Atitudinile specifice bulimiei sunt lipsa controlului si vinovatia. Lipsa controlului se manifesta in comportament alimentar compulsiv (impulsiv si de nestapanit). Sentimentul ca lucrurile scapa de sub control se extinde si asupra celorlalte arii ale vietii. Relatiile de serviciu sunt de regula de dominare-supunere, in care cel ce domina este seful iar bulimica se supune. In relatiile parteneriale, imaginea de sine este si aici afectata, bulimica simtindu-se in inferioritate fata de partener, acceptand compromisuri. Tensiunea care rezulta nu este manifestata in exterior ci se descarca prin auto-agresiune, auto-pedepsire, invinovatire. Pentru a echilibra situatia si a se calma, persoana are nevoie de o compensare prin cautarea senzatiilor intense date de: mancat in exces, alimente cu gust intens, picante si provocarea vomismentelor, alcool, droguri, sport extrem, experiente la limita pericolului, relatii sexuale pasagere sau promiscue, cheltuit excesiv.
Bulimia le afecteaza in special pe femeile cu o situatie materiala mai modesta, provin de obicei din mediu rural sau parintii au crescut in mediu rural, in care mancarea ocupa un loc important. Se intalnesc si cazuri de barbati bulimici, insa nu intotdeauna insotite de varsaturi.
Dramele din spatele bulimiei
Nevoia din spatele comportamentului este cea de apreciere, de iubire. Orice respingere sau repros poate provoca o tensiune care poate fi potolita temporar prin mancat excesiv. Respingerea poate sa genereze o durere interioara greu de calmat sau care poate sa "taca" doar acoperita de senzatii mai puternice, satisfactii imediate. Nu se apreciaza ca persoane, se considera vinovate de esecurile lor sau ale altora, se autopedepsesc sau accepta sa fie pedepsite, considerand ca merita.
Istoric familial, ca factor de vulnerabilitate: de regula, persoanele provin din mediu familial incarcat, tensionat, divortul parintilor, certuri, violenta, alcol, avuzuri sexuale sau emotionale, umilinta, bataie. In urma acestor experiente, copii invata ca nu valoreaza, ca sunt vinovati. Au tendinta de a nu-si propune scopuri prea inalte pentru ca oricum vor esua si nu are sens efortul. La randul lor, parintii contribuie la permanentizarea acestor ganduri prin atitudini si comportamente negative, umilinte fizice si psihice. Cel mai la indemana mod de a compensa este mancatul care a functionat si in trecut ca modalitate a parintilor de a-si arata afectiunea si iubirea prin ’’indopare’’ prin oferirea de dulciuri care sa indulceasca pedepsele severe si lipsurile afective dar si datorita instinctului suptului care initial a constituit atat sursa de hrana cat si de afectiune, ca modalitate imediata de satisfacere. Copilul plange, ii dai sa suga si tace.
Pentru a capta atentia si iubirea parintilor, aceste fetite devin si mai supuse, si mai cuminti, mai harnice, mai umile. Cu cat fac lucrurile mai bine, cu atat mai putin conteaza pentru ca nu sunt observate lucrurile bune, ci vanate greselile: "nu esti buna de nimic, nu esti in stare sa faci ceva cum trebuie", spun parintii de obicei.
Alte tulburari posibile asociate: cel mai frecvent bulimia se asociaza cu depresia si personalitatea de tip dependent sau borderline.
Vindecarea printr-o mai buna imagine de sine
Bulimia asociata cu vomismente, genereaza: privarea organismului de minerale si vitamine ce se pierd in urma regurgitarii, deshidratarii, coloratura ‘‘pamantie‘‘ a pielii, ingalbenirea si carierea dintilor datorita sucului gastric regurgitat, iritarea si mai tarziu aparitia de ulceratii pe peretele esofagului, laringelui, faringelui, congestionarea fetei, ochii umflati, contracturi ale muschilor mandibulei, glandele salivare marite.
Tratamentul se face in spital, prin nutritie adecvata, administrarea de anorexigene pe o perioada limitata sub control medical, combinate cu psihoterapie.
Tulburarile de alimentatie se declanseaza in adolescenta insa s-au inregistrat si cazuri de copii cu varste intre 7-10 ani, ca forma de comportament mimetic si nu compulsiv (se mananca foarte mult in familie sau se tin diete repetate, discutii si idei prevalente despre mancare).
In tulburarile de alimentatie, durata psihoterapiei este de 1-3 ani, intalniri de reevaluare (follow-up) dupa incheierea terapiei, reluare in caz de recadere. Terapia se desfasoara pe cel putin doua planuri invariabile – comportamentul alimentar si imaginea de sine, completa in functie de pacient cu: cresterea increderii in sine, depasirea traumelor, optimizarea functionarii sociale, imbunatatirea relatiilor interpersonale, etc.