Ajunsa in salonul de spital, Lavinia a fost prinsa in mijlocul unor certuri incredibile, complicele Adrian Cristescu fiind inconjurat de echipa de actori a emisiunii „Plasa de stele”. Acestia vor starni o adevarata bataie accesorizata cu fulgi, tort si „pipi” (in realitate suc galben).
Pentru a impiedica victima sa plece sau sa apeleze la ajutorul asistentelor din spital, echipa „Plasei de stele” a simulat un accident grav si anume caderea unui tavan intr-o cladire alaturata. In scurt timp, scarile de acces s-au umplut de persoane, mai exact 20 de „raniti” in cadrul nefericitului accident si personalul medical care ii asista. Astfel, Lavinia a trebuit sa faca fata singura problemei, saloanele alaturate ramanand goale.