Filmul este o repovestire ficţionalizată a Operaţiunii Postmaster, un raid desfăşurat în 1941-1942 asupra vaselor germane şi italiene din largul coastelor Africii de Vest, efectuat de o unitate de comando creată de prim-ministrul britanic Winston Churchill şi Special Operations Executive, formată din oficiali militari printre care se număra şi scriitorul Ian Fleming.
Inspirată dintr-un roman de Damien Lewis şi din documente declasificate ale Ministerului de Război britanic, filmul spune povestea maiorului Gus March-Phillipps, interpretat de Henry Cavill, aflat în fruntea unei echipe însărcinate cu contracararea naziştilor prin tactici de război ''necavalereşti''.
''În stilul tipic al lui Guy Ritchie, este o poveste uşor hiperbolizată'', a spus Cavill într-un interviu.
''Este versiunea amplificată, mai palpitantă a poveştii, însă prezintă în continuare acele personaje aşa cum au fost, adică ale unor indivizi incredibil de curajoşi şi plini de eroism'', a spus actorul britanic în vârstă de 40 de ani.
''Ne-am dorit să ne distrăm'', a spus Ritchie. ''Filmele pe care le fac sunt atât pentru mine, cât şi pentru ceilalţi. Iar dacă pe mine nu mă distrează, bănuiesc că nu-i distrează nici pe alţii. Aşadar aceasta a fost principala mea misiune''.
Ritchie, care a colaborat la scrierea scenariului, a spus că această operaţiune ''a schimbat modul în care s-au dus apoi bătăliile''.
''Motivul pentru care există Navy Seals şi SAS şi aşa mai departe este că, de fapt, baza tuturor a fost această misiune. Şi în mare parte, presupun, aceasta este originea întregului principiu Bond'', a spus Ritchie.
''Ian Fleming îl presa mereu pe personajul interpretat de mine, Gubbins, să spună povestea. Dar din cauza Legii secretelor oficiale, Gubbins nu a putut să facă asta. Aşa că Fleming a decis că va spune povestea prin intermediul lui James Bond. Luăm aşadar parte la naşterea lui Bond prin această poveste'', a spus Cary Elwes, care interpretează personajul brigadierului Gubbins ''M''.
Speculaţiile referitoare la actorul care îi va succeda lui Daniel Craig în rolul James Bond în franciza cinematografică omonimă s-au înmulţit recent. Cavill şi Golding au apărut amândoi pe lista posibililor succesori.
''Orice s-ar întâmpla, aştept cu nerăbdare, ca fan al lui Bond şi al întregii francize. Dacă avem parte de mai multe filme, este un câştig pentru toată lumea. Este tot ce ne dorim'', a spus Golding.
Filmul a fost realizat în Turcia, iar între filmări, Ritchie a organizat întâlniri şi grătare pentru distribuţie şi echipă, a precizat producătorul filmului, Jerry Bruckheimer.
''E ca şi cum ai merge într-o tabără atunci când lucrezi cu Guy'', a spus Bruckheimer, iar Elwes a punctat că Guy este un bucătar foarte bun.
''Îi place să strângă oamenii laolaltă'', a adăugat actriţa Eiza Gonzalez, care o interpretează pe Marjorie Stewart, mulţumindu-i lui Ritchie că a lăsat-o să-şi demonstreze talentul de cântăreaţă în film.
''The Ministry of Ungentlemanly Warfare'' va fi proiectat în cinematografe la nivel global începând din 19 aprilie.