Am rugat-o pe o buna prietena, o fata zvelta, frumusica, cu ochii foarte verzi si care e singura de cateva luni bune sa accepte provocarea noastra si sa ne marturiseasca care ii sunt experientele pe durata a 10 zile. Am rugat-o, insa, sa nu faca lucruri care sa nu ii stea in caracter, pentru ca vroiam sa vedem cum se vede, cum se simte si cum se traieste cautarea unui barbat intr-un mod cat mai autentic cu putinta. Ii vom spune S., pentru a-i proteja intimitatea (si a nu-i speria cuceririle!).
Ziua 1. Ma simt singura. Nu am mai fost indragostita de nu stiu cata vreme si mi-e dor de vremurile in care mi se citea fericirea in ochi. Totusi, nu pot sa ma implic intr-o relatie doar de dragul relatiei. Parca sunt tot mai pretentioasa.
Ziua 2. Imi place colegul de la munca, baiatul asta cu ochi albastri care vad ca face echipa buna cu mine in conditii de stres maxim. Dar el are deja o prietena; eu sunt doar o colega careia ii zambeste din cand in cand.
Ziua 3. O prietena foarte buna ma invita la un concert in Fratelli. Ma duc desi nu sunt fana formatiei respective. Poate mai vad lume noua... Lume noua, pe naiba! Acolo era tocmai fostul meu iubit cu actuala lui. M-am enervat, el s-a facut ca nu ma vede. Sau poate chiar nu m-a vazut, se distra atat de bine.
Ziua 4. Pe strada vad un tip dragut care se uita direct in ochii mei. Imi zambeste, dar apoi fiecare isi vede de viata lui. Nu asa se infiripa o relatie.
Ziua 5. Plec la ai mei in weekend. In tren fac conversatie cu o tipa, stapana unei cateluse cu un mot prins cu funda rosie. Prietenul tipei, un barbat prezentabil, dar nu extraordinar, imi face ochi dulci in timp ce ea atipise. Nu i-am raspuns la zambet. Ce tupeu! Uite cum sunt barbatii, cum sa ai incredere in ei?!
Ziua 7. Il revad la un magazin pe fostul meu prieten din liceu. Nu l-am mai vazut de 10 ani, de cand m-am despartit de el pentru ca ma speriase perspectiva unei relatii prea serioase. Poate ca am gresit, ma gandesc cu mintea de acum. Am lasat sa plece un tip bun care tinea la mine si care ma respecta si uite au trecut anii si n-am mai intalnit baieti seriosi. Dar timpul nu se poate intoarce inapoi - cred ca el nu m-a putut ierta nici pana acum.
Ziua 8. Ma intorc in Bucuresti. Un tip cunoscut pe hi5 imi spune ca m-a visat cu doi copii, iar pe el, langa mine. Poate e un semn. Sau poate doar ma abureste stiind ca imi doresc o familie. Oricum, sunt emotionata.
Ziua 9. Ies cu el in oras. Imi pare mai dragut ca in poze, iar comunicarea decurge natural si relaxat. Suntem zodii compatibile, poate de-aia. Imi place ca nu face apropouri deocheate si ca pare interesat de persoana mea. Platim nemteste, nu m-am hotarat inca daca il vreau. N-are sens sa ma grabesc.
Ziua 10. Apare la orizont un tip prezentat de o amica. (Sa cred sau sa nu cred in lipeli?) Se scuza ca a avut multa treaba in ultima vreme si de-aia n-a putut sa ne vedem la o cafea (sau sa ma mai caute!). Acum ar vrea sa discutam la o bere. Nu stiu ce sa zic. El e mult prea rational, eu un pic idealista, visatoare - nu prea parem pe aceeasi lungime de unda. Sa ma vad si cu el ca sa fac o comparatie sau sa iau o decizie cu datele pe care le am deja? Trebuie sa ma gandesc. E bine ca am de unde alege acum.
Eu am observat, si cred ca nu sunt singura, ca nu e chip sa scapam pentru totdeauna de amintirea (sau de prezenta, a se vedea experienta lui S. din club) celor care ne-au fost dragi. In plus, cu toate ca viata ta sentimentala pare ca abunda in alegeri, e foarte greu sa descoperi cine este cu adevarat potrivit pentru tine (si compatibil!).
Putem intalni barbatul potrivit in numai 10 zile? Considerati experimentul o reusita sau nu?