Un bărbat din New York, pe nume Peter Shankman, călătorește în toată America și trăiește din discursuri motivaționale, dar îi place ca de sărbători să petreacă timp acasă, alături de familie.
Pentru al cincilea an consecutiv bărbatul își donează milele de călătorie obținute prin programele de fidelitate ale companiilor aeriene, unor oameni care nu-și permit să cumpere bilete de avion, dar își doresc să petreacă Crăciunul alături de rudele bolnave sau copii. El a declarat pentru Washington Post: „Nu mă pot gândi la un mod mai bun să-mi folosesc milele.”
Ca parte din concursul anual, Peter Shankman postează detalii din diverse povești pe Imgur și alți utilizatori ai platformei votează câștigătorii.
Ce face spiritul Crăciunului din om
Un bărbat a intrat în spiritul Crăciunului donând vouchere în valoare de 200000 de mile de călătorie, pentru a reuni oameni străini cu persoanele dragi ale acestora.