Suntem inclinati sa credem ca fratele sau sora mai mare are cel mai mult de suferit atunci cand apare un fratior sau o surioara. Intervine gelozia. Cel mare se simte oarecum dat la o parte, ca i se “fura” anumite drepturi si, mai ales, ca pierde din dragostea parintilor. In cele mai multe cazuri, parintii fac eforturi ca primul copil sa nu se simta nedreptatit. Dar nu intotdeauna reusesc. Si, oricat de mult s-ar iubi mai tarziu fratii si surorile, tot exista un of al fiecaruia. Si acesta nu e in legatura cu ce nu primesc de la parinti, ci cu ce cred ei ca nu primesc si li se cuvine.
Geloziile si invidiile primilor copii pot fi uneori foarte nocive si chiar primejdioase. In unele cazuri, fratele mai mare face orice pentru a se "razbuna": il tachineaza si il necajeste in permanenta sau ii distruge in mod consecvent jucariile celui mic, face in asa fel ca cel mic sa ia vina si sa fie pedepsit pentru actele celui mare, il bruscheaza sau chiar il loveste. Daca aceste animozitati nu sunt tratate cu atentie si delicatete, pot evolua si degenera in situatii foarte neplacute si chiar periculoase.
Dar, exista si multe cazuri in care, cel din urma venit, praslea familiei, e cel care cere cel mai mult de la parinti si se simte in permanenta nedreptatit. Face eforturi sustinute sa il depaseasca pe fratele cel mare, sa fie mai bun decat el, sa atraga atentia celor mari doar asupra lui. Spiritul competitiv are rolul lui, insa intre frati si surori poate fi uneori deunator modului in care acestia evolueaza.
Fratele cel mic stie ca nu are cum supracompensa diferenta de ani dintre el si cel mare, ca nu poate primi dragostea de care a avut parte acesta inainte de a veni el pe lume. Dar asta nu inseamna ca se resemneaza usor. Crescand, incearca sa faca in asa fel incat sa isi controleze si sa isi domine fratele mai mare. Sub o falsa darnicie, e capabil sa ii ofere la inceput din jucariile lui, mai tarziu bicicleta sau masina, bani cu imprumut si orice alte bunuri sau avantaje, mai cu seama materiale, aratandu-i astfel celui mare cat de potent este el, cat de culant si marinimos.
Printre alte manifestari de acest gen, de multe ori neplacute sau dezavantajoase pentru fratele cel mic, se numara si dorinta de a controla. Pe toti si tot ce e in jur. Cum face asta? Intarziind sau nerespectandu-si termenele si intalnirile. Daca ceilalti sunt cei care il asteapta pe el, nu-i asa, inseamna ca el e cel important si nu invers. Faptul ca isi creeaza o imagine neplacuta, ca ii deranjeaza si enerveaza pe ceilalti cu un astfel de comportament, este total neimportant pentru el. Esential este ca el sa se simta bine, sa se simta cel important.
Intre frati mai interinve si dorinta de a-si imita parintele de acelasi sex. In sinea lor, fratii stiu ca, cu cat se straduiesc mai mult sa ii semene tatei, cu atat acesta ii va placea mai mult. Daca tatal e medic, mai mult ca sigur ca cei doi fii ai lui vor urma aceeasi cariera si se vor intrece intre ei, fiecare dorind sa arate ca el e mai bun. Complexul acesta, mai mult sau mai putin de inferioritate, este foarte greu de supracompensat de fratele cel mic. Iar ironizarile, zeflemelele si deraderile celui mare nu ajuta deloc.
Privit din afara, cel mic arata ca si cum ar fi nemultumit de propria-i inaltime si ar apela la tot felul de tertipuri pentru a creste in inaltime, pentru a reduce diferenta dintre el si celalalt. Asa cum diferenta fizica de inaltime nu se poate modifica, nici diferentele intre ceea ce simte cel mic si realitate nu pot fi compensate decat printr-o modificare de gandire, printr-o incercare de adaptare la realitate. Asa cum este ea, de fapt.