Starea de ameţeală şi senzaţia de vomă ce apar atunci când încerci să citeşti dacă te afli în mişcare au o legătură surprinzătoare cu modul în care creierul interpretează stimulii din mediul înconjurător.
Neurologul Dean Burnett explică într-un interviu acordat recent că rolul talamusului este acela de a interpreta semnalele senzoriale trimise de corpul tău. De regulă, când te mişti, muşchii sunt în mişcare, iar ochii observă distanţa parcursă şi, fără să îţi dai seama, te bazezi şi pe senzorii de echilibru din urechea internă. Talamusul asociază toate informaţiile şi transmite mai departe date cu privire la poziţia ta exactă în spaţiu.
Însă când te afli într-o maşină, talamusul primeşte semnale mixte. Muşchii nu sunt în mişcare, însă ochii văd că te mişti cu o viteză foarte mare chiar. În plus, senzorii de mişcare din urechea internă percep acelaşi tip de semnale ca şi ochii.
În creierul tău ajung, astfel, semnale potrivit cărora stai locului şi semnale potrivit cărora te mişti. Cum ambele nu pot fi corecte în acelaşi timp, iar din punct de vedere evolutiv, creierul a fost antrenat să creadă că singurul lucru care poate provoca o astfel de nepotrivire senzorială este o neurotoxină sau otravă. Creierul consideră, practic, că ai fost otrăvit şi primul instinct ce apare este cel de a elimina otrava din organism. Acesta este motivul pentru care îţi este greaţă şi apar vărsăturile.
De regulă, răul de mişcare poate fi calmat dacă priveşti pe fereastră, pentru că oferi creierului informaţii cu privire la mediul înconjurător, cu lucruri care se mişcă, lămurind situaţia ambiguă. Când citeşti, însă, oferi creierului încă un motiv să creadă că stai locului atunci când de fapt te mişti.