata Aviatorilor - Charles de Gaulle - Parcul Herastrau. Verdictul a fost: calitatea pistelor poate fi imbunatatita - acestea ar trebui amenajate pe carosabil, nu pe trotuar, si ar trebui sa fie interconectate si marcate cu vopsea, nu cu materiale termoaderente. Pe acest traseu a fost gasit un singur rastel pentru parcarea in siguranta a bicicletelor, iar biciclistii au tras concluzia ca un numar mai mare de rasteluri este necesar.
Marsul celor peste 300 de biciclisti s-a incheiat in Parcul Herastrau cu discutii intre participanti, workshop despre repararea bicicletelor, proiectia filmului Auto Mat (Cehia) si multa voie buna.
Scopul acestui mars a fost promovarea mersului pe biciclieta, dar si tragerea unui semnal de alarma asupra necesitatii existentei infrastructurii pentru deplasarea in siguranta a biciclistilor prin Bucuresti.
Centrul de inchiriat biciclete Cicloteque si-a redeschis portile pe 15 aprilie 2010. In al treilea de functionare, Cicloteque pune la dispozitia doritorilor un parc velo de 150 de biciclete, accesoriile necesare utilizarii acestora (antifurt, casca de protectie, manusi, genunchiere etc.) si rasteluri pentru parcarea bicicletelor. Bicicletele pot fi inchiriate fie in baza unui abonament, fie in regim de agrement (fara abonament).