Descopera femeia din spatele povestii de succes: Pusa Hack!

Cand v-ati deschis prima afacere si care a fost momentul in care v-ati decis sa faceti lucrul acesta?

Va voi povesti cum au inceput lucrurile…Am plecat din tara inainte de Revolutia din '89, m-am casatorit cu sotul meu, Andrew, cetatean englez…fara sa stiu limba engleza, dintr-o mare dragoste oarba si fara prea multe cuvinte, la inceput. Ne-am cunoscut in casa unui fost coleg de facultate, la Bucuresti, unde sotul meu venea frecvent ca specialist in domeniul confectiilor si al tricoteajelor, fabricile din Romania avand, la acea data, multe contracte cu Anglia. Ne-am cunoscut si ne-am indragostit, eu am inceput sa invat limba engleza dupa un manual si, dupa inca trei dati in care el a venit in Romania si ne-am vazut, m-a cerut de sotie. Era in noaptea de Revelion si s-a intamplat imediat dupa discursul televizat al lui Nicolae Ceausescu…a fost noaptea in care mi-am pierdut pantofii, mi-am rupt ciorapii si toti prietenii de la petrecere ne-au scaldat in sampanie.

Dupa o vreme si dupa ce am obtinut toate aprobarile necesare am plecat in Anglia, la sotul
meu. Vreau sa va spun ca pana in acel moment eu terminasem facultatea si lucram deja la Mecanica Fina in Bucuresti eu nu simtisem ca am muncit niciodata cu adevarat. Am invatat, asta era usor pentru mine -matematica, fizica- si m-a indemnat si mama si am intrat la o facultate care nu ma solicita foarte mult. Parintii mei ma sustinusera financiar si am fost, daca vreti, putin privilegiata...

Cum a fost impactul cu o noua tara?

M-am trezit brusc in Anglia, incepusem sa stiu limba engleza, dar locuind undeva in afara Manchesterului am constatat ca nu stiu nimic…erau glumele pe care nu le intelegeam, umorul... Tin minte ca la mesele cu prietenii sotului meu, atunci cand se spunea o gluma si toata lumea radea eu aveam un zambet fortat, pentru ca nu intelegeam. Am inceput sa citesc carti in limba engleza, mai intai clasici si, incet-incet, citind in engleza si uitandu-ma la televizor, am inceput sa pricep cate ceva. Si, dupa trei saptamani de plictiseala -in Romania aveam multi prieteni si nu eram obisnuita cu izolarea-, pentru ca locuiam intr-o zona rurala si nu cunosteam pe nimeni, mi-am luat primul job.

Care a fost primul job?

Dupa aceste trei saptamani am luat ziarele locale si asa mi-am gasit primul job. Era vorba de vanzare directa a unor parfumuri frantuzesti. Am avut noroc pentru ca stiam la perfectie limba franceza si lucrul asta imi dadea un atu in plus, pentru ca lumea presupunea -de multe ori- ca sunt chiar din Franta si ca de acolo aduc parfumurile. Am urmat un training de strategii de vanzari si strategii de marketing.

V-au ajutat aceste traininguri?

Vreau sa va spun ca daca in momentul de fata am doua afaceri de succes totul a pornit de la perioada aceea, in care eu am invatat intr-un timp foarte scurt foarte multe lucruri interesante si care, mai apoi, mi-au folosit toata viata. Daca vreti, in momentul ala mi-am descoperit vocatia si m-am descoperit pe mine. Ii sfatuiesc pe toti tinerii care termina o facultate si poate nu stiu ce sa faca cu viata lor -eu nu blamez lucrul acesta, pentru ca exact de asta m-am lovit si eu- sa aiba rabdare si sa incerce sa se descopere. Eu in momentul acela am devenit entuziasmata, am constat ca-mi place si ca ma ambitionez si ca aceste cursuri au trezit in mine aceste sentimente despre care nu stiam ca exista. Toate astea, combinate cu faptul ca eram in Anglia si ca vedeam cat de verde era iarba din curtea vecinului -era cu mult mai verde decat in Romania la acea vreme- si asta m-a facut sa imi doresc lucruri, sa am ambitii.

Ce s-a intamplat dupa aceea?

Povestea este interesanta pentru ca imediat dupa Revolutie firma britanica la care lucra sotul meu a dat faliment, pentru ca au fost pierdute toate contractele cu fabricile din Romania. S-a dus intr-o dimineata la serviciu si s-a intors acasa la ora 12, fara serviciu. A fost cumplit…ni se nascuse si primul copil intre timp si am continuat vanzarile directe si cu copilul. As putea spune ca sa faci vanzari directe este cel mai greu si am o foarte mare admiratie pentru oamenii care au reusit sa faca lucrul asta. Pot spune ca asa am inceput sa ma dezvolt ca om de afaceri, din spaima de a ramane fara bani, fara casa, fara mancare pentru copii.

Am luat copilul si am venit in Romania, pentru ca sotului meu sa ii fie mai usor si sa incerce sa-si gaseasca un alt loc de munca si aici am descoperit ca toti fostii mei colegi de afaceri isi deschisesera SRL-uri -e vorba de primii ani de dupa Revolutie. Asa ca l-am determinat si pe Andrew sa vina in Romania si ne-am facut prima firma, in domeniul textil, Emidale. Se ocupa de acesorii pentru industria confectiilor si tricotajelor. Ideea a pornit de la experienta sotului meu in acest domeniu si din faptul ca ne-am dat seama ca, in afara de o fabrica de nasturi, in Romania nu mai exista o astfel de firma.

Cum ati inceput?

Cu pasi foarte marunti, din vanzarea masinii mele luata in rate -am pierdut o multime din ratele deja platite, dar am ramas cu garantia-, ulterior am vandut si casa din Anglia -ratele erau pe 25 de ani si am ramas, la fel ca si in cazul masinii, cu depozitul iniatial. Am avut un mic capital si am inceput sa aducem saci de nasturi, cutiute de nasturi, fermoare si asa a inceput toata nebunia. Iar firma Emidale este in viata si acum, dupa 17 ani si este cea mai veche, cea mai veche si, zic eu, cea mai serioasa firma de accesorii vestimentare din Romania. Iar acum doi ani si jumatate am inceput o colaborare cu Swarovsky, suntem singurii distribuitori autorizati pe partea textila, tot ce se poate aplica. Suntem foarte mandri ca la un an de la colaborare ajunsesem o poveste de succes pentru ei, datorita vanzarilor spectaculoase.

Un alt lucru care ne-a ajutat este faptul ca am trei distribuitori la toate merceriile din Romania si asta este important pentru reusita afacerii.

Care au fost cele mai mari piedici de-a lungul anilor?

In primii ani a fost lipsa banilor. Pentru noi, ca si firma, daca am fi avut un capital mai mare am fi putut sa ajungem mult mai departe si sa facem lucruri mult mai mari. Dar au fost ani foarte grei, nu-si mai aduc multe persoane aminte ce greu era sa obtii un credit de 1000 de dolari -mai ales ca noi nu aveam nimic care sa se poata constitui in garantie-…asa ca am crescut cu pasi foarte inceti, foarte mici. Luam, de exemplu, doua sau trei cutii de nasturi, ii vindeam si abia apoi mergeam sa cumparam altii. Imi amintesc cum stateam si numaram mii de nasturi pe jos si ii puneam in pungute a cate 20 sau 25 de nasturi. Ca sa va dau un exemplu, inchiriasem un apartament de patru camere in Pantelimon, la primul bloc de acolo si plateam pe luna 100 de dolari. La inceput nu reuseam sa producem decat 100 de dolari si bani de mancare, nimic mai mult.

Suntem un exemplu ca se poate, cu seriozitate si cu foarte multa munca.

Si credeti ca o poveste ca a dumneavoastra ar mai fi posibila in 2010?

E o intrebare foarte buna. Nu stiu ce sa spun, noi chiar am prins o perioada extraordinara si care e posibil sa nu se mai repete. Si nu toti au fost la fel, unii au plecat cu relatii si de aceea ascensiunea lor a fost mult mai rapida. Suntem o poveste de succes, cred eu: oameni neconectati politic, neconectati economic, nu eram nici diplomati, eu nu sunt din Bucuresti, sotul meu nici atat.

Cum v-ati gandit sa faceti o alta firma?

Ni s-a ivit o conjunctura si am plecat in Italia, la Roma. Imi doream sa fiu aproape de lumea modei si a fost foarte utila pentru Emidale. Am stat doi ani acolo si trebuie sa recunosc ca am o echipa foarte buna, pe care m-am putut baza. Majoritatea persoanelor care lucreaza la noi sunt aici de foarte multi ani si au evoluat chiar in cadrul firmei. Vorbim de persoane care sunt aici de 17 ani, 15 ani, 14 ani...Cred ca si aceasta stabilitate ne-a ajutat, avem firme care ne sunt clienti inca de la inceput. Nici nu am avut alti asociati –bine, la inceput am avut unul care a fugit cu toti banii firmei si a disparut, asa ca ne-am bazat numai pe fortele noastre. Andrew este vizionar si era un specialist si asta ne-a ajutat cu Emidale si eu, cu spiritul meu practic si mobilizata extraordinar de ceea ce mi se intampla am reusit sa mergem inainte.

Cand a inceput experienta Exotique?

Dupa Roma am decis sa mergem in Dubai si acolo ne-am indragostit de stilul oriental, exotic si eclectic. Au fost foarte simple lucrurile: am schimbat o masuta de cafea in locuinta in care stateam si cateva rafturi de carti si, pentru ca nu cunosteam alte persoane, am intrebat mamele de la scolile fetelor mele si asa, din aproape in aproape, am descoperit mobila care imi placea. Am facut un container cu mobila pentru casa noastra din Romania si..nu am apucat sa le pastrez, pentru ca primii nostri clienti, un domn notar si o doamna medic, au cumparat aproape tot ce adusesem in Romania. Acum 8 ani nu au vrut sa mai plece fara mobila de care s-au indragostit la prima vedere. Am fost primii care am adus si am denumit zambila de apa. Acum au aparut si multe alte firme...dar am fost singurii o perioada.

A inceput ca un hobby, nu ne-am dat seama in ce ne-am bagat. Marea diferenta dintre Emidale si Exotique este ca la prima aveam lucruri mici cu valori mari iar aici aveam lucruri mari cu valori mici. Si, dintr-odata, ne-au trebuit depozite, manipulatori, masini, magazine...

Diferentele dintre mentalitatea romaneasca si cea straina in materie de cult al casei si al decoratiunilor sunt?

Fata de strainatate ne preocupam mult mai putin de locuinta noastra. Femeile din Anglia prefera sa umble imbracate normal, dar se ingrijesc extrem de mult de casa lor si isi doresc confort, nu un lux tampit dar isi personalizeaza casele si isi doresc un spatiu care sa le reprezinte.

Sunt oameni extrem de inteligenti si bine pregatiti in Romania si care mi-au explicat ca ei nu pot avea in living decat un set complet de mobila din acelasi lemn si in aceeasi nuanta. Cum as putea eu sa le explic cat de frumos poate fi un dulap pictat manual cu motive florale sau cu fluturi?

Suntem, in schimb, foarte mandri ca exista persoane care apreciaza mobilierul nostru si suntem extrem de onorati ca Familia Regala ne-a ales ca si furnizor al sau.

Cum s-a produs aceasta intalnire?

Principesa Margareta, care este o fina cunoscatoare si iubitoare a acestui stil de mobilier si care se implica in tot ceea ce tine de acest domeniu, de la lucrurile importante la cele mai putin importante. Am mobilat impreuna o terasa, un dormitor, la Palatul Elisabeta. Primul noastru proiect comun a fost un dormitor de oaspeti cu specific indian si mi s-a spus ca este foarte apreciat de oaspeti.