Cea de-a XIV-a editie a Festivalului Filmului Francez, care se va desfasura in perioada 10-16 decembrie, va fi deschisa de lungmetrajul regizoarei Isabelle Mergault, "Donnant, Donnant", film in care Medeea Marinescu va juca impreuna cu Daniel Auteuil.
Intr-o conferinta de presa desfasurata luni la Institutul Cultural Francez, Medeea Marinescu a declarat ca regizoarea peliculei "a vrut" ca ea sa joace in acest film, scriind scenariul special pentru ea si Daniel Auteuil deoarece a avut convingerea ca se potrivesc "stilistic, ca tipologie de actori". Actrita a descris filmul ca fiind o comedie neagra. "Este o comedie care pleaca de la niste premise extrem de dure si violente, pe care greu ti le poti imagina transpuse intr-un registru comic", a declarat Medeea Marinescu, citata de Agerpres.