Terrell a fost descoperit de Steve McQueen, regizorul filmului "12 Years a Slave", care a decis să-i dea rolul principal în noul serial "Codes of Conduct" de anul acesta produs de HBO, după o selecție riguroasă în întreaga lume.
Pentru Terrell va fi primul său rol principal într-un lungmetraj. Filmul, care se va intitula "Barry", se va axa pe anii de studenție ai lui Obama la New York, la începutul deceniului 1980, când o va cunoaște pe tânăra care îi va marca viața pentru totdeauna, notează publicația.
Personajul feminin va fi interpretat de Anya Taylor-Joy, o tânără revelație la Hollywood datorită rolului său în filmul horror "The Witch". Filmările vor începe în aprilie, iar scenariul va fi semnat de Adam Mansbach, cunoscut pentru cărțile "Go the Fuck to Sleep" și "Angry Black White Boy".
Este vorba de al doilea proiect cinematografic despre anii de tinerețe ai lui Obama, potrivit Agerpres. "Southside With You", care prezintă primii ani ai relației sale cu Michelle Obama, a avut deja premiera la Festivalul filmului independent Sundance. Filmul produs de Miramax și Roadside îi are ca protagoniști pe actorii Parker Sawyers și Tika Sumpter.