Este o clasificare mai mult cu rol informativ asupra nivelului de stres asteptat in general, pentru ca fiecare individ se raporteaza intr-un mod unic la faptele de viata grupate in jurul cuvantului divort, in functie de sistemul propriu de credinte si valori, de motivatiile care-l determina sa actioneze sau sa reactioneze, de nivelul de intelegere si constientizare a propriei persoane.
“Divortul oglindeste casatoria, in sensul in care sunt reluate, reevaluate, reconsiderate motivele care au stat la baza deciziei de casatorie si raportate din nou sau poate pentru prima data la propria persoana” - Simina Munteanu, psiholog clinician Mental Health Clinic.
Atitudinile fata de divort si divortati sunt ambivalente si mult impregnate de judecatile sociale considerate universal valabile. O persoana care a divortat aude adesea afirmatii precum „imi pare rau” sau este intrebata „Ce s-a intamplat, ce nu a mers?”, ori este chiar suspectata de inabilitatea de a intemeia o familie. Se simte in spatele acestor comportamente un amestec difuz de sentimente contradictorii care isi au radacinile atat in propriile experiente personale (parinti care au divortat sau care ar fi trebuit sa o faca, problemele din propria casnicie), cat si in „invataturile” socio-culturale preluate si stabilite ca adevaruri fixe, de necontestat, a caror incalcare ar atrage dupa sine consecinte dramatice („casnicia este grea si trebuie dusa pana la capat, ca pe o indatorire fundamentala a fiintei umane”, „divortul este un pacat”, „cei care divorteaza sunt oameni slabi care cedeaza in fata greutatilor vietii si fug de responsabilitati” etc). Cu toate schimbarile pe care le traieste societatea actuala, divortul ramane un fapt inedit, privit ca o ruptura nefireasca, ceea ce ingreuneaza mult sarcina persoanei care il traieste.
Nu este surprinzator faptul ca in acest context apar si comportamente reactive vizavi de constrangerile si presiunile sociale si multe casnicii sunt incheiate in mare graba, ca o revolta pe care persoana o simte fata de normele sociale si asteptarile celor din jur de a se conforma acestora si de a-si anula propria individualitate.
Se constata adesea ca motivatiile nu au fost trecute prin filtrul personal profund, ci mai degraba au fost preluate pe nedigerate din mediul social inconjurator, ori ca nu mai corespund cu ceea ce este persoana in prezent. intemeierea unei familii prin casatorie este un obiectiv vazut ca fiind calea sigura spre implinire, fericire, stabilitate, evolutie, crestere personala, profesionala, financiara, integrare, crestere si validare sociala si morala. Un fel de inversare a parcursului firesc al lucrurilor: te casatoresti ca sa devii om si sa intri in randul lumii, pe cand lucrurile stau exact invers, devii om, in sensul in care te cunosti si iti asumi responsabilitatea pentru propria crestere si abia apoi urmeaza decizia drumului de parcurs impreuna.
Cand prezentul aduce ideea divortului in prim-plan nu este un fapt de ignorat. Daca a venit o data, cu siguranta se va intoarce. Nu inseamna ca trebuie pusa in practica, ci este necesar sa fie analizat contextul individual si cel relational in care aceasta posibilitate a prins viata. Orice casnicie are astfel de momente si trecerea lor sub tacere nu este o solutie buna pe termen lung, desi este cea mai folosita. Impasul se cere a fi recunoscut si discutat si intrucat problema a aparut intr-un sistem format din doua persoane, caile de rezolvare sunt atat proprii, cat si comune, insa nu separate, ci interconectate.
Divortul in sine, la fel precum casatoria, nu transforma viata in ceva magic. Desi divortul legal se poate finaliza cu o mica bucata de hartie, cel emotional poate fi mai dificil de realizat. Unii oameni sunt divortati emotional chiar inainte de a se separa fizic. Altora le poate lua ani pana sa se simta deconectati cu adevarat. Deconectarea aduce eliberarea atat de sentimentele pozitive, cat si de cele negative si plaseaza trairile intre limitele indiferentei si ale grijii ocazionale. Redescoperirea de sine nu se produce peste noapte. Pe unii ii entuziasmeaza abundenta de posibilitati, pe altii ii sperie. Majoritatea alterneaza intre aceste doua posibilitati pana cand zilele de speranta si entuziasm incep incet sa le depaseasca ca numar pe cele de teama si panica. Singuratatea poate oferi oportunitati pentru autoreflectie: care sunt factorii care au contribuit la incheierea casniciei? Ce anume imi doresc de la o relatie serioasa? Ce schimbari trebuie sa fac pentru a avea relatia pe care mi-o doresc? De ce fel de partener am nevoie pentru a avea o astfel de relatie? Ce pot face in legatura cu limitarile si lipsurile pe care le am pentru a le transforma in puncte tari si resurse?
In final, divortul se poate desfasura in colaborare sau in conflict, in functie de modul in care au fost parcurse aceste etape si disponibilitatea ambilor de a desfasura ulterior o coparentalitate sanatoasa. Copiii au nevoie sa fie protejati de emotiile distructive, nu de adevarul a ceea ce se petrece intre parinti. Mesajul pe care au nevoie sa il primeasca este acela ca parintii divorteaza intre ei, si nu de copii. Reactiile lor pot fi diverse, de la negare la furie si incercari de a restabili forma initiala a familiei. Adesea copiii pot prezenta semne de regres scolar sau dezechilibru emotional, situatie in care se recomanda solicitarea unui suport psihologic de specialitate.
Divortul nu contine in sine doar o incheiere, ci si un inceput pentru un nou drum.
Autor: Simina Munteanu, psiholog clinician Mental Health Clinic
Fondata cu misiunea de a oferi excelenta in tratarea celor care se confrunta cu o problema de sanatate mintala, echipa Mental Health Clinic este implicata si in tratamentul cronic al pacientilor cu afectiuni psihiatrice complexe care necesita tratamente multidisciplinare.
Clinica ofera servicii integrate de psihoterapie, psihiatrie, neurologie, endocrinologie, consiliere individuala si de cuplu, evaluare psihologica si terapii de grup.