Multe cazuri de atac de panica cu care am lucrat in ultimii ani arata un proces oarecum paradoxal – simptomul dispare de la sine in cateva luni, dar pentru a vorbi de vindecare este vorba de o reasezare a "vietii", ori aceasta reasezare reprezinta o terapie pe termen lung. Vorbim despre un interes care se acorda tot mai mult starilor de vid, de aspiratie catre un neant obiectual si al Eului. Un neant care ia doua forme – cea a panicii si cea a neutrului.
Cand vorbim despre atacul de panica ne referim la o suma de fapte, stari, sentimente, intamplari care apar mereu confuze. O masa care devine compacta si fara o forma – ramane doar o stare generala, o impresie. Imaginati-va o sticla plina de vopsea. Cand va uitati la vopsea, ea are forma sticlei. Atunci stii ca este o sticla de vopsea. In momentul in care o lasi sa cada pe o suprafata dura, sticla se sparge iar vopseaua si cioburile iau o forma neregulata. Starea de angoasa este vopseaua iar sticla este psihicul persoanei. Momentul manifestarii atacului de panica este cel in care se sparge sticla.
Din momentul acesta ai doua posibilitati – fie iei un jet de apa cu care cureti vopseaua renuntand si la unele cioburi, fie incerci sa scoti la lumina fiecare ciob recompunand sticla. In prima ipostaza se gaseste tratamentul medicamentos. Prin el, poti sa cureti vopseaua si sa renunti la sticla. Aceasta va da o viata mereu sub semnul sentimentului de "viata sparta" in care medicamentatia va alimenta intotdeauna prezenta starii de angoasa. Iar prezenta in mintea pacientului a starii de angoasa indica asteptarea acesteia. O terapie centrata doar pe scaparea de starea de panica este apropiata dar mereu unele cioburi vor fi salvate.
Angoasa este o trasatura constanta a vietii, ea provine din faptul ca suntem fiinte vii care intampina atat din interiorul nostru cat si din exterior pericole. Cand angoasa devine prea mare ajungem la o stare de discordanta crescuta.