În cadrul unui tutorial realizat de Dave Hax pe canalul dedicat trucurilor de tot soiul, utilizatorul îţi dezvăluie o metodă simplă prin care poţi deschide o conservă atunci când îţi lipseşte ustensila necesară.
Tot ce îţi trebuie pentru a pune în aplicare acest truc este o lingură de metal. Cu ajutorul presiunii şi unui unghi potrivit, poţi face o mică deschizătură în capacul conservei. Pentru a reuşi acest lucru, ţine lingura strâns în palmă, lăsând vârful descoperit, ca în filmuleţul de mai jos, apoi mişc-o înainte şi înapoi, în timp ce apeşi ferm.
Odată ce ai obţinut o mică deschizătură în capacul conservei, o poţi extinde aşa cum faci cu un deschizător obişnuit, după care să foloseşti vârful lingurii pentru a îndepărta capacul.
Atenţie, însă, întrucât această metodă prezintă un risc mai mare de a te accidenta. Ideal ar fi să porţi mănuşi de protecţie în timpul operaţiunii. Pentru a deprinde tehnica, urmăreşte filmuleţul de mai jos.