Într-un interviu acordat pentru „MailOnline”, Shane a declarat: „Turul nostru se va numi Westlife 2.0, pentru că suntem mai buni decât oricând. Cu siguranță suntem mai relaxați și de aceea putem face muzică de calitate. Este extraordinar să ne reunim și 2019 a fost un an incredibil pentru noi, însă pentru 2020 avem multe surprize pregătite și abia așteptăm să o luam din nou din loc.”
Kian a adăugat: „Au trecut foarte repede 20 de ani și este incredibil să ne gândim la trecut și la tot ce am realizat până acum, de aceea este minunat să vedem că oamenii încă ne mai ascultă. Ne-a surprins foarte mult reacția lor la noile noastre melodii, dar mai avem încă multe de arătat.”
Turneul de anul viitor va începe pe data de 19 iunie, pe stadionul Norwich's Carrow Road, din Marea Britanie și va trece prin următoarele orașe: Cardiff, Inverness, Plymouth, Colchester, Gloucester, Leicester și Durham, culminând pe data de 22 august cu primul concert al trupei pe Stadionul Wembley, din Londra. Cei 4 cântăreți au pregătit mai multe surprize pentru fanii lor, care vor avea ocazia să audă și hiturile „Flying Without Wings” și „Uptown Girl”, iar biletele vor fi disponibile începând cu data de 8 noiembrie 2019.
Eveniment Westlife de proporții
În vara anului 2020, formația Westlife, formată din Nicky Byrne, Kian Egan, Mark Feehily și Shane Filan, va efectua primul turneu din ultimii 8 ani de zile, ca urmare a relansării și aniversării a 20 de ani de la înființare.