De cele mai multe ori, cand incepem o (alta) relatie cu o persoana de sex opus, speram sa fie "acea" relatie care ne va bucura sufletul pana la sfarsitul vietii. Trecem prin etapele bine cunoscute cand simtim fluturi in stomac, ne culcam si ne trezim cu persoana draga in minte, avem senzatia ca nu putem incepe ziua fara sa-i auzim glasul sau macar sa-i scriem cateva cuvinte..
Totul graviteaza in jurul ei/lui si nu putem privi mai departe de clipa prezenta, fara sa ne imaginam ca vom merge impreuna pe acelasi drum.In aceasta faza incipienta cred ca este foarte important sa fim asa cum suntem cu adevarat. Din pacate am observat ca tocmai in aceasta etapa de inceput, oamenii au tendinta sa ascunda exact lucrurile pe care ar trebui sa le dezvaluie fara teama. Cu siguranta ma refer la defecte, la acele mici lucruri care poate l-ar indeparta pe cel de langa noi.
Teama de singuratate ne face nu precauti, ci ne impinge chiar sa ascundem adevaruri neplacute despre noi. Daca suntem suficient de cinstiti cu noi, ne analizam singurei si ne dam seama de ceea ce gresim, ne dam seama de lacunele noastre si ar trebui sa incercam sa le indreptam. Partea grea intervine atunci cand ai ajuns la o anumita varsta in care iti dai seama (sau crezi) ca s-ar putea sa nu poti sa te mai schimbi, dar nu realizam ca putem adauga alte lucruri bune care sa echilibreze balanta. Putem sa ne adaptam sau sa ajustam mici lucruri care in ansamblu inseamna de fapt foarte mult..
Este ca acel bulgare de zapada, care, rostogolindu-se la vale acumuleaza din ce in ce mai multa zapada... Zapada poate fi curata, dar poate avea si impuritati.. Cam asa se intampla si cu noi... momentul in care am ales sa fim deschisi la minte cu privire la toate lucrurile din jurul nostru, automat vom acumula si lucruri bune si lucruri rele.. Trebuie doar sa fim constienti de ele si sa le separam, pentru ca apoi sa folosim ceea ce avem nevoie strict pentru noi.De multe ori, vorbim prea mult si facem prea putin.. In fapte se masoara.. TOT.
Cand moare un om, lasa in urma ceva prin faptele sale.. si nu pentru ca a palavragit toata viata.. Se vede clar in societatea noastra, in absolut toate domeniile, cat de mult se vorbeste fara sens, fara a ajunge la o destinatie concreta.. Cat timp pretios se pierde cu asta.. Nu spun ca nu sunt importante vorbele, din contra, eu prefer discutiile decat tacerea, dar totodata imi place sa vad ceva concretizandu-se in urma a ceea ce se vorbeste.
A ne dezvalui pe sine in fata persoanei de langa noi, duce si la o autocunoastere mai buna.. Nu degeaba se spune ca "pofta vine mancand".. De cate ori n-ati inceput o discutie asa.. aparent superficiala, dar care, intretinuta cu un interlocutor receptiv, sa descoperi in tine lucruri despre care poate nu stiai ca exista.Vrem uneori sa schimbam persoana din fata noastra, crezand ca o putem face mai buna pentru noi.. Dar te-ai gandit ca nu e persoana potrivita pentru tine? Te-ai gandit ca asa cum este ea, poate fi potrivita pentru altcineva si.. incercand s-o schimbi pentru nevoile tale, o poti face sa devina confuza, sa-si piarda incredere in structura ei si in tot ceea ce o defineste?
Revin si cred cu tarie, ca in noi gasim mai multe raspunsuri decat in persoana din fata noastra. Noi suntem cei care, prin faptele noastre, putem sa ajutam mai mult pe semenii nostri, prin exemplele pe care le putem da. A astepta mereu sa faca altcineva lucrurile in locul nostru, nu poate duce decat la frustrari..
Faptele intotdeauna spun mult mai multe decat o pot face cuvintele.
Faptele inseamna... adevarul.