In penitenciarul de la Targsor sunt peste 600 de femei, care, in functie de gravitatea abaterii, sunt incadrate la regimuri de detentie diferite: maxima securitate - peste 15 ani, inchis - sub 15 ani, semi-deschis pana - in 5 ani si deschis - cu pedeapsa pana intr-un an. Cea mai in varsta detinuta are 77 ani - retinuta pentru omor. Cea mai tanara - 16. Sunt femei care petrec la Targsor ani bun din viata, departe de familie. Cele care au o familie. Cele care nu au de ce sa se intoarca "afara", au transformat penitenciarul intr-o a doua casa.
Tot in functie de gravitatea sentintei, femeile sunt repartizate separat in diferite aripi ale imobilului, astfel incat cele de la semi-deschis si deschis nu pot sa se intalneasca cu cele de la inchis sau maxima siguranta. Evident, cele care au de ispasit o pedeapsa grea, se pot bucura de razele soarelui cel mult o ora - doua pe zi. In schimb detinutele de la semideschis si inchis pot petrece suficient de mult timp in curtea interioara, indeletnicindu-se cu diferite activitati vocationale, atunci cand nu sunt la club, la film sau afara din inchisoare, luand parte la diferite activitati administrative.
Georgeta este una dintre femeile privilegiate - daca se poate spune asa - incadrata la regimul semi-deschis. Am luat legatura cu ea prin conducerea inchisorii si am fost surprinsi cat de usor a aceptat sa dea un interviu pentru Feminis. "Nu am nimic de ascuns", ne-a spus ea. "Familia mea, prietenii mei, cunsocutii mei - toti stiu ca sunt aici. De ce sa pretind ca sunt altcineva? A-ti recunoaste vina si a-ti accepta conditia sunt primii pasi spre indreptare".
"In cazul meu justitia a fost corecta"
Georgeta este una dintre putinele detinute cu studii superioare de la Targsor. A terminat Dreptul si a lucrat 16 ani pe post de consilier juridic la o firma: intocmea actele necesare pentru deschiderea societatilor private. Asa a aparut tentatia banului.A fost inchisa pentru luare de mita si trafic de influenta. Pedeapsa: 4 ani si 6 luni. Primul an si l-a petrecut la Rahova apoi a fost mutata la Targsor.
Greseala mea a fost ca m-am lasat convinsa de cei care insistau ca actele lor sa fie eliberate prioritar. La trafic de influenta s-a adaugat luarea de mita si asa am ajuns aici. Am mai avut si alte colege care au ajuns in aceeasi situatie. La un moment dat era plin de juriste aici. (Zambeste). La mine insa a fost pe buna dreptate si v-o spun sincer. Am facut mult trafic de influenta si ulciorul ala trebuia sa se sparga odata.
Ati constientizat vreun moment riscul la care va expuneati?
Abia dupa ce am ajuns aici. Ai foarte mult timp sa te gandesti la faptele tale, in special noaptea, dupa ce se da stingerea. Ziua te iei cu activitatile de rutina, insa in momentul in care ramai singura, cu tine, incep sa-ti vina in minte toate greselile pe care le-ai facut fata de tine si fata de cei dragi. M-am gandit intens la faptul ca am facut o facultate si ca am avut 16 ani vechime pe cartea de munca, intr-un domeniu in care se castiga frumos, si acum totul s-a risipit in vant. Aici realizezi tot ce ai facut afara.
Cum era viata dumneavoastra inainte sa ajugeti aici? Ce ati lasat in urma?
Am avut o viata pe care multi o invidiau si sper sa o regesesc cumva si dupa ce ies de aici. Sunt o norocoasa pentru ca, spre deosebire de multe femei de aici, pe mine familia m-a cautat. Am un baietel de 5 ani pe care l-am lasat acasa cand avea putin peste un an.
Parinti nu mai am, insa parintii sotului m-au sustinut foarte mult. La fel si sotul. Dar sunt momente cand cazi si asta mi s-a intamplat de multe ori la inceput: nimeni din familia mea sau din a sotului nu a mai fost in penitenciar. A fost un soc pentru ei, cu atat mai mult cu cat socrul meu este preot.
Cu ajutorul psihologilor de aici am reusit sa trec peste momentul de inceput, care este unul foarte greu: sunt femei care se exteriorizeaza intr-un mod violent. Nu stiu sa se controleze si in unele cazuri este de inteles cand se vad aici, abandonate de familie.
Credeti ca justitia din Romania este corecta?
Cu mine a fost corecta. Recunosc. Insa in ansamblu, nu. Sunt colege care sustin ca au primit mai multi ani decat meritau. Nici la mine nu a contat recunoasterea faptei. Cand mi-am sustinut mica mea pledoarie, am rugat instanta sa tina cont ca aveam un copil mic si de faptul ca am recunoscut, dar mi s-a spus ca ar fi trebuit sa ma gandesc la asta inainte sa comit fapta. Si aveau dreptate.
Georgeta urmeaza sa se elibereze in septembrie, anul acesta. Dupa patru ani petrecuti in spatele usilor de fier, cunoaste toate legile scrise si nescrise ale inchisorii.
Este esential sa-ti cunosti drepturile si sa-i inveti si pe altii care nu stiu sa si le ceara. Aici, in inchisoare, drepturile iti sunt totusi respectate: ai nevoie de ceva anume, te duci si ceri prin intermediul celor care raspund de tine. Ai dreptul la vizita, la controale medicale o data pe saptamana; daca este ceva mai grav poti solicita ambulanta, ai drept la corespondenta, drept la petitionare, la munca. Femeile isi cunosc drepturile, chiar daca unele din ele nu stiu carte.
Acum puteti compara: cum vedeati sistemul de detentie din afara si cum este el in realitate?
Eu vedeam in imaginatia mea niste paturi de fier si o patura. Camerele sunt dragute, dar asta depinde foarte mult de felul in care se organizeaza fiecare. Noi suntem 14 in camera, fumatoare. Sunt si camere de nefumatoare, iar unele camere sunt de opt persoane. Conform unui program, facem pe rand curatenie in camera. Noi suntem cele apte de munca. Sunt si camere de inapte: femei care nu pot munci sau care sunt bolnave.
Se pot lega prietenii adevarate in penitenciar? Cele care au plecat mai pastreaza legatura cu prietenele lor din penitenciar?
"Prietenie" este un cuvant mare. Mai degraba amicitie. Sunt doua doamne care au plecat si care mi-au scris ca sunt bine. Atat. Exista insa fete care se cunosc de ani de zile si sunt foarte bune prietene sau chiar mai mult. Eu incerc sa pastrez o anumita limita ca sa nu existe discutii si sa nu se ajunga la altceva.
Intre noi exista o lege tacita: nu suntem intrebate ce pedeapsa avem si nici nu intrebam. Sunt niste aspecte pe care preferam sa le trecem sub tacere, pentru ca ne rascolesc. Sunt insa si recidiviste care se intorc. Ele stiu foarte bine ce au facut, ar fi trebuit sa se indrepte dupa prima pedeapsa, dar sunt fete pentru care lumea de afara este complet straina si rece: nu au o familie la care sa se intoarca sau un statut social pentru care sa lupte. Asa ca se intorc aici.
Intr-un spatiu inchis, in care tensiunile acumulate in timp se pot descatusa foarte usor, stabilitatea psihica este un aspect important. Pregatirea foarte buna a psihologilor a preintampinat multe incidente:
Avem programare pe camere la psiholog. Dar daca simti ca nu mai poti tine in tine si ca trebuie neaparat sa discuti cu cineva, psihologul este oricand deschis sa te ajute. Este altceva cand discuti cu un psiholog sau cu cineva din personal: simti ca esti ascultata si inteleasa mai mult decat atunci cand discutam noi intre noi, detinutele. Evident, sunt multe colege care nu se pot stapani si uneori degenereaza in altercatii si astfel, chiar daca initial au fost incadrate la un regim mai usor de detentie, pot trece la regimul inchis.
Cine figureaza la sistemul inchis? Cele care au fost condamnate pentru abateri grave, cum ar fi crima?
Nu neaparat. Sunt colege mai recalcitrante, mai sensibile, care nu se pot stapani si ajung temporar acolo. La fel si daca se ajunge la altercatii fizice. Initial se intocmeste un raport de incidenta care este analizat de o comisie. Aceasta decide daca te coboara pe sectie.
In general sarim noi, colegele, sa le despartim, dar suntem femei si majoritatea sunt constiente ca bataia nu este cel mai bun mod de a-ti face dreptate.
Cu toate acestea, ceea ce vedem in filme e pura fictiune: nu exista gasti, nici batai intre lideri. Mobilierul nu se rezuma doar la un pat de fier si o masa, din contra, fetele au televizor si statie radio. In timpul liber, atunci cand nu desfasoara activitati in afara penitenciarului, pot lucra la club, in camera sau in curtea interioara. Exista chiar si o biblioteca, un coafor si o sala unde se proiecteaza filme. De la magazinul din incinta pot cumpara aproape tot ce vor: de la lotiuni de corp pana la prajituri. Iar daca vor neaparat un produs, fac comanda prin intermediul celui care raspunde de ele si a doua zi pot merge sa ridice comanda. Cu alte cuvinte " Daca ti-e pofta de mici, faci comanda si a doua zi primesti micii", ne povesteste Georgeta.
Pentru multe femei , conditiile de la Targsor sunt mai bune decat cele de acasa. Cu o singura exceptie: libertatea.
Pentru a-si face sederea la Targsor mai usoara, multe dintre femeile de aici se refugiaza in munca. Este si cazul Georgetei, care stie ca munca nu-ti aduce numai impacare cu sine, ci si zile libere si chiar bani.
Eu lucrez de doua saptamani la o manastire de maici. Suntem 12 fete si lucram in baza unui contract semnat intre manastire si penitenciar. Noi ajutam cu activitati administrative: plivit de flori, udat de rosii. Programul este de opt ore zilnic, mai putin in week-end. Pleacam dimineata la 7:30 si facem cam trei sferturi de ora pana acolo. Din momentul in care ajungem la manastire se considera inceputul zilei de lucru.
Pentru Georgeta munca inseamna libertate. Si inca un lucru foarte important: respectul celorlalti:
Este o munca placuta pentru ca esti in libertate si esti tratata foarte bine. Pentru mine este o mana cereasca chiar si prin simplul fapt ca ies il lume. La manastire luam si masa de pranz: din ce au maicutele ne servesc si pe noi. Intotdeauna noi, detinutele, mancam primele, pentru ca suntem considerate oaspeti. Nu este o munca grea, iar maicutele sunt foarte sufletiste: cand a fost caldura mare, ne-au sugerat sa ne retragem la umbra si sa continuam munca mai tarziu."
In penitenciar se aplica regula "Muncesti daca vrei sa ajungi mai repede acasa" pentru ca din 2006 legea prevede echivalarea zilelor de munca in "zile castig".
Am colege care nu vor sa munceasca. Altele pur si simplu nu pot. Insa eu, de doi ani si ceva de cand sunt aici, am acceptat tot ce mi s-a dat de lucru. Nici la Rahova nu mi-a fost greu, chiar daca atunci nu existau zile castig, pentru ca legea aceasta a fost introdusa in 2006. Munceam numai sa ies afara si pentru evidentieri. Munca nu este obligatorie. Eliberarea conditionata nu este o regula: poti face pedeapsa in termen, dar in felul asta muncesti si castigi si mai castigi si bani. Eu am castigat cate 160 - 180, chiar si 200 lei pe luna, care in inchisoare au o valoare mai mare decat afara.
Femeile care nu pot munci sunt inscrise la terapie ocupationala: fac papusi, confectii, goblenuri. Altele, care nu stiu carte, iau cursuri de alfabetizare. Acesta este unul dintre obiectivele pe care si le-a propus directoarea Mihaela Puscas: nicio detinuta nu pleaca de la Targsor fara sa stie carte.
"Nu programul de detentie e cel mai greu, cat lipsa familiei"
Am intrebat-o pe Georgeta care a fost cel mai greu lucru din expereinta ei de detinuta. Ne-a raspuns fara sa ezite: lipsa familiei. Georgeta are un baietel de 5 ani care avea putin peste un an in momentul in care a fost retinuta. Nu mai are parinti, asa ca baiatul a crescut la socri, intr-o localitate din nordul Moldovei.
Eu sunt una dintre femeile norocoase de aici: familia nu m-a abandonat, din contra a fost alaturi de mine in tot acest timp. Sunt colege care au copiii la centre de plasament sau care au fost inscrisi in programe de asistenta maternala. Eu sunt unul dintre cazurile fericite: fiul meu a crescut exact asa cum mi-am dorit. Pacat ca asta s-a intamplat in lipsa mea.
Vizitele se desfasoara in functie de regim: detinutele de la semideschis si deschis pot discuta cu familia la masa. Cele de la maxima siguranta sau de la inchis discuta cu familia la geam.
E foarte greu cand baietelul meu vine la vizita, sa ma vada. Au fost momente in care nu a stiut cine sunt. Si asta doare. Acum stie ca eu sunt mami, insa, asa cum era normal, a dezvoltat un atasament foarte mare fata de tatal sau.
Exista si posibilitatea sa ceri invoire pentru a petrece cateva zile acasa. Asta depinde foarte mult de comportamentul fiecarei detinute: daca nu creezi probleme si te tii de treaba, ai multe de castigat. Eu nu am cerut inca invoire pentru ca sotul meu a fost plecat in Irlanda. Il astept in week-end si am emotii: nu l-am mai vazut de un an de zile. Si, oricum, in septembrie sper sa plec de aici.
Cum vedeti reintegrarea in societate?
Inainte de eliberare exista un program de consiliere psihologica, absolut confidential, in cadrul caruia esti intrebata, printre altele, ce ai de gand sa faci dupa ce termini pedeapsa. Femeile care recunosc ca nu au unde merge sunt puse in legatura cu diferite fundatii care le ajuta sa se reintegreze si, de cele mai multe ori, le asigura si o slujba. Multe dintre ele sunt ajutate, insa nu se ajuta ele pe ele insele: esueaza in viata de afara si prefera sa se intoarca tot aici. In orice caz, pentru fiecare curs urmat obtii o diploma de calificare, de care te poti folosi si afara. Conteaza doar sa te tii de treaba si sa vrei cu adevarat sa profiti de a doua sansa. Iar indreptarea ta in societate incepe din penitenciar.
Care este primul lucru pe care doriti sa-l faceti cand iesiti de aici?
Sa-mi sun baietelul si sa-i spun cat de multi il iubesc si cat de mult mi-a lipsit. Sa ajung acasa si, pe termen lung, sa-mi antrenez copilul pentru viata, cum imi place mie sa spun, ca o paralela la faptul ca am practicat handbalul la nivel de performanta. Voi incerca totodata sa-mi gasesc un serviciu, dar nu pot spune cu exactitate in ce domeniu, cu atat mai mult cu cat voi iesi afara in plina criza.
Copilul intelege care este situatia dumneavoastra?
Acum nu-si da seama decat foarte putin. Dar pe la 12-13 ani voi fi nevoita sa-i explic sincer de ce am ajuns aici, pentru ca lumea vorbeste si prefer sa afle de la mine. Cred ca acesta va fi cel mai greu moment din viata mea, nu anii petrecuti aici: momentul in care ii voi spune fiului meu de ce am fost inchisa.
Credeti ca in momentul in care va incepe sa constientizeze ce vi s-a intamplat in trecut , va ajunge sa se indeparteze din nou?
Sper din tot sufletul meu ca nu. Sunt constienta ca am plecat de langa el cand inca vorbea pe limba lui si ca am lipsit suficient de mult incat, o vreme, sa ma vada ca pe o straina. Voi incerca sa compensez tot timpul acesta petrecut departe de el, conecentrandu-mi toata atentia asupra lui.
Ce le sfatuiti pe femei sa faca pentru a nu ajunge aici?
Sa ceara sfatul familiei cand trebuie sa-si asume o decizie. Sa se consulte cu cei apropiati si mai ales sa fie sincere cu ele. Iar cand sunt pe cale sa comita o astfel de fapta in afara legii, bazandu-se pe noroc, sa aiba mereu in minte faptul ca nu programul de detentie e cel mai greu, ci lipsa familiei.
Foto: George Popescu
Cat de eco va fi viata noastra?
Trucuri de dieta in stil feng-shui
