"Spuneam, acum puţină vreme, că vom reveni cu detalii despre starea lui Nicu deîndatā ce vom avea vesti bune. Şi am tot aşteptat. Şi aşteptat... Realitatea este că lucrurile nu se îndreaptă deloc spre bine. Tratamentul postoperatoriu nu s-a putut finaliza din cauza complicaţiilor, iar asta ne ţine conectaţi şi cu emoţii. Mari emoţii!", a scris aceştia pe Facebook.
"Vom reveni, pe māsură ce situatia va suferi modificări. Noi vă mulţumim pentru sutele de mesaje şi pentru că ne suntetţ aproape în aceastā perioadā dificilă! Conform dorintei Sfântului Nicolae de a continua, cu fiecare întâlnire ne daţi forţa de-a rămâne uniţi şi la rândul nostru foarte aproape de voi! Ne revedem curând!", este mesajul artiştilor.
La cei 76 de ani ai săi, Nicu Covaci a ajuns la Spitalul Judeţean Timişoara în 22 martie, unde a fost supus operaţiei pe creier, făcută de echipa medicului Horia Pleş.
Problemele de sănătate ale lui Nicu Covaci au apărut la începutul lunii martie, atunci când liderul Phoenix a început să simtă că îi amorţeşte faţa. Apoi a început să aibă probleme de vedere, iar atunci a hotărât să îşi facă un RMN, iar rezultatele indicau o tumoră pe creier.