Această sărbătoare s-a răspândit în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranţilor irlandezi din Statele Unite ale Americii. Halloweenul este sărbătorit în noaptea de 31 octombrie, deşi în unele ţări data lui variază.
Dacă vrei să sărbătoreşti Halloweenul, iată mai jos câteva idei pentru costumele pentru copii. Vei vedea că aceste costume sunt de-a dreptul adorabile, iar copiii care le poartă au exact atitudinea de care au nevoie pentru a pune în valoare ţinutele.
Nu mai este nevoie să îţi spunem noi cât de adorabili sunt copiii, mai ales când sunt costumaţi de Halloween. Măştile şi costumele pe care le poartă sunt o parte esenţială a acestei tradiţii, iar băieţii şi fetiţele ştiu cum să le pună în valoare. Iar din imagini se poate observa că micuţii se distrează.
Dacă vrei să te joci de-a Halloween-ul cu ai tăi copii, te poţi inspira din galeria foto de mai jos şi le poţi confecţiona costume asemănătoare, precum costumul de pitic de grădină, cel de pahar de cafea sau costumul de Dalai Lama. Sursa foto.