Prinţul şi ducesa sunt lăudaţi într-un text de bucătarul-şef spaniol José Andrés pentru fundaţia lor caritabilă Archewell Foundation şi „compasiunea pentru oamenii pe care nu-i cunosc”.
„Ei oferă o voce celor care nu au (...). Îşi asumă riscuri pentru a ajuta comunităţile în nevoie - oferind sprijin psihologic femeilor şi fetelor de culoare în Statele Unite, hrănindu-i pe cei care sunt afectaţi de catastrofe naturale în India şi în Caraibe”, a subliniat José Andrés, un apropiat al cuplului, potrivit News.ro.
Familia regală nu a reacţionat la articolul din Time dar i-a urat pe Twitter „la mulţi ani” lui Harry care a împlinit, miercuri, 37 de ani.
Revista americană i-a inclus în listă şi pe regizoarea Chloé Zhao, premiată cu Oscar pentru „Nomadland” anul acesta, pe actorul Jason Sudeikis, eroul seriei „Ted Lasso” de pe Apple TV+, pe actorul francez Omar Sy, pe cântăreaţa Britney Spears, gimnasta Simone Biles sau producătoarea de televiziune Shonda Rhimes.