Dintr-un alt film

Ai avut vreodata senzatia ca ai nimerit intr-un alt “film”? Ca si cum ai fi luat bilet pentru o comedie romantica si ai nimerit intr-o alta sala, unde rula un film de razboi sa zicem. Adica intr-o situatie necunoscuta, neprevazuta si mai ales nedorita? Cum ar fi spre exemplu sa stai asa, linistita intr-o statie asteptand autobuzul si sa asisti la o scena care frizeaza irealul. Undeva la limita dintre un SF si un film de groaza. In timp ce stai acolo linistita si adancita in gandurile de peste zi, apar niste indivizi care se iau la cearta, cateva femei care fac si ele parte din scena aceea si se arata foarte implicate si, cand spiritele se incing peste masura, toti se iau la bataie cu ce nimeresc. Iar una dintre femei nimereste sa dea in cine apuca cu…propriul ei sugar, pe care pana atunci il tinea foate afectuos la piept. Crede-ma, una e sa ti se vorbeasca despre asa ceva si alta e sa vezi cu ochii tai. Si nu, nu o sa iti vina sa crezi. Ce faci atunci cand te uiti la un film de groaza?!? Ori incepi sa tremuri sau sa tipi de teama, ori plachezi totul izbucnind in ras. Dar cand asta nu e un film ci parte din realitatea la care ai fost nevoita sa asisti? Poti sa faci totul sa dispara daca tipi? Ai avea curajul sa razi de asa ceva?!? Si nu, nu iti foloseste la nimic sa inchizi ochii sau sa intorci spatele. Faptul e consumat. Ai vazut deja ce era de nevazut. Ceva… pe care cred ca nici cuvantul abominabil nu il poate califica pe deplin. Si apoi cum sa mai uiti treaba asta? Unde sa fugi sau sa te ascunzi de o asemenea amintire pe care ti-ai creat-o fara voia ta?

In general, uitam cu desavarsire lucrurile care ne-au afectat suficient de puternic incat sa ne destabilizeze complet sentimentul de siguranta, care ne-au scos din uz, fie si numai pentru cateva minute. Ascundem in strafundurile cele mai adanci ale memoriei noastre si refuzam sa mai accesam acel ungher in care am dosit ceva ce mintea noastra nu poate intelege si nici accepta. In cel mai bun caz, inlocuim acel ceva cu amintiri distorsionate. Dar atat.

Ajungi acasa fugarita de imaginile cumplite pe care te chinui din rasputeri sa le uiti si dai peste doua vecine care se cearta pe palier. Te intrebi: “Oare cearta a devenit ultima forma de comunicare din ziua de azi?” Speri ca te poti strecura pe langa ele si cearta lor dar…nicio sansa. Una dintre ele te “invita” sa ii iei partea, te prinde de brat si ii da inainte: “spune-ti si dvs. daca n-am dreptate…”. Nu stii de ce se cearta si nici nu te intereseaza. Stii ca nu ai cum sa le impaci si nici nu poti lua partea uneia dintre ele. Ia uite! Dintr-un film SF de groaza ai nimerit intr-unul cu tzatze. Nici nu stiai ca exista si filme din astea. Cum sa faci sa scapi? Trebuie sa recunosti, asa, pentru cateva minute, ai reusit sa iti scoti din minte clipele de cosmar din statia de autobuz. Na ca sunt bune si fimele cu tzatze la ceva.

A doua zi esti pusa in situatia sa explici niste lucruri unor persoane care nu inteleg nimic din ce spui. Se uita la tine ca la un extraterestru si o tin pe-a lor. Ei vor sa stie, ei nu vor asa, ei nu au inteles asa la bun inceput… Ti-e clar ca sunteti paraleli, tu si ei; ca nu comunicati cu adevarat. Nu se ajunge la cearta, dar tu parca ai ajuns intr-un film pe care nu il poti nici macar categorisi. Sa fie oare un film surdo-mut? Pentru ca ti-e clar ca ceilalti nici nu te aud, nici nu te inteleg.

Dimineata in drum spre serviciu fie stai agatata de bara unui autobuz, fie blocata in trafic intr-o masina, a ta sau un taxi oarecare. Minutele trec, masinile abia se tarasc. Stii ca asta e rutina fiecarei zile, ca n-ai alta cale, dar in tot timpul acela pe care il pierzi zilnic, minut dupa minut, te intrebi: “Oare asta e cu adevarat viata mea? Ce caut eu aici, in “filmul” asta?