Intrebarea care vine logic este: trebuie sau nu sa ne exprimam trairile nu tocmai pozitive in fata lor, a barbatilor? Trebuie sa mergem pe premisa "sunt alaturi de noi si la bine si la rau" sau sa ii menajam de reactii care stim ca le-ar putea afecta conceptia despre noi, poate chiar ar putea implementa un mod de a ne percepe nu tocmai pozitiv?
In mod cert, nici noi nu dorim ca barbatul de langa noi sa ne surpinda neepilate, fara o lenjerie senzuala, cu parul nearanjat, eventual nemachiate, uneori stresate, alteori obosite si uneori chiar triste. Dar de ce nu vrem? Credem oare ca nu ne-ar intelege? Oare nu suntem suficient de deschise in fata lor? Oare nu ii asezam undeva pe un piedestal venerandu-i prea mult? Sunt de neatins? Nicio miscare, niciun cuvant sau reactie sa nu poata fi schitate in fata lui?
Sa ii intrebam direct pe ei:
1. Stresul - inamicul unei relatii?
Nu mai palavragesc prea mult despre stres, caci toata lumea stie cum ne afecteaza in viata de zi cu zi si ca il resimtim uneori pana in maduva oaselor. Si am pus punctul pe I cu "uneori", care se posteaza in... spatiul conjugal . Si uneori chiar noi suntem protagonistele care ii dam satisfactie: tipam, aruncam, injuram, blestemam si simtim ca ne calca pe nervi orice miscare, chiar si simpla mutare a persoanei iubite din dormitor in sufragerie sau o vorba de-a lui. Nu e vina lui, dar el resimte tot ce traiesti tu!
Ce spun ei? Un prieten de 26 de ani mi s-a confesat spunandu-mi "am avut si eu o iubita 'crizata' daca ii pot spune asa; suferea foarte tare de nervi, la propriu vorbind, dar sincer, de cate ori era in astfel de porniri salbatice faceam tot posibilul sa nu fiu in calea ei; fie plecam, fie ma inchideam intr-o camera; oricum nu o bagam in seama". L-am intrebat surprinsa daca acesta era un comportament adecvat unui cuplu: "nu era, fapt pentru care nu mai sunt astazi cu ea; bine, nu neaparat din cauza aceasta s-a incheiat relatia, dar se pot lua in calcul si aceste situatii, care ne indepartau foarte mult, mai ales ca erau din ce in ce mai dese; nu aveam pur si simplu ce sa ii zic sau sa ii fac, ca reactiona foarte urat; imi zicea mereu ca mai bine sa nu fii in calea mea cand am astfel de porniri". Asadar, din cate intelegem ea era intr-o parte, el in cealalta... din ce in ce mai des. Sa fie acesta un cuplu in adevaratul sens al cuvantului? Spunea ca existau si momente frumoase, dar incepusera sa devina mult prea putine, "nu am mai rezistat sa am 'circ' in casa de doua trei ori pe saptamana, ii sarea tandara si apoi se enerva si pe nimicuri pe care le faceam eu".2. Nu ai timp sa mergi la cosmetica. Sa fie asta o problema... pentru ei?
Nu cred ca sunt unica care nu a mai prins la timp o rezervare la cosmetica sau care a ratat una si pur si simplu i-a fost imposibil sa mai poata trece pe acolo in ziua aceea. Si ce? Sa fie asta o "sageata" dureroasa in inima cuplului? Trebuie sa ne jenam sau nu de aceste lucruri? Ne spun chiar ei!
Adrian, in varsta de 29 de ani spune ca: "este normal ca fiecare femeie sa se ingrijeasca si sa aiba o piele fina de bebelus, este de bun simt, si stiu ca se mai intampla uneori, exact cum spui tu, sa rateze programarea la cosmetica, nu-i problema, cred ca toata lumea intelege acest lucru, insa marea greseala pe care o fac este ca se jeneaza de acest lucru si il ascund dandu-ne de inteles numai vrute si nevrute; pai eu vreau sa fiu iubaret cu ea, si ea nu stie cum sa se fofileze fara a-mi spune de ce, si atunci stau si imi pun intrebari: ce are? s-a intamplat ceva cu ea? ii e rau? nu ma mai place?; adica e logic sa se vorbeasca deschis; eu nu iubesc mai putin pentru ca are trei firisoare de par pe picioare, dar imi fac probleme serioase cand se fastaceste fara sa spuna nimic lasandu-ma intr-o totala ceata; si sa fim seriosi, cand un barbat este refuzat in pat de o femeie, incepe sa isi faca probleme, si inca serioase..."
Deci, intelegem de la Adrian ca gresim foarte mult atunci cand nu suntem deschise cu partenerii nostri in toate privintele: de la sex, mancare, cosmetica, munca, sanatate...
De altfel, aceeasi parere o are si iubitul prietenei mele, care odata a prins-o "pe picior gresit", nu reusise sa mearga la cosmetica si evident ca incepuse sa dea inapoi de la momentele de tandrete ce i se pregatisera cu suspand de prea iubitul ei prieten. Insa ea a reusit printre buze sa scape ceva de genul: "am ratat programarea la cosmetica", iar raspunsul lui a fost: "si ce daca, pana la urma suntem oameni, nu trebuie sa te rusinezi sau sa te temi, vrem, dar nu putem fi perfectionisti 24 din 24 oricat am dori, asadar, cele cateva fire de par nu or sa ma faca sa te iubesc mai putin; ar trebui sa fiu dement".
Sunt unii care pun insa mare pret de cosmetizarea trupului unei femei. Tudor spune ca nu exista asa ceva, este foarte categoric si aproape ca bate cu pumnul in masa; asa cum eu nu ratezi sa mananci, sa bei apa sau sa te speli (sa speram, spune el), asa nu exista nici "nu am avut timp, am ratat programarea, nu mai avea loc; o femeie trebuie sa fie femeie pana la capat, ca tot este comparata cu cele mai gingase flori si cele mai frumoase arte sau mais tiu eu ce, atunci trebuie sa si demonstreze; si ce daca ai ratat cosmetica: exista aparat de ras, exista crema depilatoare, aparat electric de epilat; trebuie doar sa vrea sa apara impecabil in fata barbatului ei; ei bine, asta nu inseamna ca eu nu am avut de-a face astfel de femei care erau mai delasatoare cu cosmetica, dar eu spun cum ar trebui sa fie o femeie si din pacate, nu am gasit o femeie atat de gingasa ca o floare cum se afirma prin cele mai fantasmatice povesti si basme; cine stie, poate chiar e greu sa fii femeie", incheie el razand.
3. Tristetea, o stare de cuplu sau in afara lui?
De multe ori ma intristez fie in legatura cu stiri de pe mapamond, cu fapte reale de viata care mi-au marcat intr-un fel sau altul zile intregi din viat, fie cu situatii tragice in directa legatura cu noi. Vesti triste s-au abatut si asupra chipului meu de multe ori, extrem de sesizabil si indelung. Drept sa spun, am momente cand cad intr-o stare de apatie din care cu greu ma scoate cineva si acest lucru se rasfrange inzecit asupra partenerului meu de viata care nu intelege nimic din ce se intampla, si parca aud si acum vocea lui in telefon sau din aceeasi camera: "dar ai ceva? esti suparata? esti sigura ca nu ai nimic, ca ai o voce ciudata", iar eu mereu zic "nu, nu am nimic" si de aici o intreaga tristete planeaza asupra intregii relatii de cuplu. El nu vrea sa ma deranjeze ca poate sunt suparata si poate e mai bine sa fiu singura; eu sunt singura cu gandurile si tristetile mele si cand imi revin incep cu toane: ca de ce nu ma suni, de ce nu esti aici, la care el spune sincer" pai daca erai asa, suparata, te-am lasat in pace.Ei bine, acestea sunt mici confuzii si situatii care acum par minore in ochii mei, dar pot capata o amploare regretabila si sunt contienta de asta incercand sa remediez unele situatii, si totusi unele momente de tristete si singuratate insista sa fie ascunse in adancul sufletului meu. Sunt sigura ca si voi v-ati regasit in astfel de posturi si ca poate ulterior ati constientizat amploarea lor.
Ce gandesc ei? Acelasi Adrian imi spune foarte taios de altfel: "comunicarea este esentiala intr-un cuplu, stii vorba aceea si la bine si la rau, nu? Ei bine, daca partenera mea nu vrea sa imi spuna ce o framanta, o intreb o data, de doua ori si o vad ca nu comunica cu mine, o las in pace, dar asta nu face altceva decat sa-mi arate ca nu are incredere in mine si ma face sa pun in balanta calitatea, de fapt autenticitatea relatiei noastre; ma gandesc 'pai daca nu vrea sa imi spuna ce are, atunci cum pot avea eu incredere in ea pentru alte lucruri, daca ea nu dovedeste ca are incredere in mine?'". Ii explic ca poate uneori ne temem de o eventuala critica, judecata, superficialitate, exagerare a unor astfel de situatii cu care ei cu siguranta nu ar fi de acord si imi raspunde ca nu conteaza "poate sa fie trista ca a murit pisica vecinului, chiar daca nu stiu ce sa ii zic sau cum sa o consolez, macar stiu ce se intampla cu ea"
"Dupa parerea mea, femeile sunt cam rasfatate si datorita acestui lucru si razgaiate; se supara din orice, se intristeaza din orice, ceea ce ma face sa am dubii serioase in legatura cu maturitatea lor si cu eventualele situatii care necesita mult tact si seriozitate"... incepe a-mi destainui un prieten. "Nici nu poti stii cum sa reactionezi pentru ca uneori reteta merge cand sunt triste, alteori mai au putin si arunca dupa noi cu o cana sau cu ce prind la-ndemana, eu unul sunt intr-o dilema."
De data aceasta Tudor da dovada de o mai mare sensibilitate si spune ca le intelege pentru ca, desi total diferite sexele, si ei au momente de solitudine, de trairi emotionale pe care vor sa le depaseasca singuri: "stii, uneori ai anumite stari care te fac sa te inchizi in cochilia ta, o ora, doua, sapte, atat cat sa meditezi asupra respectivei trairi, si nu e un lucru rau; actuala mea prietena imi spune uneori (foarte rar, dar exista astfel de momente) ca sa nu ma supar pe ea, dar are nevoie de cateva minute singura, iar eu nu o mai intreb de ce si cum, pentru ca inteleg, sunt momente intime pe care fiecare le are, uneori discutam dupa despre ele, alteori nu, nu ma afecteaza insa".
4. Esti obosita, iar relatia ta are o stare letargica...
Daca stresul mai e cum mai e, are toanele lui si crizele de rigoare, cu oboseala nu este de glumit, pentru ca ne pune in situatia de a fi "legume" in fata multiplelor oportunitati care ne transpar: distractii, calatorii, aventuri, si de ce nu nopti fierbinti de sex.
Nu ai vrea sa ajungi in postura vazuta de cele mai multe ori in scenele cinematografice in care sa-i spui preaiubitului tau sot sau prieten: "nu in seara asta dragul meu, sunt mult prea obosita". Buum! Totul cade ca un bumerang asupra relatiei voastre credeti-ma; desi pare ca te intelege, mintea lui nu prea este de acord cu tine si cu refuzul tau, iar cei trei barbati interogati sunt de acord cu ceea ce credeam si noi. Tudor spune ca este inacceptabil asa ceva, ca refuzul unei partide de sex este ranirea cea mai profunda a orgoliului unui barbat: "e groaznic, te simti ranit, incerci pe de-o parte sa intelegi, dar pe de alta te gandesti ca are un motiv pentru care spune asta, caci pana atunci nu s-a mai intamplat; nu e bine ce fac femeile in privinta asta: pentru barbati refuzul inseamna clar trimiterea lui catre alt... pat".
Adrian sustine ca este intr-adevar un subiect sensibil pe care barbatii il resimt mai tare ca femeile: "a nu face sex, pentru ca aici e punctul nevralgic inseamna clar o problema in cuplu, faptul ca relatia scartaie foarte tare; pai noi daca le refuzam pe ele, e deja o tragedie incep cu faze de genul: ai pe altcineva, nu ma mai iubesti, nu ma mai vrei; adica ele nu ascund ca noi aceste trairi sunt foarte "galagioase" in a-si exprima framantarile; noi mai tacem, ne mai intoarcem pe partea cealalta, incercam sa intelegem, dar parca nu putem, ne gandim oare a intervenit monotonia, oare ne-am tranformat in doi batranei care nu-si mai fac loc pentru acest aspect; oare ma mai iubeste, adica si noi ne facem probleme, dar suntem mai silentiosi, si din pacate, daca se intampla de foarte multe ori, gasim o alta cale sa rezolvam acest lucru, si atunci ele se mai intreaba de ce le inselam... pai sa mediteze mai bine la asta".
5. Boala... o necunoscuta de cuplu?!
Si boala este una dintre problemele care ar putea aparea in fata celuilalt. Cunosc pe cineva care foarte mult timp s-a sfiit sa-i marturiseasca celuilalt faptul ca sufera de anumite probleme (deloc grave, insa nu intru in detalii), "de teama de a nu deranja" spunea ea odinioara. Il deranjam pe celalalt, daca o afectiunea se abate asupra noastra involuntar si independent de noi? Eu una nu cred, banuiesc ca intervine neincrederea si nesiguranta in relatie, pentru ca trebuie sa fii imbecil sa acuzi pe cineva ca este bolnav.
Insa de multe ori avem reactii cauzate de unele boli pe care le ascundem si le reflectam in fata celuilalt in altceva decat niste simptome ale afectiunii X, iar atunci celalalt nu stie ce sa creada.
Cei trei barbati interogati mi-au spus cu sinceritate ca ar fi alaturi de partenera lor trup si suflet daca ar suferi de ceva, insa numai daca acest lucru li se comunica si nu li se ascunde; ei nu inteleg ideea "nu spun, pentru a nu-l face pe celalalt sa sufere": "pai nu ma face sa sufar pe moment, dar stii vorba aceea, adevarul iese la iveala pana la urma si s-ar putea sa ii para rau, pentru ca eu as putea interpreta indepartarea ei in alt sens si tot ea ar avea de suferit; nu poti sa ascunzi la nesfarsit simptomele unei boli."
Personal, cred ca din perspectiva noastra, a femeilor, pe undeva "scartaie" replica celebra "la bine si la rau" intr-o relatie; parca am vrea numai la bine, la rau poate ar fi mai bine sa stam deoparte, sa nu-i facem sa sufere, bietele jucarii de portelan. Comunicarea este cheia tuturor problemelor de cuplu, chiar si a celor mai banale si uzuale discutii.
Te provoc la discutii pe forum!
Saptamana aceasta iti propun sa te aventurezi in universul nutritiei si sa te rasfeti cu delicii si noutati alimentare „soptite” chiar de constiinta zodiei tale. Asadar, acceseaza articolul „Savureaza deliciul lunii recomandat de zodia ta” si conformeaza-te cerintelor astrale.
Relatia in timp de criza: cum o mentii atunci cand el si-a pierdut locul de munca
Ghid de obiceiuri proaste si cum scapam de ele
