A fost odata o poveste. A inceput cu mii de ani in urma. Iar eu m-am intrebat mereu, ce a fost la inceput? Matriarhat sau patriarhat? Da, o sa o iau de la Adam si Eva. Tinand cont ca Eva l-a convins pe Adam sa manance marul sugubat, as spune ca a fost matriarhat. Daca ne luam dupa Darwin, ar fi fost patriahat si barbatii erau cei care alergau dupa vanat in timp ce femeile stateau frumusel in grotele lor gatind tocanite pentru puii lor si dand mancare la dinozauri.
Nu stiu care cum, dar sigur a fost in viata asta humanoida si o perioada lunga de timp de matriarhat. Apoi li s-a nazarit barbatilor, strigand cu vocile lor puternice si aruncandu-si sulitele in aer, ca ei ar fi cei care trebuie sa conduca lumea. Si au condus-o. Pana la un moment in care s-a dezmeticit femeia ca vrea drept la vot. Atunci si-au semnat bietii ba’eti condamnarea la reintoarcerea matriarhatului.
Da, suntem mai alene asa noi, ne miscam destul de incet, ne organizam in vreo 100-200 de ani, poate totusi un pic mai putin, dar vad pe zi ce trece ca barbatii devin tot mai sensibili, iar femeile tot mai pragmatice.
Femeia evolueaza. Barbatii, nu stiu, nu ma bag, e treaba lor. Sunt femeie si femeia ma intereseaza. Evolueaza. Se adapteaza, se up-gradeaza. Ne castigam tot mai mult independenta, stabilitatea financiara, dreptul de a lua decizii, dreptul de a ne implica politic, dreptul de a apara si a fi aparate.
Si romantismul? Unde e romantismul? Ma sperie tot mai mult cand vad ca oricat ne-am da noi femei, nu prea mai exista romantism. Hai recunoaste ca te amuzi cand il vezi pe el cat este de ridicol stand intr-un genunchi, cu lacrimi in ochi, oferindu-ti un buchet de flori.
Uf, iar imi vine sa ma iau de pitzi. Doar ele ce mai apreciaza romantismul la nenorocitul care i-a luat inel de aur fara diamante. Doar ele lacrimeaza cand vad cheile de la masina mare si alba. Ei, da, stiu, dar nu imi sari in cap. Toate suntem romantice, asta recunoastem in fata tuturor, dar in mintea noastra? Ne intereseaza un barbat in masura in care el ne ofera stabilitate. De orice tip ar fi stabilitatea aia. Oare asta nu inseamna ca suntem pragmatice?
Per total am evoluat, dar eu as renunta la dreptul la vot numai sa vad iar lacrimi de iubire si crampeie de fericire. Sa pot sa ma impresionez atunci cand primesc un sms in care sa vad verde pe negru scris: “mi-e dor de-o dragoste curata/n-am mai iubit demult si mi-este sete/ sa sorb dulceata soaptelor discrete”. Ca doar nu am fi putut si noi sa il iubim pe Grigore Bajenaru, al de a scos chestia asta lacrimogena si impresionabila, nuuu, noi il iubim pe Minulescu “Opreste-ma/Nu ma lasa/Sa te sarut/Caci gura mea/ Saruta fara “va urma” .
O zi de retrait,
Laura
Abia astept sa fiu dezamagita
Uppss... da' ce-am facut??
