"Aceasta productie este practic lucrarea de diploma a lui Tudor. Am avut niste emotii extrordinare, pentru ca nu aveam cum sa nu fiu subiectiva. Tudor era si el foarte emotionat, era prima oara cand lucra cu actori profesionisti, scenariul era greu si necesita o mare desfasurare de forte, insa in final, sunt convinsa ca a iesit bine", a declarat Carmen Tanase.
"Alaturi de noi a fost si prietena mea, Monica Pop, producatorul acestui scurt-metraj. De altfel ea a si jucat in productia regizata de Tudor rolul prietenei mele, o femeie extravaganta, cu care joc tot timpul sah si cu care ma cert invariabil la finalul fiecarei partide", a mai spus Carmen.
Scenariul a fost unul foarte complicat, dupa cum a declarat actrita, ea jucand rolul unei rusoaice, cu o drama personala extrem de puternica - pierderea unui frate pe care il iubea foarte mult, cu o obsesie aproape bolnava pentru comunism, alcoolica, un adevarat guru al drogurilor, care traieste din inchirierea unui imobil. Asa ii si intalneste pe cei doi tineri straini, interpretati de Doinita Oancea si Octavian Strunila.
Doinita Oancea a jucat la Amsterdam rolul unei italience, o studenta care incearca sa studieze arta in Tara Lalelelor.