Tânărul de 27 de ani este fiul vitreg al actualului moştenitor al tronului Norvegiei, Haakon, şi o celebritate în ţara sa încă de la o vârstă fragedă.
Poliţia a indicat că a fost chemată la o adresă din Oslo, duminică dimineaţa devreme, după o altercaţie într-un apartament în timpul nopţii.
Un tânăr a fost arestat atunci şi eliberat a doua zi, conform unei declaraţii a poliţiei.
"Deoarece în mai multe mass-media s-a relatat că această persoană (arestată) este Marius Borg Hoiby, poliţia confirmă că Hoiby este suspect în acest caz", se indică în declaraţie.
Conform aceleiaşi surse, tânărul este suspectat în prezent că ar fi cauzat "vătămări corporale şi daune".
Poliţia nu a identificat femeia, precizând doar că a existat "o relaţie" între suspect şi victimă.
Familia regală nu a făcut încă niciun comentariu.
Marius Borg Hoiby s-a născut în 1997, dintr-o relaţie anterioară a lui Mette-Marit. Aceasta s-a căsătorit ulterior, în 2001, cu viitorul rege al Norvegiei, prinţul moştenitor Haakon.
Marius a fost crescut de Mette-Marit şi de Haakon, alături de sora sa vitregă, prinţesa Ingrid Alexandra, în prezent în vârstă de 20 de ani, şi de fratele său vitreg, prinţul Sverre Magnus, de 18 ani, dar, spre deosebire de ei, nu are un rol public oficial.