Pentru început, trebuie să ştii că ai nevoie de un elastic de păr, un burete de coc, câteva agrafe şi 5 minute la dispoziţie.
Împarte-ţi părul în două secţiuni, de la jumătatea scalpului. Partea de sus, care cuprinde tot părul din creştet, prinde-o cu elasticul de păr. Foloseşte apoi buretele şi fă-ţi un coc din partea de sus, pe care îl vei fixa cu agrafe.
După ce ai obţinut cocul, împarte partea de jos a podoabei capilare în două secţiuni. Ia-o pe cea din partea stângă şi trage-o pe diagonală, în partea dreaptă, răsucind-o în jurul cocului. Prinde-o cu câteva agrafe de păr. Apoi, ia şuviţa de păr din partea dreaptă şi repetă operaţiunea, însă de această dată în sens invers.
Pentru a finisa cocul, pulverizează puţin fixativ. De asemenea, poţi folosi şi un accesoriu care să îţi înfrumuseţeze coafura.