Daca am lua suferintele varstei de douazeci de ani si le-am trai la treizeci, pe cele de la treizeci la patruzeci... si asa mai departe, cred ca am schimba istoria lumii. Am spune ca nimic nu este pentru totdeauna, ca niciun om nu este de neinlocuit, ca iubirea nu se traieste doar in doi, ca moartea nu este in afara vietii, ea face parte din viata, ca a pierde si a regasi este un cantec de dor ce-l cantam obsedant, ca nu poti trai in afara societatii chiar daca poti sa ai trufia de a te crede superior ei.
Ajungi intr-o modalitate sau alta sa devii sclavul sau, ca nu exista viata fara sa existe compromis, ca a face ce-ti place este intr-un final definitia fericirii si cum atat de rar facem doar ce ne place... sfarsim prin a fi vesnic nefericiti...
Ca a fi iubit este mai important decat a fi puternic, dar ca fiind iubit si iubind, esti mult mai puternic !