Mai sunt insa si oameni, putini, este adevarat, care cred ca atunci cand fiecare isi face particica lui de treaba si isi asuma partea lui de responsabilitate, atat fata de propria constiinta, cat si fata de ceilalti, usa ar putea fi deschisa catre o alta lume. O lume, daca nu mai dreapta, macar putin mai frumoasa.
O mana de oameni crede cu tarie ca accesul la educatie si cultura poate schimba un destin si, de cativa ani buni, ONG-ul Ajutor Real deschide biblioteci si incearca sa faciliteze accesul la educatie si cultura pentru copiii din centrele de plasament.
Ultima isprava de acest gen s-a intamplat de curand la centrul de plasament numarul 6 din Voluntari, Ilfov. Aici sunt in prezent 65 de copii. De la 2, 3 ani pana la varsta majoratului, acestia au aflat prea devreme ca viata este de cele mai multe ori foarte dura. Adusi pur si simplu la centru, culesi de pe strazi sau luati din familii din cauza violentelor, abuzurilor sau neajunsurilor, incearca zi de zi sa uite ca, in lupta pentru a razbi in viata, ei pornesc cu un handicap imens. Cei care le-au dat viata, cei care trebuia sa-i protejeze, sa le calauzeasca pasii catre un viitor si, mai ales, cei care trebuia sa-i iubeasca, i-au abandonat.
Daniel este un pusti de numai 12 ani care se afla la centrul din Voluntari impreuna cu sora lui. Mi-a fost ajutor de nadejde in timp ce am asamblat mobila pentru biblioteca. Si-a asezat tacticos planul intr-o parte, l-a privit vreo 30 de secunde si, in mai putin de 10 minute, scaunul era gata...
In timp ce munceam ni s-a facut sete. L-am intrebat daca vrea sa bea un pahar cu suc. Voia. L-am intrebat ce prefera. Politicos si cu privirea atat de trista, de parca pe umeri ar fi purtat toate grijile lumii, mi-a servit o lectie de viata pe care, uneori, o uitam. A raspuns fara sa stea pe ganduri. "Beau de care aveti". Neajunsurile i-au invatat nu doar sa nu fie mofturosi, ci si sa pretuiasca pana si cel mai neinsemnat lucru pe care-l au sau pe care il primesc. Nu-si permit nici macar sa aiba preferinte.
Psihologii spun ca abandonul este una dintre cele mai mari traume cu care se poate confrunta un om. Din cei 65 de copii din centru, mai putin de 20 sunt vizitati din cand in cand de parinti sau de vreun apropiat. Personalul centrului incearca in masura in care se pricepe sa le alunge sau macar sa le faca suportabil gandul ca mama, tata, bunicul sau bunica i-a abandonat, sau din varii motive, nu au putut sa aiba grija de ei.
Inchideti ochii si incercati sa va imaginati ca sunteti parasiti de un prieten, iubit sau apropiat. Inmultiti tristetea care va cuprinde cu 10, 100 sau chiar 1000. Este un exercitiu imposibil chiar si atunci cand trebuie numai sa va imaginati. Nimeni nu poate sa contorizeze tristetea unui suflet plapand lasat in voia sortii, parasit de toata lumea, inainte de a invata sa se descurce singur in viata, dar fiecare dintre noi poate sa faca ceva pentru a aduca un zambet pe chipurile maturizate inainte de vreme.
Este decembrie. In toate companiile, institutiile si firmele, de la cele mai mici pana la cele mai mari, se fac deja planuri pentru cadourile de Craciun, se trag la sorti numele celor carora Secret Santa o sa le aduca cadouri mai mult sau mai putin inspirate sau se fac planuri pentru petrecerile pe care firmele urmeaza sa le organizeze.
Ce ziceti de un team building la un orfelinat? Sau poate la un spital, la un camin de batrani? Ce-ar fi ca urmatoarea carte donata unei biblioteci dintr-un centru de plasament sa fie cumparata chiar de voi? Sau cum ar fi sa mergeti intr-un weekend sa stati de vorba cu un batran uitat intr-un azil? Nu credeti ca pentru acesti oameni un gest cat de mic din partea noastra ar reprezenta mult mai mult decat reprezinta pentru noi un cadou oarecare sau o petrecere? Este adevarat, "posibilitatea" de-a ajunge in pat cu seful, colegul de birou, sau cel putin cu o mahmureala zdravana dupa ce v-ati facut de ras la petrecerea firmei scade dramatic, insa, in relatie de directa proportionalitate, creste sansa de a descoperi omul din noi pe care-l pierdem printre mastile indiferentei sau ale insensibiltatii pe care le purtam zi de zi.
Sursa foto: flickr.com
La multi ani, Radu Beligan!
Splendoare in iarba...
