Sa facem o calatorie în trecut... acum 3 ani... eram la liceu...intr-un moment când nici macar nu visam sa ma îndragostesc.. a aparut EL... m-a fascinat din prima clipa prin felul lui de a-mi vorbi, de a ma asculta, de a ma privi și chiar de a ma complimenta.Era ceva cu totul special, asa cum vedeam eu totul într-o aura de mister... si, fara sa îmi dau seama..m-am indragostit nebunește... eram in stare sa imi dau viața pentru acest om(și înca sunt!).Sunt sigura ca va întrebați de ce se întrevede o urma de melancolie în cuvintele mele și de aceea va voi spune ca da, înca mai suntem împreuna, ne-am maturizat împreuna, însa, daca pot spune așa, nu și în același timp.Eu sunt mai copilaroasa din fire, foarte romantica, iar el deși nu este cu mult mai mare decât mine, este mai realist și ..nu numai.Ceea ce vreau sa subliniez este ca simt ca relația a ajuns într-un punct destul de critic..și ca din iubirea lui fața de mine de altadata nu a mai ramas mai nimic...Îl iubesc din tot suflețelul meu, însa nu pot sa nu ma întreb.. exista oare dragostea aceea eterna... pe care toți îndragostiții și-o promit la început de drum? Va rog din suflet .. spuneți-mi..credeți ca exista, sau este doar o creație a noastra, a oamenilor care tânjim dupa fericirea eterna?