Copilul - pilonul de rezistenta al unui cuplu

De multe ori, ajung seara obosit acasa  si o vad pe micuta mea zambind si plina de bucurie doar pentru ca ma vede.  

Din senin, mai adun un pic de energie  pentru a ma putea juca cu ea.  Cand o vad asa de vesela si fericita, ma intreb uneori cum era pana la ea, de unde luam aceasta energie inepuizabila pe care doar ea poate sa mi-o impartaseasca , cum imi petreceam timpul liber, cu  cine ma distram si ma jucam ca un copil,  uitind de toate problemele care asteapta o rezolvare?  

Sincer, nu cred ca-mi mai amintesc foarte bine acea perioada. Ma cuprinde o senzatie ciudata ca o cunosc de o vesnicie  si nu doar de patru anisori (proaspat impliniti).

Fetita mea mi-a scimbat viata si a devenit  esenta si  aroma  cuplului nostru. Nu pot sa ma gandesc la o  casa noua fara sa ma  gandesc cum ar arata locul de joaca din spatele curtii sau la o masina noua fara sa ma gandesc cat de buna si  sigura e pentru fetita mea, nu pot sa nu-mi doresc sa ma doara pe mine in loc sa o doara pe ea.

Inevitabil, odata cu aparitia micutei noastre m-am ales cu o noua meserie: cea de tatic. Meserie in care te angajezi pentru toata viata si  la care, oricat de grea ar fi  aceasta, nu poti renunta sau abandona.

Imi amintesc momentul in care am vazut-o pentru prima oara  (trebuie  sa precizez ca am avut curajul sa asist la nasterea ei), fata ei mi s-a parut atat de cunoscuta,  puteam sa jur ca am  mai vazut-o.

Primele trei zile am fost intr-o stare de soc si nu faceam nimic altceva decat sa ne uitam impreuna cu sotia mea unul la celalalt  si sa zambim incontinuu,  apoi ne tinteam privirile catre ea si ii urmaream respiratia si somnul dulce.

O  asteptasem atat de mult,  incat cu greu  puteam  sa cred  ca in sfarsit era langa noi. Atunci realizasem amandoi ca nimic nu va mai fi la fel,  ca  exista o fiinta mica care depinde de noi in totalitate si ca Dumnezeu ne-a dat-o ca sa ne invete ce inseamna  a iubi pe cineva din toata inima si cu tot sufletul.

Am devenit altfel, nu mai eram doar sot si sotie, eram mult mai mult de atat - mami si tati.  Acum, cand eram o adevarata familie, au aparut primele reguli  care trebuiau respectate cu strictete si primul sentiment de responsabilitate unul fata de altul.

Sistemul a functionat si ne-am dat repede seama ca micuta noastra Anastasia-Dalia a devenit pilonul de rezistenta al familiei noastre si orice am face trebuie  fim un bun exemplu pentru ea.

Sunt sigur ca cineva  care citeste  acest articol  si care nu a cunoscut  sentimentul de a fi parinte,  probabil isi face impresia ca  toate cele scrise mai sus  nu sunt nimic altceva decat vorbe in vant,  dar sunt sigur ca aceia care au copii stiu exact despre ce vorbesc.  

Pentru cei insa care nu cred ca un copil  poate sa-ti schimbe viata  intr-un mod radical o sa folosec  fraza  pe care o foloseau si parintii mei cand eram mic “ Cand o sa ai copiii tai atunci mai vorbim”.  

Este frumos ca putem fi si copii si parinti in acelasi timp… Suntem  copii parintilor nostri si parintii copiilor nostri!