Interesant este ca Luminariile, in esenta, au un metabolism astral in functie de intervalul de doua zile si jumatate. Daca Luna are nevoie de doua zile si jumatate ca sa traverseze un semn, Soarele parcurge doua grade si jumatate, adica un duad, in acelasi interval de timp. Sa fie vorba doar despre viteza specifica sau despre o reflexie a microcosmosului din macrocosmos?
Oare de ce anticii au observat atat de atent fenomenul si l-au inclus in instrumentarul lor de lucru caci indiferent de cale (astrologica sau astronomica) ei au acordat o consideratie deosebita sistemului decanilor si duazilor? Cu siguranta implicarea Luminariilor, care inca de la inceputurile observarii Cerului s-au dovedit cele mai importante planete, au fost baza folosirii acestui sistem de calcul.
Posibil ca duadul sa fi reprezentat pentru oamenii din vechime acel moment de iluminare pe care a reprezantat-o scanteia in momentul ciocnirii cremenei, acea sclipire care a facut posibila cunoasterea si descifrarea tainelor inscrise in stele. Duetul sau tandemul are aproximativ aceeasi definitie daca adaugam oamenii, muzica si dansul. Cand privim lucrurile din perspectiva influentei reciproce din relatiile dintre Soare, Luna si intervalul de 2 grade si jumatate, ciclul incepe prin a infatisa momentul de crestere a Lunii, cand aceasta incepe sa parcurga iar si iar cercul zodiacal. Se pare ca duadul reprezinta modelul ideal al ciclului soli-lunar. Cu alte cuvinte, intotdeauna acest ciclu debuteaza exact cu aceeasi perceptie mentala a Inceputului si cu toate beneficiile care rezulta din acesta.
Vechiul ciclu incepea cu o conjunctie timpurie si acest nou Inceput va coincide mai tarziu cu conjunctia astronomica dintre Soare si Luna, moment care se apropie foarte mult de conjunctia reala dintre cele doua (inceputul ciclului), Luna purtatoarea sensibilitatii si emotivitatii noastre fiind gata sa ia startul intr-un nou ciclu. La fel, vechiul ciclu incepea incet ca apoi Luna sa creasca rapid in Luminozitate ajungand la un punct maxim odata cu Primul Patrar. Aceasta perioada de dilatare daca vreti, cand Luna incepe marsul prin semne, este o perioada de reflectie si de asimilare, arunca o privire generala asupra a ceea ce se petrecea intre momentul initierii noului ciclu, cand totul porneste dinamic, activ, se construieste si culmineaza cu Primul Patrar, ca apoi sa vina faza descendenta, de recolta, calma si linistita (Ultimul Patrar), cand astrul pierde din luminozitate treptat. Totul se incheie introspectiv printr-un proces de reflexie si meditatie, de ingestie si de absorbtie a problemelor pe care nu le-am rezolvat sau pe care incercam sa le rezolvam. Acesta este momentul real al ciclului Lunar, este momentul cand senzitivitatea noastra este maxima si hranita din plin cu emotii, afecte, senzatii, trairi si care se ierarhizeaza, in functie de stringenta rezolvarii lor, pentru a–si gasi rezolvarea in urmatorul ciclu.
Cand conjunctia dintre cele doua luminarii este la final si coincide si cu momentul astronomic, fuziunea este completa; deci concis pentru astrul noptii faza de maturizare este mai rapida decat pentru astrul diurn, ca sa spun asa, este schimbatoare, desi in cadrul acestui proces, ea este relationata cu reflectia interioara (planificarea actiunii) apartinand ciclului care tocmai s-a incheiat si se reia in prima faza a ciclului imediat urmator (actiunea propriu-zisa). Deci, Soarele si Luna se intalnesc apoi isi vad fiecare de drum, Soarele ramane undeva in urma Lunii. In 2 zile si jumatate ea parcurge primul semn si intra apoi intr-altul, pe cand Soarele, asa cum mai spuneam, parcurge abia doua grade si jumatate din semnul pe care Luna tocmai l-a parasit.