Jucătorul de tenis a mărturisit că s-a gândit mult și bine cum să organizeze cererea în căsătorie. S-a întâmplat recent, în timpul zborului spre Laponia, toată familia fiind prezentă. De asemenea, a mărturisit cum și-a „testat” iubita pentru a fi sigur că vrea să se căsătorească cu el.
Logodnicul Andreei Bălan a mărturisit că s-a gândit cum să organizeze cererea în căsătorie. Deși inițial i s-ar fi părut interesant ca totul să se întâmple într-o vacanță exotică, jucătorul de tenis și-a dat seama că cel mai frumos este să facă acest pas în fața familiei, potrivit Click.ro.
„Am avut foarte multe gânduri cum, când, de mai multe luni deja voiam, și m-am gândit că cel mai frumos ar fi să te cer prin turnee când vii cu mine, să te aștept în Australia, sau într-un loc din ăsta mai exotic, mi-am dat seama că e mai bine să fim toată familia și cred că asta a fost factorul decisiv. Am vrut să fie familia alături de noi și acest moment mi s-a părut cel mai oportun.
Le-am zis la copii, vedeți că urmează o surpriză mare, copiii erau nerăbdători. (…) Am fost copleșit de emoții, te-am ținut în brațe cu vreo 15 secunde înainte că deja plângeam, nu mai puteam. Am fost la stewardesă să dea mesaje că urmează turbulențe, să se așeze toată lumea și i-am zis lui buni, „atenție acuma”. Buni zice, „La ce? La turbulențe să fiu atentă?”. Zic nu, nu, fi atentă. Și am scris mesajul cu câteva zile înainte”, a povestit tenismenul, în cadrul celui mai recent vlog.