Cand o persoana incepe o psihoterapie are o asteptare care se produce intr-un anume fel. Este o psihoterapie in care ea, persoana, are ceva in minte. Are o suferinta si o asteptare ca la sfarsitul psihoterapiei, lucrurile vor arata diferit in viata sa dintr-un motiv sau altul. Regula de baza consta in a spune ce este in spiritul sau asa cum este prezent acolo. Ma intalnesc cu aceste persoane pentru ca ele doresc acest lucru. Este important sa existe asta, alianta pe care o fixam impreuna pentru a lucra.
Pe de alta parte, pe parcursul psihoterapiei vor exista tot felul de afecte, de trairi, de sentimente prin care o persoana reuseste sa se pozitioneze in lumea dinauntrul sau si dinafara sa. Aceste trairi sunt mereu prezente. Ca o persoana simte gelozie, furie, razbunare, iubire este un fapt. Toate aceste trairi exista si fac parte din procesul terapeutic. Uneori sunt suparatoare, alteori sunt pline de surprize.
As putea spune ca scopul unei terapii este de a rezolva problemele si a profita de propriile calitati. Eu nu cred ca rolul meu se rezuma la a scapa de o stare de rau momentan ci presupune o investigatie a lucrurilor asa cum sunt in ansamblul lor. Oricine aduce in relatie si din relatii tot felul de stari, uneori de nemultumire, alteori de satisfactie dar cum sunt ele si cum reusesc sa fie prezente in actul terapeutic este un talent al celor doi care colaboreaza – pacientul si terapeutul.
Atunci cand incepi o psihoterapie incepi un drum de cunoastere si de re-cunoastere a ceea ce este deja. Dar acest drum se face mereu impreuna cu celalalt. Fara celalalt nu se poate pune problema reusitei.