Daca ai avut ocazia sa ii urmaresti in timp ce se prezinta, ai observat si emotiile, si faptul ca unele persoane se prezinta la sedintele de la scoala ale copiilor cu functia in companie sau ca persoane aflate in calitate oficiala la un eveniment se prezinta ca si cum ar participa la un curs privat impreuna cu cativa prieteni. Multi se balbaie, desi stiu perfect cum ii cheama si unde locuiesc, altii isi framanta mainile permanent, in timp ce alte persoane se agata de clipboard ca de un colac de salvare. Cu toate astea, n-ar trebui sa fie atat de greu sa spunem cateva cuvinte despre noi insine.
Tu cum ai raspunde la aceasta intrebare? Te-ai grabi sa iti spui numele complet, functia pe care o ocupi si compania la care lucrezi? Te-ai defini, simplu, prin meseria pe care o ai? Ai spune ca esti mama lui x si sotia sau iubita lui Y? Sau ai simti nevoia sa le spui acelor persoane ceva cat mai intim despre tine si personalitatea ta, ceva ce nu spui de obicei ?
Imi place foarte mult o mica povestioara -reala- pe care mi-am reamintit-o atunci cand am citit-o in revista lui Oprah Winfrey, "O". Este vorba despre un experiment facut de cercetatori intr-un acvariu cu pestisori aurii. Acestia au fost crescuti intr-un acvariu incapator, pe mijlocul caruia se afla un geam de sticla, impartindu-l in doua. De fiecare data cand micutii carasi vroiau sa treaca de geamul de sticla se opreau cu botul in geam. Azi asa, maine asa...pana cand pestisorii au priceput ca pe acolo nu se poate trece si s-au limitat la spatiul restrans pe care il aveau, fara sa mai incerce sa treaca dincolo. Dupa doar cateva luni cercetatorii au scos geamul care impartea acvariul. Si ce credeti ca au facut pestisorii?
Au inotat fericiti ca acum au un acvariu dublu ca dimensiuni si ca nimic nu ii mai stanjeneste? Nu. Pestisorii nu au facut absolut nimic si s-au comportat ca si cum geamul de sticla nu ar fi disparut. Pentru carasi geamul era inca acolo si limitele impuse de acel geam inca existau. Pestisorii devenisera prizonierii propriilor credinte si limitari.
Credeti ca numai carasii aurii isi impun limite false? Noi, oamenii, suntem maestrii in a face asa ceva. Ne-am obisnuit sa ne conducem viata dupa credintele altora si ne-am obisnuit sa nu fim foarte siguri de adevarata noastra personalitate si sa ne bazam mai mult pe felul in care ne percep ceilalti decat pe ceea ce credem noi ca ne caracterizeaza. De fapt, aceste mici sau mari limitari sunt cele care ne impiedica sa ne gasim fericirea.
Primul pas: Cine esti tu?
Deja cred ca ai facut primul pas, intrebandu-te cine esti tu cu adevarat. Nimic din ceea ce suntem nu are legatura directa cu educatia noastra, cu profesia pe care o avem, cu cei pe care ii avem aproape sau ii iubim. Toate lucrurile enumerate pana acum au fost influentate de adevarata noastra personalitate.
Fa urmatorul exercitiu: gandeste-te si aminteste-ti de momentele cele mai frumoase ale vietii tale de pana acum. Sunt acele momente in care ai fi vrut ca timpul sa nu mai existe si ca acea senzatie sau acea perioada sa existe mereu. In acele momente tu simteai ca poti face orice si te simteai perfect si optimismul tau nu avea limite.
Pasul 2. Lista atuurilor secrete!
Fa-ti o lista cu toate abilitatile sau insusirile cu care te mandresti si acorda-ti mai mult timp pentru a insista asupra celor care te fac fericita sau bucuroasa, dar si asupra celor pe care crezi ca ti le poti imbunatati. Poate ca talentul de a face cel mai mare balon de guma de mestecat nu este unul pe care sa vrei sa il impartasesti lumii si nici unul de care sa te poti folosi in viata, dar este al tau!
Pasul 3. De ce nu?
E intotdeauna riscant sa alegem sa le aratam celor din jur adevarata noastra personalitate, pentru ca ne temem ca ne-ar putea percepe ca nefiind la fel ca ei sau ca nu ne-ar mai placea. De ce nu le-ai arata din cand in cand adevarata ta personalitate?
Putem renunta, pentru binele nostru, la a ne purta asemenea micilor carasi aurii din acvariu. Si putem, doar asa, ca exercitiu, sa renuntam la unele din limitele pe care ni le impunem.