Într-un articol publicat pe site-ul său, Goop, vedeta în vârstă de 48 de ani a spus că a avut Covid-19 la începutul anului şi că mai mult timp după s-a simţit obosită şi a prezentat „episoade de confuzie”.
„În ianuarie am făcut nişte teste care arătau niveluri ridicate de infecţie în corp. Aşadar, m-am îndreptat către unul dintre cei mai deştepţi experţi în domeniu pe care îi cunosc. După ce a văzut toate analizele mele, mi-a explicat că este un caz în care drumul spre vindecare va fi mai lung decât de obicei”.
De când s-a vindecat, ea a ales să fie şi mai grijulie cu alimentaţia, abţinându-se de la zahăr şi alcool.
„Tot ce fac acum este ca un cadou pentru corpul meu. Am energie, fac sport dimineaţa şi saună cu infraroşu de câte ori pot, toate în scopul vindecării. Un beneficiu în plus îl are pielea mea, ceea ce mă face fericită. Haideţi să facem 2021 un an în care să nu avem nevoie de machiaj”, a mai scris ea.
De la începutul pandemiei, Paltrow a lucrat de acasă, unde se află alături de familie. Ea are o fiică, Apple Blythe Alison, în vârstă de 16 ani, şi un fiu, Moses Bruce Anthony, în vârstă de 14 ani. În 2018, actriţa şi antreprenoarea s-a căsătorit cu scenaristul şi producătorul de televiziune Brad Falchuk.
Gwyneth Paltrow, născută pe 27 septembrie 1972, a devenit cunoscută după ce a jucat în filmul „Seven” (1995), în care l-a avut partener pe Brad Pitt. După rolurile din comedia romantică „Dincolo de uşi/ Sliding Doors” (1998) şi thrillerul „O crimă perfectă/ A Perfect Murder” (1998), Gwyneth Paltrow a devenit celebră pe plan mondial graţie rolului din „Shakespeare îndrăgostit/ Shakespeare in Love” (1998), care i-a adus premiul Oscar şi Globul de Aur. S-a remarcat apoi în filme precum „Talentatul domn Ripley/ The Talented Mr. Ripley” (1999), „O familie genială/ The Royal Tenenbaums” (2001), „Uşuraticul/ Shallow Hal” (2001) şi „Dovada/ Proof” (2005). Actriţa a interpretat, între altele, rolul Pepper Potts, asistenta şi iubita personajului Iron Man din francizele cinematografice „Iron Man” şi „The Avengers”. Deţine brandul de lifestyle Goop şi are propriul podcast.