Un bun exemplu în acest sens este un urs brun, de peste 180 kg, care a ieșit din Pădurea Națională Osceola și a intrat în zona rezidențială Alligator Point, din Florida, dar odată depistat acolo, autoritățile au decis să-l captureze și să-l ducă înapoi la el acasă. S-a încercat sedarea acestuia, pentru că specia lui nu este tocmai una foarte cooperantă și aceasta a fost considerată cea mai sigură metodă de transport, dar ursul a rezistat primei săgeți de tranchilizant.
După ce a fost lovit din plin de o săgeată cu tranchilizant, animalul s-a îndreptat către ocean și a intrat în apă, riscând să adoarmă acolo. Lucru ce s-a și întâmplat, deoarece pe măsură ce înota către Golf, tranchilizantul a început să-ți facă efectul și el a început să se scufunde. Din fericire, Adam Warwick, biolog în cadrul Wildlife Commission se afla la fața locului și fără a sta pe gânduri sau a se speria de mărimea și puterea ursului, a înotat până la acesta, pentru a-l salva. Știind că trebuie să acționeze foarte repede, el și-a păstrat calmul și a început să tragă ursul spre țărm.
Masivul animal începuse deja să-și piardă simțurile și s-a atașat imediat de bărbatul venit să-l salveze, încercând să rămână la suprafață. Acesta întâmpina însă probleme și cu ținerea capului la suprafața apei, pierzându-și foarte repede mobilitatea, însă biologul a continuat să înoate, în ciuda greutății animalului. Până la urmă, Warwick a reușit să transporte ursul toți cei 23 de metri până la mal, unde acesta a căzut epuizat.
Cu toate acestea, animalul era prea greu pentru ca personalul de la Protecția Animalelor să-i poată face față, așa că s-a apelat la un excavator pentru a-l manevra, timp în care salvatorul său i-a fost mereu aproape, până când a ajuns înapoi în sanctuar.
Curajul unui bărbat nu are limite
Urșii au un simț al mirosului foarte dezvoltat și când sunt flămânzi ajung până la extreme pentru a găsi ceva de mâncare. De asemenea, ei sunt și foarte inteligenți, deci după ce descoperă că oamenii și locuințele acestora sunt o sursă interminabilă de hrană, ei ajung să-și facă veacul în jurul zonelor rezindențiale.