Cand dragostea doare - ce e de facut

"Stiai ca in Romania o femeie din patru primeste bataie in loc sa primeasca flori?" Cam asa suna mesajul campaniei organizate de Asociatia Beneva, campanie ce doreste sa traga un semnal de alarma asupra unui subiect care, in secolul XXI, pare sa fie inca tabu in Romania.

Cum se ajunge la o astfel de situatie?

"A ajunge la…" presupune un drum, deci este inca din intrebare evident ca nu a existat o schimbare brusca ci un drum. Vom incerca sa ni-l imaginam. La inceput exista o stare de indragostire care presupune idealizarea partenerului. Ii vedem celuilalt doar partile bune si le ignoram pe celelalte. Dupa ce cuplul s-a format, idealizarea celuilalt nu mai este necesara si "orbirea" incepe sa dispara, suntem din nou capabili sa-l vedem pe partener mai aproape de felul in care el este. E un drum parcurs in timp si nu este un "deodata totul s-a intors pe dos". Anca Munteanu, psiholog

In situatia relatiilor disfunctionale este necesar sa facem o distinctie intre relatie si legatura. Astfel de relatii care nu functioneaza sunt consecinta unor legaturi care solicita o asemenea abordare. In psihoterapie ceea ce se trateaza este legatura de cuplu in ceea ce inseamna ea si nu relatia. Faptul ca o relatie este disfunctionala ne poate conduce la intrebarea – cum de este posibila? Daca mutam intrebarea din punctul de vedere al legaturii vedem ca nu mai apare atat de frapanta. Legatura este inconstienta si este un raspuns pe care o persoana il gaseste la nevoile sale. Faptul ca acest raspuns nu mai corespunde nevoilor face sa apara aceasta disfunctionalitate de care vorbim.
Un alt aspect este legat de urmatorul fapt – daca sunt disfunctionale de ce continua sa existe? Este evident ca legatura face ca relatia sa continue sa existe desi este disfunctionala. Analiza si tratamentul legaturii de cuplu este cea care face posibila asezarea relatiei sau schimbarea ei. Fara acest tratament al legaturii vom revedea aceeasi situatie in urmatoarea relatie de cuplu a celor implicati.
Legatura este consecinta unei constructii psihice, a unei parti individuale si a unui obiect care si exista in realitate. Legatura este o constructie psihica care cuprinde o parte individuala si una a obiectului. Claudiu Ganciu, psiholog

De ce ajung barbatii sa iti abuzeze partenerele? Este o trasatura innascuta sau exista "scuze" pentru un astfel de comportament?

Aceasta intrebare contine o acuzatie. Barbatii sunt acuzati sau scuzati, ceea ce inseamna acelasi lucru. Si este ca si cum partenerele lor n-ar avea nicio contributie. Citind intrebarea, vedem un barbat singur care ajunge sa … , fie pentru ca asa s-a nascut, fie dintr-un alt motiv, necunoscut dar noi ii putem gasi niste "scuze".
Ne putem gandi insa la doi oameni, barbat si femeie, care simt, gandesc, hotarasc, actioneaza, gresesc, se apara, se acuza, se provoaca etc. Faptul ca in genere barbatii sunt mai puternici, ii face sa fie considerati abuzatori. Anca Munteanu, psiholog

Sa definim termenul de abuz. Prin abuz avem punctul de vedere al celui abuzat. Vorbim despre o manifestare care cuprinde o violenta exagerata in raport cu un scop. As spune ca nu exista nici scuze si nici nu este o trasatura innascuta. Abuzul pare sa fie aici prezentat ca un act de violenta pe care cineva il manifesta asupra unei alte persoane. Nu e o trasatura iar scuzele ar presupune o vinovatie. Pentru un abuz e nevoie de doua persoane – un agresor si o victima. Agresorul agreseaza iar victima adopta o atitudine pasiva. Este un scenariu cautat in multe situatii. Claudiu Gandiu, psiholog

Mai putin intalnite, dar nu inexistente, sunt situatiile in care barbatii devin victime ale partenerei de cuplu. Ce se intampla? Care sunt cauzele?

Aici ar trebui sa discutam despre ce este o victima si ce este un agressor si care dintre ei joaca rolul unuia si al celuilalt. De fapt este aceeasi scena, ce conteaza cine joaca acel rol? Si daca scenariul inconstient al vietii de cuplu sau al legaturii sexuale este cel al unei agresiuni, al unei scene in care cineva agreseaza pe altcineva, inevitabil partenerii vor ajunge sa joace in mod real acest scenariu. Anca Munteanu, psiholog

Nu se intampla nimic special. Este aceeasi poveste in care personajele se modifica iar actiunea ramane aceeasi. Claudiu Ganciu, psiholog

Cum abordezi o astfel de problema? Care sunt pasii de urmat?

Stim cu totii ca nu exista retete. Aceeasi situatie este abordata diferit de persoane diferite. Daca luam femei agresate fizic de partenerii lor constatam ca unele fug de acasa si se duc la casa parinteasca, altele se plang la prietene, altele cer ajutor politiei, altele isi ascund vanataile de privirile celorlalti, unele se simt mandre si iubite, altele se razbuna si multe alte situatii. Cred ca fiecare persoana abordeaza o situatie, actioneaza si chiar gandeste in conformitate cu modul sau de a fi, cu istoria sa personala, cu ceea ce a vazut in familia de origine, cu idealurile si cu temerile sale.
Daca vrem neaparat sa facem o recomandare, aceasta ar fi o psihanaliza pentru a putea descoperi cum am ajuns in respectiva situatie, ce vrem, ce nu vrem si cum gasim o solutie si pentru ca aceste raspunsuri sa fie date de persoana concreta din situatia respectiva pentru ea insasi si nu de un specialist care este o alta persoana, cu alta gandire si alta simtire. Astfel, ce rost poate avea sa indemnam pe cineva sa fie tolerant, sa ierte sau sa se razbune daca el n-o poate face? Anca Munteanu, psiholog

Claudiu Ganciu raspunde: Vazand cum s-a ajuns aici. Nu prea inteleg la ce problema faceti referire. Adevarata problema a cuplului este in alta parte decat in cea a abuzului. Abuzul este o consecinta a acestei probleme. Exemplele pe care le dati mai jos explica foarte bine aceasta situatie.

In acest tip de istorii vedeti deseori cum ei nu mai reusesc sa fie impreuna. Abuzul devine forma prin care reusesc sa spuna: "eu sunt nevinovat si o victima, el / ea este un agresor (agresoare)". Este un mod de a obtine prin seductie atentia celorlalti. Problema este ca ei nu mai corespund nevoilor pe care le au. Insa cum se poate obtine acest lucru? Pentru aceasta este necesara o mare energie. Fiecare vrea sa iasa dar nu stie cum. Un abuz este forma cea mai la indemana pentru ca nu mai este o persoana care are initiativa si care isi doreste sa faca o separare si atunci incearca sa se centreze pe o pasivitate a victimei. Este un mecanism in care cei doi reusesc sa monteze o scena inconstienta, congruenta cu fantasmele lor si prin care isi ating obiectivele comune (de obicei).

Ce au de facut ar fi simplu – sa recunoasca fata de ei insisi ceea ce simt in fapt. Ca nu isi doresc sa fie impreuna sau, dimpotriva, ca ei vor sa fie impreuna dar lucrul acesta este / nu este posibil.

Cum procedezi in urmatoarele situatii:

1. Folosirea intimidarilor, precum amenintari cu violenta, distrugerea lucrurilor care aparin partenerei, amenintari cu arme.

Acest lucru este in functie de patologia fiecaruia. In mod obisnuit aceasta scena are loc intrucat partenerul este cel care amplifica starea. Este un ciclu. Va imaginati aceasta scena cu un partener calm sau cu unul care "pune paie pe foc". De cele mai multe ori scena este in a doua varianta. Aici este necesar sa facem distinctie intre act si cuvant. Actul de a distruge este unul iar amenintarea este alta. "Civilizatia a aparut atunci cand primul om a preferat sa injure decat sa dea cu piatra" spune Freud. Punerea in cuvinte este una, actul este alta. In aceste cazuri vorbim despre o distrugere fantasmatica a celuilalt ceea ce poate avea multe semnificatii si care nu exclud iubirea, ura, atasamentul, dependenta, etc. Claudiu Ganciu, psiholog

2. Abuzul emotional si folosirea unor tehnici ce diminueaza stima de sine a partenerei.

Aici pare sa construiti imaginea unei persoane abile si care isi propune in mod constient (folosirea unor tehnici) aceste obiectiv – distrugerea stimei de sine a partenerei. Este un obiectiv pe care si l-a fixat dintr-un motiv cunoscut de el si la care partenera adera din punct de vedere inconstient. Acest tip de om eu nu l-am intalnit.

Daca scoatem din intrebare partea tehnica si reformulam asa: De ce exista oameni care simt nevoia sa distruga increderea in sine a celuilalt? atunci am putea spune ca exista o concurenta, o pozitionare a ambilor intr-o identitate de sex, ei nu sunt diferiti iar competitia intre ei este posibila.

Solutia ar fi crearea diferentei dintre sexe, dintre barbat si femeie. Claudiu Ganciu, psiholog

3. Folosirea izolarii, limitarea activitatilor, interzicerea contactului cu prietenii sau mai mult, interzicerea deplasarii la locul de munca, pe motiv ca "aduc eu destui bani pentru a te intretine".

Si aici avem in vedere rolurile diferite pe care le joaca barbatul si femeia in cuplu. In fiecare cuplu acest lucru cunoaste multe nuante. Aceasta situatie poate avea multe explicatii. Gelozia ar fi prima explicatie posibila. A doua ar tine de separarea intre sexe. Daca el aduce destui bani, atunci considera ca acest lucru este rolul lui si nu al ei. Faptul ca exista aceasta cerere nu este suficient pentru a intelege situatia. Ne putem intreba de ce accepta ea acest lucru sau de ce nu accepta ea acest lucru. In mod sigur exista mai multe conflicte care se contureaza in aceasta situatie – un conflict individual al lui, un conflict individual al ei si unul multiplu al cuplului. Situatia in sine este una analizabila si tratabila. Aici cererile lor se intalnesc intr-un soi de mlastina a legaturii in care exista multa confuzie.

Solutia consta in analiza ambivalentei fiecaruia si a lor ca si cuplu. Nu faptul ca exista o cerere de acest tip este problematic ci modul in care reactioneaza cei doi la acest lucru astfel incat el devine o problema. Cum de nu pot sa reglementeze acest lucru?

Aceasta situatie face obiectul psihoterapiei analitice de cuplu si familie. Este de lucru aici atat timp cat aceasta situatie este considerate problematica de cuplu. Claudiu Ganciu, psiholog

4. Minimalizarea si inversarea responsabilitatii, atunci cand unul dintre parteneri este agresat, iar apoi acuzat ca numai el poarta vina pentru ceea ce i s-a intamplat, sau totul este motivat printr-un simplu "pentru ca te iubesc".

Exact. Dupa cum spuneam mai sus, faptul ca exista abuz sau agresiune este o trasatura a legaturii. Este o fantasma comuna a celor doi. Faptul ca unul este victima iar celalalt agresor este o asezare a fantasmei. Daca ei isi modifica rolurile, situatia nu se modifica cu nimic.

Ceea ce se are in vedere aici este un sentiment inconstient de vinovatie care sta la baza legaturii de cuplu. Este cea mai economica situatie posibila. Claudiu Ganciu, psiholog

In toate aceste situatii, singurul lucru de folos ar fi sa ne dam seama ce facem sau ce ne face celalalt, adica ce se intampla in cuplul in care suntem. Daca un barbat isi da seama ca ceea ce spune este o amenintare, se poate intreba de ce o foloseste, ce vrea sa obtina si de ce in acest mod. Oare nu are altul?

Pozitia din care sunt puse aceste intrebari este una de superioritate-inferioritate, in care implicit barbatul este cel care ameninta, loveste, aduce bani si "diminueaza stima de sine a partenerei". Mai productiva ar fi poate alta pozitie, cea a unui observator al acestei scene de violenta, de abuz, de amenintare, de santaj, de ingradire, de persecutie. Atunci cand intr-un cuplu apare o astfel de scena, inseamna ca ambii parteneri au contribuit la construirea si jucarea ei. De ce au facut ei asta? Ce beneficii au din jucarea acestei scene? Anca Munteanu, psiholog

De multe ori mi-e dat sa aud femei spunand "nu stiu cum de ma gasesc tocmai pe mine". Exista o predispozitie catre astfel de relatii? Daca da, exista un tipar al femeii “victima”?

S-a vorbit mult in psihologie si psihoterapie despre astfel de "tipare" si asta pentru ca cu totii avem intuitia ca ceva este adevarat. Am putea sa imprumutam un termen stiintific si sa-i spunem "compulsie la repetitie", a carei exemplificare celebra este cea a unei femei care s-a casatorit de trei ori cu trei barbati, care la scurt timp s-au imbolnavit de o boala lunga si chinuitoare si ea i-a ingrijit pe fiecare pana la moarte!

Asadar raspunsul este afirmativ pentru ca exista o cautare a indeplinirii unui scenariu dar acest scenariu cat si cautarea lui sunt complet inconstiente. Deopotriva raspunsul este negativ caci nimeni nu poate fi constient de ceea ce ii este inconstient. Putem sa apelam la diferite proverbe cum ar fi "mata blanda zgarie rau" sau "apele linistite sunt adanci", doar ca am putea cadea in extrema cealalta, a unei supreme suspiciozitati si neincrederi si am ajunge "sa suflam in iaurt dupa ce ne-am fript cu ciorba". Anca Munteanu, psiholog

Daca exista un tipar al femeii victime? Putem vorbi despre o preferinta pentru astfel de situatii. La baza este o vinovatie de cele mai multe ori. Este o cerere inconstienta de iubire pe care ea nu reuseste sa o exprime. Ea isi doreste sa fie iubita dar modul in care se realizeaza acest lucru este diferit de ceea ce ar vrea. Claudiu Ganciu, psiholog

Este adevarat ca daca o femeie este abuzata in copilarie, poate ajunge la maturitate crezand ca un astfel de comportament este "normal"?

Sigur ca da. Ceea ce vedem si auzim in copilarie este foarte important pentru ca suntem la o varsta cand nu putem gandi acele lucruri, nu le putem evalua si, mai ales, nu avem cu ce sa le comparam. Pe de alta parte, este vorba despre mediu. Exista locuri, timpuri, religii, obiceiuri in care ne nastem, crestem si care sunt normale pentru noi dar nu si pentru altii. Daca ne referim la ce inseamna un abuz, ne ducem catre o definitie a traumei si ajungem in registrul in care putem spune ca orice abuzator a fost anterior un abuzat adica aceste manifestari, scene, aceasta disponibilitate catre a deveni victima nu apar din nimic ci sunt consecinta unei istorii. Anca Munteanu, psiholog

Stiind ca bagajul mostenit de la parinti ne influenteaza in mare masura comportamentul ca adult, exista sansa ca o femeie sa aleaga ca partener de viata un barbat abuziv sub influenta experientelor traumatizante din copilarie (batai repetate, parinti alcoolici)?

Da, exista sansa sau mai degraba posibilitatea de a repeta o situatie traumatica sau chiar de a o cauta, inconstient desigur. Doar ca daca stim acest lucru, nu ne foloseste la mare lucru. In exemplele pe care le-ati dat, la ce ar folosi respectivelor femei sa le spunem ca au avut parte de un tratament asemanator in copilarie? Unele ar nega, altele ar confirma si istoria s-ar repeta pentru ca nimeni nu alege constient o situatie in care sa-i fie rau. Aceste femei n-au vazut la momentul formarii cuplului aceste lucruri si deci nu le-ar fi putut evita.

Apoi, exemplele de tipul "parinti alcoolici, batai repetate" sunt foarte vizibile dar pe langa ele exista altele care sunt la fel de traumatizante dar nu la fel de evidente. Exista familii in care exista legaturi sufocante, oamenii stau foarte lipiti unii de ceilalti iar copiii lor nu se vor putea dezlipi niciodata sau vor avea tendita sa se lipeasca de altii pentru ca asa este modelul . Altii au crescut intr-o familie in care exista multa distanta sau multa indiferenta. Altii intr-o familie in care toate emotiile erau manifestate zgomotos. Asa este modul in care ei concep familia si legaturile familiale.

Doar daca putem gandi asupra acestor lucruri, daca le putem analiza, privi, ni le putem aminti, avem sansa sa devenim constienti de ele si de reprezentarea pe care o avem inca din copilarie despre ce inseamna un cuplu, o familie, cum este un barbat, ce vrem de la o femeie etc. In absenta acestei analize, putem doar sa facem si sa desfacem niste lucruri, sa cerem niste sfaturi, sa le respectam sau nu, sa fim uimiti ca ni s-a intamplat din nou si sa ne propunem sa fim mai atenti data viitoare.

Fiecare dintre noi meritam sa ne gandim la cum a fost in famlia in care ne-am nascut, am crescut si sa nu spunem ca doamna din exemplul citat "aceste lucruri nu ni se intampla noua ci le vedem doar la televizor". E cel mai simplu sa spunem ca nu suntem intr-o astfel de situatie si nici intr-un astfel de pericol dar mult mai folositor pentru fiecare care citeste aceste randuri este sa se intrebe despre el insusi, despre cum este reprezentarea lui despre cuplu, despre familie, sa-si aminteasca ce vedea si ce credea cand era mic, cand era mai mare si cum a evoluat aceasta reprezentare in mintea si simtirea lui, unde este acum, cum este cuplul din care face parte, care sunt idealurile, care sunt temerile si cum este functionarea actuala. Uneori avem nevoie de ajutor pentru a vedea aceste lucruri, a le gandi si a avea curajul sa le simtim si nu doar sa le vorbim, sa le intrebam sau sa-i sfatuim pe ceilalti. Anca Munteanu, psiholog

Situatii concrete:

"Nu percepeam relatia in care ma aflam ca fiind una abuziva. Singurele impresii despre abuzul in cuplu le aveam de la televizor. Consideram ca fiind slabe, tacute si lipsite de educatie. Eu nu eram asa. Iar sotul meu nu se incadra in tiparul unui barbat abuziv. Astfel de barbati, in opinia mea, erau cei ce beau pana la pierderea cunostintei si lovesc in stanga si in dreapta fara sa gandeasca. El era bland si asta m-a indus in eroare. A fost asa pana cand intr-o zi a inceput sa se enerveze. Si pe zi ce trece se enerva mai des si mai usor. Din moment ce se comporta asa numai cu mine, am crezut ca sunt eu de vina."

Sa urmarim un pic ce apare aici. Este o cautare a "blandetii". Ce este aceasta blandete? Nu o violenta intoarsa pe dos? Daca este evident ca o persoana blanda este si una agresiva? Daca si-ar folosi agresivitatea nu ar mai fi blanda. Atunci am putea considera o persoana lipsita de agresivitate? Dar o persoana lipsita de agresivitate este una care nu se poate adapta la realitate si la lume. Prin urmare, agresivitatea lui este reprimata dar manifesta intr-un context favorabil. Cand apare enervarea este logic ca ceea ce a fost reprimat sa se exprime mult mai puternic. Ar fi recomandat pentru cei doi – el sa isi trateze propria blandete intrucat este un simptom care mascheaza o dificultate iar ea sa vada de ce a fost sedusa de un barbat bland. Claudiu Ganciu, psiholog

"L-am cunoscut cand aveam 14 ani si viata ne-a legat destinele 10 ani mai tarziu. Era atat de energic si pozitiv. Imi era iubit, mentor si cel mai bun prieten in acelasi timp. Cand a inceput sa imi spuna ce sa fac, nu am privit-o ca pe o problema. Credeam ca este felul lui de a-mi arata ca tine la mine. Dupa ce ne-am casatorit, relatia noastra a trecut de la "Esti extraordinara", la "Nu esti buna de nimic". Initial, incercam sa fac lucrurile sa mearga. Pe parcurs am ajuns in stadiul in care tot ce mai lipsea era o mangaiere pe cap, asa cum faci unui catel cand e cuminte. Ma simt incapabila de a reactiona."

In aceasta situatie nu vorbim despre o legatura barbat – femeie ci una care a debutat ca o relatie tata – fiica. El era mentor, prieten si… iubit. Comportamentul de a i se spune ce sa faca este unul firesc pentru ca este o trasatura a parintilor sa spuna ce sa faca copiilor. Dar la un moment dat acest tip de relatie in loc sa ramana la stadiul in care era si in care si-a aratat functionalitatea a incercat sa devina una de cuplu. Lucrul acesta s-a dovedit imposibil. Faptul ca cei doi nu au reusit o separare decat prin casatorie i-a condus intr-o incurcatura mult mai mare. Aici vorbim despre un tip de relatie foarte frecvent in care se intemeiaza un cuplu ca mod de prelungire a copilariei. In loc sa se faca separarea de parinti, se produce o substituire a lor cu un partener. Evident ca o legatura autentica de cuplu nu este posibila, ei ramanand in stadiul initial de parinte – copil. Faptul ca el face ceva sau ca ea face ceva este secundar. Faptul ca ei sufera pentru ca nu se pot separa iar un eventual divort ar fi o ruptura si nu o separare este o suferinta comuna. Este o problema frecventa care poate sa fie tratata in terapie. Nu vad cum ar putea altfel decat intr-un cadru dat sa coboare in ceea ce este inconstient. Sunt cazuri frecvente. Claudiu Ganciu, psiholog