Cat de mult il iubesti?

Exista inca multe femei care accepta sa fie maltratate, abuzate verbal, fizic sau psihic, doar pentru a nu ramane singure, pentru ca nu accepta idea unei despartiri.

In unele cazuri si mai grave, ele considera ca merita ce primesc de la barbatii lor.

Abuzul, de oricare fel ar fi el, este mai mult sau mai putin dobandit. Copil fiind, daca iti vezi parintii ca se cearta, ridica mana unul la celalalt, ridica tonul sau mana chiar si la tine, vei fi tentata ulterior, intial prin mimetism, sa faci la fel: sa iti rezolvi conflictele si problemele apeland sau acceptand diferite tipuri de agresivitate.

In functie de personalitate, ajungi sa te plasezi de o parte sau de celalata: fie devii abuzatoare, fie accepti sa fi abuzata. Din aceasta a doua pozitie nu vezi cale de iesire. Consideri ca asa stau lucrurile si nu e nimic de facut; tu nu poti face nimic pentru a schimba starea de fapt. Aceasta neputinta nut e lasa sa relizezi ca se poate trai si altfel, fara ridicat de voci, fara a se ridica mana la tine, sau a accepta fara cartire sa fi manipulata si controlata in permanenta.

Dintre toate tipurile de abuzuri, cel mai greu te poti elibera de cel psihologic. Pentru ca nu iti dai seama cand incepe, cum te dezarmeaza si te lasa neputincioasa, lipsita de aparare sau de orice fel drept la replica.

Iata un exemplu. Ati intemeiat un cuplu, o familie. Luati hotararea sa tineti banii la un loc, dar el este cel care acces la cont si card, la finante. Tu nu. La inceput pare comod ca numai el sa se ocupe de plati si facturi, de taxe si cumparaturi. Pentru tine poate parea o grija in minus, o bataie de cap mai putin. Treptat insa, realizezi ca de cate ori vrei sa iti cumperi cate ceva doar pentru tine, sa faci o surpriza sau un cadou, e nevoie sa ii ceri lui bani. Iar asta te plaseaza cumva in situatia unui copil care merge sa ceara parintilor bani de buzunar. Primele dati poate parea amuzant, insa treptat el incepe sa se arate indisponibil si sa nu iti accepte “mofturile”, sa considere prea scumpe si neintemeiate cumparaturile pe care intentionezi sa le faci. De aici intervine frustrarea. Frustrarea de a nu mai avea libertatea sa hotarasti penru tine cand si ce anume vrei sa achizitionezi.

Ca sa te linisteasca, iti spue ca aveti de facut economii pentru casa, masina sau orice altceva v-ati propus sa aveti impreuna. Iar tu cedezi, dandu-i cumva dreptate si intelegand sa accepti pentru o perioada a-ti amana dorintele sau “moftuirle”.

Ulterior propune sa faceti cumparaturi cat mai ieftine, alegand produsele cele mai “accesibile” pentru momentul actual, care devine o relativa permanenta. Si astfel te vezi pusa in situatia de a accepta ce inainte, cand erai singura, nici nu te-ai fi gandit: cosmetice din cele mai ieftine si de calitate inferioara, articole intime din cele mai comune, lenjerie, haine si incaltaminte doar cand sunt reduceri si eventual a trecut sezonul, sau din magazine cu produse foarte ieftine.

Stai si te intrebi de ce asa?! Iti vezi prietenele si cunostintele la fel de cochete si aranjate, in pas cu moda. Iar tu te surprinzi in oglinda cu haine cat mai “comode”, adica lalai, care te depersonalizeaza, iti diminueaza feminitatea si personalitatea, te fac sa uiti cine esti.

Te impacientezi si comentezi, incerci sa te razvratesti in fata situatiei care devine din ce in ce mai inacceptabila. Dar el are grija sa te contracareze cu alte scuze, amanari sau justificari. Si iar cedezi!

Si tot astfel cedezi si cand vine vorba sa iesiti undeva in oras, sa plecati intr-o excursie sau mica vacanta, sa iesiti cu prietenii sau sa ii invitati acasa la voi.

Timpul trece iar tu te simti din ce in ce mai claustrata, constransa si frustrata, mai nemultumita si mai nefericita ca oricand.

Si cu toate acestea nu faci nimic. Nu te simti in stare sa pui piciorul in prag sau sa incerci macar sa schimbi ceva. Simti ca e prea tarziu, ca oricum nu esti pe picioarele tale si fara el nu ai fi in stare sa te descurci. Esti constienta ca tu castigi mult mai putin decat el, nu ai acces direct la banii vostrii, te simti pur si simplu legata de maini si de picioare, incapabila sa te eliberezi de acest “jug” invizibil care te sugruma din ce in ce mai tare, cu fiecare zi ce trece.

Intr-un mod relativ similar se intampla si cu femeile abuzate fizic. Primesc mai intai o palma, urmata de nenumarate scuze - cum ca totul a fost o greseala, urmate de promisiuni desarte – cum ca nu o sa se mai intample niciodata. Insa exista si o data viitoare, si inca una, iar acest comportament devine oarecum obisnuinta.

Tu nu il poti opri sa mai ridice mana asupra-ti pentru ca esti mult mai firava si lipsita de putere. Si nici nu te poti opri pe tine cumva, sa pui punct unei astfel de relatii care se va degrada din ce in ce mai tare incat te va degrada si pe tine, te va reduce de la nivelul uman la cel de animal. Dar animalele apeleaza la agresivitate pentru ca nu au la inemana limbajul verbal si o fac numai pentru a-si apara teritoriul, puii sau hrana. Ceea ce nu e cazul oamenilor si nici cazul vostru.

Oamenii o fac pentru ca nu si-au dezvoltat si nu stapanesc suficient de bine comunicarea verbala si pentru ca nu sunt in stare sa isi controleze pornirile, frustrarea si agresivitatea.

Si revin la intrebarea din titlu: cat de mult il iubesti? Cat de multe poti accepta sau indura de la un barbat? Cand iti dai seama ca e prea tarziu? Ca ai trecut si de ultima ta limita?

Si este oare suficient sa iti dai seama de asta?! Ca asa nu se mai poate?! Poti face ceva sa iti schimbi viata?

Din nefericire, abuzatorii, de oricare fel ar fi ei, se schimba cu foarte mare greutate, doar daca au o motivatie foarte puternica sau sunt constransi. De cele mai multe ori nu realizeaza raul pe care il fac celorlalti prin comportamentul lor, dar exista si multe cazuri in care isi dau seama si chiar se hranesc si se bucura de “rezultatele” obtinute astfel. Asta ii face sa se simta mai puternici, in controlul situatiei si al persoanei tale.

Oricare ar fi motivul pentru care accepti un astfel de comportament din partea unui barbat: dragostea pe care crezi ca i-o porti, dragostea pentru copiii pe care ii aveti impreuna, neputinta sau teama ta, gandeste-te ca exista si alt fel de viata! Se poate trai si altfel!

Iar daca nu stii altfel, nu ai trait decat asa pana acum, asta nu inseamna ca nu poti face o schimbare in viata ta. Ca nu te poti obisnui si cu un alt gen de viata, in care oamenii vorbesc normal, se respecta reciproc, isi comunica dorintele, frustrarile fara teama si reusesc sa le discute impreuna, sa ia decizii pentru a le schimba in asa fel incat sa le fie bine amandurora.