Cartofi parfumaţi, la cuptor
Dacă eşti fanul cartofilor, indiferent de modul în care sunt preparaţi, atunci ar trebui să adaugi pe lista ta şi cartofii parfumaţi la cuptor.
3 cartofi mari, tăiaţi felii, groase de 2 cm fiecare, o lingură de ulei de măsline, 2 linguriţe de chimen măcinat, o linguriţă praf de usturoi, o linguriţă boia de ardei, o linguriţă de sare, un vârf de linguriţă de scorţişoară.
1. Încinge cuptorul, iar în acest timp pune într-un vas cartofii tăiaţi felii cu tot cu coajă, uleiul de măsline, chimenul, praful de usturoi, boiaua de ardei, sarea şi scorţişoara.
2. Unge o tavă cu ulei de gătit şi aşază cartofii condimentaţi în ea, unul câte unul, să nu se lipească între ei.
3. Bagă-i la cuptor pentru 20 de minute, iar dacă îi vrei mai crocanţi, lasă-i 8-10 minute în plus.
Poftă bună!