Intitulat „Din toată inima”, concertul de duminică urma să aibă o durată de 27 de minute în care ar fi fost interpretate cele mai cunoscute piese ale trupei.
Potrivit unui anunţ făcut joi dimineaţă la RRA, unul dintre membrii grupului a fost infectat cu noul coronavirus, astfel că evenimentul nu va mai avea loc. A fost menţionat faptul că solistul Călin Goia va interveni vineri, în direct la radio, pentru a da mai multe detalii, potrivit News.ro.
Pe reţelele de socializare, trupa nu a făcut momentan un anunţ în acest sens.
Voltaj a lansat în urmă cu trei luni videoclipul „Doar pentru ea”, iar cel mai recent turneu al grupului a fost derulat în 2019.